O stradă ca oricare alta… (I)

București, 30 septembrie 2024

 

Pe data de 30 septembrie 2024, când am intrat în camera hotelului meu, am deschis, ca deobicei, geamul, ca să las să intre aerul proaspăt al după-amiezii.

Privind afară, am recunoscut o clădire pe care n-o văzusem niciodată sub acest unghi. Cu toate că am locuit, timp de 20 ani, pe această stradă !

Atunci, într-o rară sclipire de inteligență, m-am întrebat « de câtă vreme n-am mai dormit pe această stradă ? »

Un calcul rapid mi-a indicat « 20839 de nopți ». Calcul confirmat, mai apoi, de Inteligența Artificială, sub varianta ei « Copilot ». Cu alte cuvinte 57 ani și 20 zile ! Luând în considerație chiar și anii bisextili !

O viață de om ! Intre 10 septembrie 1967 și 30 septembrie 2024 ! Comparându-le cu cele 7555 zile, între 1 ianuarie 1947 și 10 septembrie 1967, timp în care am locuit pe strada Alexandru Donici din București, această cifră reprezintă aproximativ de 3 ori durata zilelor petrecute în orașul meu natal.

Desigur că, în acești 57 ani, am revenit de nenumărate ori la București. Însă, niciodată n-am locuit pe « strada mea ». Chiar dacă, ani de zile, am locuit în « mahalaua mea », la numai câțiva pași, la hotelul « Reginetta », tot pe str. Vasile Lascăr, la nr. 98.

Însă, în septembrie 2024, adresa « oficială » a hotelului « Sarroglia » este « str. Vasile Lascăr nr. 59, Sector 2, 010665 ». Doar că eu am precizat la rezervare că doresc o cameră cu vederea spre… str. Donici. Se înțelege cu ușurință… de ce !

Momentul indicat nu era prima dată când m-am gândit să pun pe hârtie amintirile mele cu « str. Donici ». Acum mai bine de 20 ani, această idee mi-a venit… într-un restaurant din Veneția ! De ce oare ? Simplu !

Aveam în fața ochilor o carte intitulată « Les balades de Corto Maltese ». În acest volum, celebrul personaj creat de Hugo Pratt, se plimbă prin « orașul amintirilor sale » : Veneția. Mi-am spus atunci că aș putea descrie și eu strada copilăriei mele. Continue reading

Ritorno a Roma (II)

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista «Siamo di nuovo insieme» n. 117-118 del genaio – marzo 2023, edito a Bucarest dall’Associazione degli Italiani in Romania.

Probabilmente avrei continuato il percorso proposto da Paolo Bernacca e Maurizio Moretti se non mi fossi ricordato che in quest’angolo meno frequentato dai turisti si trova uno dei miei edifici romani preferiti.

Questa villa, che mostra proprio all’ingresso una placca di travertino con l’iscrizione “Residenza Marignoli” mi ricorda… la mia infanzia a Bucarest! Com’è possibile? Semplice! A Bucarest ho abitato per 20 anni su strada Alexandru Donici. Proprio all’angolo in cui questa strada incontra strada Icoanei, si trova la villa “Elie Radu”, costruita e decorata in stile “Liberty” proprio dall’architetto italiano Giulio Magni. Continue reading

Intoarcerea la Roma (II)

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 117 – 118, datat ianuarie – martie 2023, editată de Asociaţia Italienilor din România (Ro. As. It.) din Bucureşti.

 

Roma, 07/06/2022

Urmare…

Proabil că aş fi continuat traseul propus de Paolo Bernaca şi Maurizio Moretti dacă nu mi-aş fi amintit că în acest colţ mai puţin frecventat de turişti se găseşte unul dintre edificiile mele favorite din Roma. Această vilă, care afişeză, chiar la intrare, o placă de travertin cu inscripţia « Residenza Marignoli » îmi aminteşte… copilăria mea la Bucureşti !

Cum aşa ? Simplu ! La Bucureşti, am locuit timp de 20 ani, pe strada Alexandru Donici. Chiar în colţul acestei străzi cu str. Icoanei, se află vila « Elie Radu », construită şi decorată în stil « Liberty » de către arhitectul italian Giulio Magni.

În 1899, Giulio Magni construieşte gările din Comăneşti, lângă Bacău, şi din Brustureasa, purtând numele lui Elie Radu, binecunoscutul Inspector al Lucrărilor Publice, „care a conceput şi realizat lucrările de alimentare cu apă a oraşului Bucureşti şi numeroase construcţii de seamă de căi ferate şi poduri şi sosele”, după cum indică placa de marmoră instalată pe zidul vilei sale din strada Donici.   

Cunosc « Residenza Marignoli » de mai bine de 20 ani !

Pe atunci, ea era un hotel numit « Villa Marignoli ». 

« Villa Marignoli este o clădire Art Nouveau din Roma, situată la colțul dintre Via Po și Corso d’Italia, în cartierul Pinciano.

Astăzi plasată sub protecția « Soprintendenza » pentru Monumentele Romei și Lazio, clădirea este considerată, împreună cu Vila Pacelli, una dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau ale lui Giulio Magni, arhitectul care a construit-o în 1907.

Inițial reședința nobiliară a familiei aristocratice Marignoli, Vila găzduiește acum o reședință și un hotel turistic.

Caracterizată de un stil inspirat de clădirile medievale nordice, Vila a fost proiectată de arhitectul Giulio Magni, una dintre cele mai interesante figuri artistice de la începutul anilor 1900.

Magni a fost autorul unor mari lucrări de arhitectură ale vremii: Ministerul Marinei (1911), casele populare din Testaccio (1903 – 1914), Palatul Păcii de la Haga și alte vile: Vila Almajà (1910) și Villa Pacelli pe Via Aurelia. »

Astfel este prezentat arhitectul italian, care a locuit un deceniu, şi a creat aproape 30 edificii în România secolului XIX.

Am avut ocazia, de câteva ori, de a vizita interiorul clădirii, pe când era doar « hotel », şi am cunoscut-o pe directoarea sa, care şi-a prezentat teza de doctorat cu subiectul « Giulio Magni ». Insă, spre marea mea uimire, cunoştinţele sale privind activitatea lui Giulio Magni în România erau… practic nule ! 

Numai că eu, doar câteva zile înainte de vizita la Roma, cu ocazia unui sejur la Bucureşti, remarcasem un « detaliu » legat de prezenţa lui Giulio Magni în România.

In « Muzeul Naţional de istorie a României », acolo unde se află copia Columnei lui Traian, poate fi văzut un panou purtând titlul « De ce există o copie a Columnei lui Traian la Bucureşti ? » 

Cel de-al doilea alineat al panoului spune :

« Un proiect realizat de arhitectul italian Iulius Magni (1896) propunea crearea unei pieţi publice în apropierea parcului Cişmigiu. Această piaţă ar fi fost amenajată cu monumente precum statuia lui Mihai Viteazul şi cea a regelui Carol I, alături de copia Columnei lui Traian. » 

Poate că astăzi, după aproape un secol şi jumătate de la prezenţa lui Giulio Magni în România, o piaţă din Bucureşti ar merita să poarte numele său. 

Şi de ce nu… şi la Roma ?

 

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, ianuarie 2023

Muncat bine, dormit bine, diminațe sculat mort !*

File de jurnal

Barcelona, 3/10/2016

 

De câte ori revin la București, nu pot rezista tentației de a da o raită prin « mahalaua mea ». Adică prin cartierul unde am trăit primii 20 ani de viață : mahalaua « Popa Chițu ». Și, de cele mai multe ori, nu regret această plimbare ! 

Desigur că regret starea « Farmaciei Hotăranu », închisă și abandonată de vreo doi ani, sau soarta crudă a casei « Elie Radu », construită de arhitectul italian Giulio Magni.

Situată la capătul străzii « Alexandru Donici », unde mi-am petrecut copilăria, după ce a cunoscut acum câțiva ani o renaștere (parțială) uimitoare, prilejuită de inaugurarea unui bar în jumătate din clădire, ea a recăzut în categoria « case care plâng », de când orișice activitate a încetat între zidurile ei.

Casa “Elie Radu” în 2014

Insă, puțin mai departe, dincolo de linia de tramvai de pe « Vasile Lascăr », care taie cartierul în două entități diferite de mai bine de o sută de ani, am descoperit un restaurant, numit « Luna », așa cum îmi place mie și pe care le « vânez » în toate colțurile lumii. 

Intr-o casă, un adevărat « hôtel particulier » sau « palacette » (cum spun argentinienii !), care a aparținut, se pare unui general din armata României antebelice, s-a deschis un restaurant intim, cu (câteva) săli de mese izolate în jurul unui hol central, care-ți permit să iei masa între o superbă sobă de teracotă policromă și o mobilă din lemn de culoare închisă, așa cum le-au conceput proprietarul și constructorul acestui edificiu. Continue reading