O nouă verigă pe « Drumul romanităţii »

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 107 – 108, decembrie 2021, editată de « Asociaţia Italienilor din România, în versiune bilingvă, română/italiană.

„Expresia  Galia Narboneză (Gallia narbonensis în latină) desemnează, pentru anumiți istorici ai secolului al XIX-lea, o provincie romană astfel numită din 118 î.Hr. după întemeierea coloniei romane Narbo Martius, oraşul Narbonne de azi.”

De fapt, provincia a primit succesiv numele de: 

-„Galia transalpină” după cucerirea ei de către Roma,

-„Galia romană” după cucerirea restului Galiei de către Iulius Cezar, pentru a o deosebi de Galia păduroasă (dar expresia „Galia transalpină” a continuat să fie folosită),

-„Narboneza” după reorganizarea galilor de către împăratul Augustus, în același timp cu provinciile Galia Belgia, Galia Lyoneză și Aquitania. În urma reorganizării Imperiului de către Dioclețian (în jurul anului 300), a fost creată provincia „Narboneza”, iar mai apoi, provinciile „Narboneza” și „Vieneza”.

Putem afirma, fără să greşim, că „firul conducător” sau „coloana vertebrală” a acestei regiuni era „Via Domitia” (Calea Domiţiană), construită începând cu anul 118 î. Hr. pentru a lega Italia de Peninsula Iberică traversând „Gallia narbonensis”. Continue reading

Scrisoare deschisă către un văr din Haifa

Cher cousin,

Anul trecut, când ne-am întâlnit la Nîmes, în sudul Franţei, timpul de care dispuneai era prea scurt ca să putem vizita toate monumentele şi muzeele acestui oraş reputat pentru istoria sa bimilenară.

Am trecut în viteză prin faţa Arenelor, « Muzeului Romanităţii », la « Maison Carrée », le « Carré d’Art »…

Câte locuri poţi vizita în numai 4 ore ? 

Astăzi, am revenit, tot pentru 4 ore, între două trenuri, la Nîmes.

Am împărţit acest laps de timp între două activităţi : cea gastronomică şi cea culturală. Ca să fiu sincer, cea gastronomică mi-a ocupat 2 ore şi jumătate, iar cea culturală… doar o oră şi jumătate ! 

De fapt, scopul vizitei mele era vizita expoziţiei « Pompéi, un récit oublié », în cadrul Muzeului Romanităţii.

Intre 6 aprilie şi 6 octombrie 2019,  muzeul deschis acum un an prezintă această nouă expoziţie, organizată după aceleaşi principii ca şi cea din anul trecut, care avea ca subiect « Gladiatorii » : un etaj complet din edificiu, un număr limitat de exponate,  un subiect restrâns, care nu-şi propune să « epuizeze » tema, ci, mai degrabă, s-o prezinte în contextul epocii sale. 

Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (II)

…şi a făcut un pui !

 

Secondo tempo !

 

Atena, 3/12/2017

Mărturisesc că, în mai bine de 40 ani de vizite repetate la Atena, nu am locuit niciodată în cartierul « Omonia » !

L-am considerat dintotdeauna prea modern, prea impersonal, prea « geometric ». Alegeam, de-a lungul anilor, un hotel lângă “Syntagma”, alături de “Plaka”, o zonă mai tradiţională, mai tipică şi, în ultimii ani, mai boemă. 

Insă, de această dată, am decis să fac o nouă experienţă, cu atât mai mult cu cât preţul camerei, la hotelul « Vienna », era foarte atractiv ! 

Aflat pe o arteră majoră a oraşului, care duce de la « Omonia » la Pireu, îmi imaginam că voi da peste un cartier grecesc al anilor ’30 – ’50. 

Aşa şi este… pe artera principală ! Pentru că, după ce dai colţul, te trezeşti undeva… între Etiopia, Pakistan şi Maroc! Până şi vânzătorul de la chioşcul de ziare nu vorbeşte decât… pakistaneza sau o engleză foarte aproximativă. Normal ! N-a sosit în Grecia decât de două luni ! 

De altfel, toate prăvăliile care vând sau repară telefoane (poţi întâlni până la cinci pe aceeaşi stradă !) sunt ţinute numai de pakistanezi. Şi mi s-a spus, în mod confidenţial, că toţi ar veni din aceeaşi familie ! De unde, « unitatea » preţurilor cerute !  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading