File de jurnal (pariziene)
Paris, 24 februarie 2007
În luna decembrie 2006, pe când treceam pe străzile din New-York decorate şi iluminate de sărbătoare în vederea celebrării Anului nou, am fost oprit de o tânără, îmbrăcată într’un costum traditional chinez, care părea a prezenta un spectacol folcloric din ţara ei de baştină. Când i-am spus că, din păcate, la data indicată pe program voi fi deja întors acasă, la Paris, mi s-a adresat într’o franceză impecabilă şi mi-a spus că nu venise la New-York decât pentru lansarea acestui spectacol, dar că, de fapt, ea este născută în Bretania, una dintre cele mai tradiţionale provincii franceze. Şi a insistat, spunându-mi că acelaşi spectacol va fi prezentat la Paris, cu ocazia Anului nou chinez, în luna februarie 2007.
Mărturisesc că nu eram extrem de interesat de acest spectacol, pentru că, timp de douăzeci de ani, am suportat cu stoicism în România « manifestările culturale ale prieteniei româno-chineze » care, sub pretextul prezentării tradiţiilor culturale, ne transmiteau osanalele regimului maoist. Nu numai odată am asistat la balete de aparenţă tradiţională a căror subiect era « lupta victorioasă a partizanilor maoişti împotriva trupelor trădătoare de patrie a Kuomingtan-ului » Şi, fiecare dintre noi îşi aminteşte capodopera proletcultistă intitulată « Lanterna roşie »*, al cărui titlu a fost schimbat în occident, din motive evidente, în « Fata cu părul de aur ».
Totuşi, interlocutoarea mea a insistat atât de mult asupra caracterului clasic autentic al spectacolului şi, mai ales, asupra faptului că organizatorii nefiind originari din China comunistă, este vorba despre o manifestaţie culturală a lumii libere, încât nu am putut rezista tentaţiei de a asista, în fine, la un adevărat spectacol tradiţional, reflectând cultura chineză milenară.