Când ratezi ieşirea dintr-un sens giratoriu !

File de jurnal (Languedociene)

La Bastide Vieille, 31/07/2021

Ziarul « Midi Libre », datat 30 iulie 2021, anunţă că în acest sfârşit de săptămână se va înregistra cel mai dens trafic automobilistic al anului !

E normal ! Cei care şi-au luat vacanţa în luna iulie se încrucişează cu cei ce pleacă în vacanţă în luna august. Şi, cum data de 1 august cade, în acest an, într-o duminică, este foarte probabil că « migraţia de masă » va începe încă de vineri. Ba chiar că ziarul cotidian regional indică nu numai orele de trafic maxim, între 9h şi 20h în ambele direcţii, spre Nord sau spre Sud, dar precizează şi zonele care vor fi cele mai afectate de traficul estival. 

Ele sunt, mai ales, axele majore ale traficului rutier, în zona Nîmes şi în aria Béziers-Narbonne. Adică EXACT regiunea în care se află locuinţa noastră ! 

Ori, după o jumătate de zi, pe 29/07, când am răspuns invitaţiei unor amici la Clermont-l’Hérault, pentru 30 iulie am prevăzut întoarcerea la Bastide Vieille, care se află la jumătatea drumului între Béziers şi Narbonne !

Cu alte cuvinte, exact acolo unde nu trebuie să circuli în această zi ! 

Avem însă marea şansă de… a nu fi grăbiţi ! 

Putem deci evita principalele axe de circulaţie din regiune şi căuta drumuri locale unde, chiar dacă facem ocoluri sau trecem pe căi ce urcă şi coboară rapid sau în serpentine, nu riscăm să întâlnim, de cele mai multe ori, decât un trafic local sau… alţi « turişti » în căutarea obiectivelor istorice sau naturale din zonă. 

Tocmai asta riscă să fie problema noastră !  Continue reading