Fals tratat de primăvară…

La Bastide Vieille, 31/05/2021

 

Alaltăieri s-au împlinit şapte luni de când n-am pus piciorul într-un restaurant !

Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat de vreo jumătate de secol.

Ultima dată când am luat masa la restaurant a fost, dacă-mi amintesc bine, pe 29/10/2020.

La Ultima curda (Ultima beţie!)

In seara acelei zile, am fost « reconfinaţi » şi, în ciuda evoluţiei pandemiei, când în sus şi când în jos, niciun restaurant n-a fost redeschis. Cel mult, puteai cumpăra preparate gătite de ei, bine ambalate, pe care le primeai la uşa restaurantului, ca să poţi pleca cu ele… în lumea mare ! Da’ nu aşezat la vreo masă de-a lor.

Desigur că, de cum am aflat « ştirea cea bună », precum că restaurantele se redeschid, n-am aşteptat decât prima ocazie ca să vizitez un astfel de stabiliment. Chiar dacă, deocamdată, nu suntem autorizaţi să mâncăm…. decât pe terasă !

Sălile restaurantelor nu servesc, pentru început, decât ca… loc de trecere spre toaletă ! Desigur, purtând mască şi cu distanţarea de rigoare.

E bine şi aşa ! Mai ales că, în regiunea noastră, clima este suficient de agreabilă ca să poţi, în acest anotimp, profita de mesele de pe terasă. Iar terasele s-au înmulţit, dintr-o dată « ca ciupercile după ploaie şi vardiştii, după bătaie » !

Nu ne-am repezit la restaurant chiar din prima zi. Ne-am închipuit aglomeraţia previzibilă !

Insă, cu prima ocazie, am rezervat o masă la un restaurant. Desigur, pe terasă şi cu « distanţarea socială » impusă de autorităţi. 

Continue reading

Les 9 écluses de Fonseranes

File de jurnal

Fonseranes, 12/07/2017

 

După cum fiecare ştie, « cei patru evanghelişti erau trei : Luca şi Matei » !

La fel şi cele 9 ecluze de la Fonseranes sunt… numai 6 ! Sau 7, dacă luăm în consideraţie pe cea care duce la braţul mort, abandonat în secolul XIX.

Ultimile două sunt nu prea departe, pe acelaşi braţ ne mai utilizat de mai bine de un secol şi jumătate.

Insă cele 6 ecluze încă în activitate sunt utilizate zilnic, de 336 ani !

E drept că prin « Canal du Midi » nu mai trec de aproape 30 ani decât bărci de turism, însă circulaţia, mai ales în perioada de vară, este extrem de intensă. Pe aici traversează tot atât de bine vasele cu pânze, care vor să scurteze drumul între Mediterană şi Atlantic, vapoarele care plimbă turiştii timp de câteva ore prin zonă, cât şi cei care au decis să petreacă zile de vacanţă voiajând, într-un ritm lent, de-a lungul Canalului, în vaporaşe închiriate.

Desigur că instalaţiile Canalului au fost modernizate în cele trei secole de existenţă a acestuia. In afară de înlocuirea tracţiunii animale sau umane, instalaţiile de acţionare a ecluzelor  au fost electrificate şi diferite alte moduri de transport al vaselor a fost experimentat. « La pente d’eau », un fel de vagon pe şine, care trebuia să îmbarce vasele într-un recipient cu apă şi să le ridice pe un plan înclinat, a fost construit în anii ’50. Fiasco total ! N-a funcţionat aproape deloc şi astăzi poluează peisajul deasupra ecluzelor… care funcţionează perfect, exact ca pe vremea lui Pierre-Paul Riquet*, genialul inginer care a imaginat şi realizat Canalul, în secolul XVII.  Continue reading