Rare suntoraşele de pe malurile Mediteranei cu o istorie mai bogată decât cea a Marsiliei. Cetatea foceană, cu o existenţă de mai bine de două milenii, a reuşit să’şi păstreze importanţa economică în ciuda secolelor, pe când alte porturi ca Narbonne, Ostia sau Tyr au dispărut de pe harta traficului maritim, uneori din cauza evoluţiei geografice a coastei, alteori datorită schimbării fluxurilor comerciale internaţionale. Marsilia a rămas însă cel mai important port francez, după ce, timp de câteva secole a reprezentat legătura între Europa metropolitană şi coloniile din Africa de Nord sau Ecuatorială. Era deci inevitabil ca această poartă a Europei, deschisă când într’un sens, când într’altul în funcţie de fluxurile migratorii, dirijate spre „import” sau spre „export”, să dreneze o faună stranie, de cerşetori, hoţi sau aventurieri de tot soiul, personaje aflate la limitele societăţii.
Astfel, încă din secolul XVII, oraşul focean devenise un pol de atracţie pentru nenumăraţi nenorociţi, victime ale războaielor, şomajului şi recoltelor catastrofice. Această populaţie alogenă incontrolabilă era considerată de către locuitorii oraşului nu numai ca un pericol pentru securitatea fizică a localnicilor urbei, dar şi ca o ameninţare potenţială în caz de epidemie. De aceea, după ce de mai multe ori de-a lungul secolului XVI autorităţile oraşului au încercat să expulzeze „manu militari” pe cei care cerşeau, consideraţi ca fiind „incomozi, urlători, deseori hidoşi”, în faţa eşecurilor acestor acţiuni şi-au modificat tactica.
Noua teorie, începând din 8 decembrie 1622, când consiliul oraşului a adoptat o nouă decizie, impunea o selecţie printre aceşti cerşetori şi recomanda ca cei aleşi să fie închişi „dans un lieu propre et choisi par les Consuls, les pauvres natifs de Marseille, afin que les estrangers faineants et vagabonds ne s’entroduisent plus parmi eux pour estre dans le dit lieu nourris et entretenus de leur travail que des aumônes suivant la queste qui en serait feste.” (**