Acum câteva luni luni, vorbind cu nişte cunoştinte cărora le spuneam că voi trece prin Rio de Janeiro, am auzit comentariul următor: “Dacă vrei să cunoşti o persoană excepţională, caut-o pe Caterina Bonaky. Iar dacă nu mai trăieşte, vorbeşte cu fiul ei, Ion Mureşanu.”
Era tot ce mi se spusese despre această persoană. Nicio adresă, nici un număr de telefon, nicio indicaţie. Sosit la Rio, am început să întreb şi să mă interesez de coordonatele lor printre membrii coloniei române de acolo. Foarte repede mi s’a indicat telefonul lui Ion Mureşanu. Când i-am spus ce vânt mă aduce şi că aş dori să aflu cât mai multe detalii despre Caterina Bonaky, el mi-a propus imediat să ne întâlnim, precizându-mi că, din nefericire, mama lui dispăruse de câteva luni. A sosit însă la întâlnire cu o stivă de fotografii, articole de ziar, cronici teatrale şi programme de spectacol. Astfel am descoperit istoria unei persoane care, nu numai că a avut o personalitate uimitoare, dar a şi trăit aventura unei cariere neaşteptate la o vârstă când, în general, oamenii preferă să’şi petreacă zilele în papuci, uitându-se la televizor. De fapt şi Caterina a trăit ultimii ani ai vieţii la televizor. Însă de partea cealaltă a ecranului!
Iată deci istoria vieţii Caterinei Bonaky, povestită de fiul ei, Ion Mureşanu (foto), la Rio de Janeiro.
I.M.: V’am adus aici un mic C.V. de la începutul carierei ei de actriţă în Brazilia, în anii ’74 sau ’75. Dar la mama, aspectul cel mai interesant nu era că a fost actriţă, ci latura umană.
Mama era bioloagă. Părinţii ei erau “boieri”, între ghilimele. S’a născut în iulie 1912, cred că la Botoşani, dar nu sunt sigur. Numele ei de fată era Ecaterina Bonaky. Când am ajuns în Uruguay, nu aveam acte şi mama a crezut că e mai bine să ne hispanizăm numele. Eu am devenit Juan şi ea Catalina. La Liceul Francez din Montevideo am fost toată viaţa Jean Mureşanu.