La castel în poartă, oare cine bate? (II)

Deși Carmen Sylva încerca să o influenţeze pe Elisabeta în aşa fel încât să evite tendinţa ei naturală care o dirija spre a se închide într’o lume a imaginaţiei şi s’o determine să’şi execute obligaţiile sociale, Sissi era departe de a-i urma sfaturile. Într’o scrisoare adresată fiicei sale, Sissi spunea:

„Carmen Sylva e foarte amabilă, amuzantă, interesantă, însă are picioarele pe pământ ; ea nu mă poate înţelege, pe când eu o înţeleg şi o iubesc. Ea adoră să inventeze şi să povestească istorii, e o mare plăcere pentru ea, şi regele (Carol) este atât de prozaic că o prăpastie spirituală îi separă. Bineînţeles ea nu mi-a spus lucrurile chiar aşa, însă i-am scos aceste informaţii.”

Ca urmare a confidenţelor celor două regine privind insatisfacţiile în relaţiile cu soţii lor, Carmen Sylva a decis să scrie despre „absurditatea căsătoriei”. De altfel, vizitele reginei României şi posibila ei influenţă asupra împărătesei îl îngrijorau pe Franz Iosif, care în ciuda admiraţiei pe care o purta regelui Carol, nu avea prea mult respect pentru soţia lui. Într’o scrisoare adresată actriţei Catherine Schratt, care va deveni soţia lui morganatică, după moartea împărătesei, Franz Iosif scria:

„… (Carmen Sylva) m’a călcat pe nervi… şi bineînţeles am fost din ce în ce mai rece, aproape nepoliticos.”

Continue reading

La castel în poartă, oare cine bate? (I)

Orice mare capitală europeană are în apropiere câte un palat care aminteşte puterea şi fastul nobiliar, servind în trecut ca loc de vilegiatură împăraţilor sau regilor timp de mai multe decenii. Este cazul la Paris, cu palatul din Versailles, la Madrid, cu Escorialul, la Sankt Petersburg, cu Ţarskoe Selo, la fel ca şi în multe alte capitale.

La Budapesta, locul de vilegiatură al familiei imperiale era castelul dela Gödöllö, un palat baroc înconjurat de un parc, astăzi mai degrabă o pădure redevenită sălbatică. Aflat la numai 28 Km de Budapesta, accesibil mulţumită unui tren suburban care reînvie ambianţa desuetă a anilor ’30, Gödöllö este unul din punctele de atracţie majore din vecinătatea capitalei maghiare, însă numai de câţiva ani, de când a devenit muzeu şi este în curs de a-şi obloji rănile, recuperând pas cu pas splendoarea de altă dată.

* * *

Primele informaţii asupra posesiunilor din Gödöllö datează din secolul XIV, pe când teritoriul comunei aparţinea unei familii de mici nobili. Din perioada ocupaţiei turcesti, care a durat 150 ani, începând cu bătălia pierdută în 1526 la Mohaci, n’a rămas nicio mărturie documentară.

Adevăratul demaraj al localităţii a fost marcat de sosirea lui Antal Grassalkovici (1694 –1771), descendentul unei familii nobile scăpătată, care a început în 1715 o strălucită carieră de avocat ce urma să-l conducă, în 1727, la preşedinţia Comisiei noilor achiziţii (Neoacquista Comissio), care gera şi controla proprietăţile dificile. După moartea proprietarului, Grassalkovici cumpără domeniul dela Gödöllö şi, începând din 1741, începe construcţia reşedinţei sale, cel mai important castel baroc din Ungaria. Importanţa stilului baroc definit la Gödöllö a depăşit frontierele tradiţionale ale Ungariei şi a dat numele de „stil Grassalkovici”, care poate fi întâlnit chiar şi în zona de est a Transilvaniei, în construcţiile aflate la Cluj (palatul Bànffy) şi Gorneşti (palatul Teleky).

Continue reading