Cacciocavallo sau Caşcaval ? O dilemă existențială ! (I)

La Bastide Vieille, 14/02/2023

Revista săptămânală « Le Figaro Magazine » are o rubrică intitulată : « Le déjeuner dominical de… ». Pe data de 13 ianuarie 2023, personalitatea aleasă pentru a-şi prezenta preferinţele în acest domeniu era Laurent Gardinier pe care, mărturisesc, nu-l cunoşteam. Iată ce am citit în articolul menţionat : 

« Tocmai a fost ales șef al lanţului « Relais & Châteaux », instituție care reunește 580 de unități din peste 65 de țări, 800 de restaurante (350 de stele)…

Cu alte cuvinte, pentru un prânz de duminică, Laurent Gardinier are de unde alege, dar când este la Paris, merge la « Cherche Midi », un bistro italian creat în 1978 de frații Di Meo, originari din regiunea Molise, unde se regăseşte cu familia sau prietenii. » 

Trebuie să spun că numele străzii « Cherche Midi », acolo unde se află restaurantul citat, m-a intrigat… chiar din primele zile după sosirea mea la Paris, acum mai bine de jumătate de secol ! 

Precizez că descoperisem încă din timpul primelor mele contacte cu limba franceză, expresia : « Chercher midi à quatorze heures ! » (Caută amiaza la ora 14 !)  Continue reading

„Figuri bucureştene vechi şi uitate”

Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 31 – 36, datat iulie –decembrie 2020, editată de asociaţia “Memorie  şi speranţă”  din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La Bastide Vieille, 3/10/2020

Revista canadiană, editată în limba română, “ CANDELA DE MONTREAL”, datată ianuarie –martie 2015, publică în pagina 42, un text intitulat : “Figuri bucureştene vechi şi uitate” .

El este semnat de Dr. Paul Dăncescu şi începe cu fraza :

« Cine-și mai aduce astăzi aminte de enigmaticul poet Jean de Leresty… ? »

Când am citit această întrebare, am devenit, într-o fracţiune de secundă, băieţelul cuminte de acum şase decenii, aşezat în banca întâi, care ridica mâna cu două degete întinse, susurând : « Eu, Domnule Profesor ! »

E drept că, în primii 20 ani de viaţă, pe care i-am petrecut la Bucureşti, am locuit pe strada Alexandru Donici nr. 25.

La numai două case de reşedinţa mea, trăia un personaj… cam straniu ! Continue reading

La covorul zburător !

New York, 12/12/2018

 

Deşi « Jewish museum » din New York există încă din 1904, mărturisesc că nu-l cunoşteam, în ciuda zecilor de vizite în acest oraş, timp de aproape jumătate de secol.

Şi poate că nici de această dată nu l-aş fi vizitat, dacă un amic ce locuieşte în oraş nu mi-ar fi propus să vedem o expoziţie legată de « Avangarda rusă din Vitebsk: Chagall, Lissitzki, Malevitch (1918 -1922) ». 

Cu această ocazie, am vizitat şi colecţia permanentă a muzeului.

Astfel am descoperit, chiar la intrarea în etajul superior, un obiect oarecum neaşteptat şi cam « desperecheat » faţă de exponatele colecţiei : un covor !

El mi-a atras imediat atenţia, pentru că desenul său era neobişnuit.

Plăcuţa explicativă alăturată e foarte clară, chiar dacă un pic stranie : 

« Utilizat pentru acoperirea mesei pe care e citită Tora în timpul slujbei, acest covor conţine multe elemente comune cu covoarele musulmane de rugăciune după care a fost probabil adaptat. Portalul central simbolizează poarta de intrare în Paradis în amândouă religiile. Lampa de pe covoarele de rugăciune întruchipează probabil lumina lui Allah, în timp ce într-un context evreiesc ea reprezintă probabil lumina eternă suspendată în sinagogă sub bolta Torei. Texte rabinice din Spania secolului XIV menţionează că anumite congregaţii atârnau covoare de rugăciune musulmane în sinagogi, în ciuda interzicerii lor. »    Continue reading

Se va el caiman, se va el caiman…

File de jurnal

Grand Cayman, Cayman Islands, 14/12/2017

 

Lo que come ese caimán, es digno de admiración
Come queso y come pan, y toma tragos de ron !
Se va el caimán, se va el caimán,

                                          (se va para Barranquilla) 

 

Când eram copil, prin anii ’50, la Bucureşti, făcusem o pasiune pentru filatelie. 

Am început prin a strânge timbre de pe scrisorile sau cărţile postale primite de familia mea. In mare majoritate, din România. Mai apoi, am început să cer tuturor cunostinţelor să-mi păstreze mărcile de pe scrisorile primite.

La început, le-am clasat într-un carnet, scriind, pe fiecare foaie, numele ţării de unde proveneau. 

Foarte repede, caietul s-a umplut de timbre… şi de ţări. 

Atunci, am început să-mi bat la cap părinţii, cerându-le să-mi cumpere un adevărat clasor pentru timbre. Cum ei nu voiau să arunce banii, care şi aşa erau foarte puţini, pe fereastră, înainte de a-l cumpăra, mi-au pus o condiţie : « Vrem să vedem, mai întâi, că te ţii în mod serios de această pasiune ! Iţi vom cumpăra clasorul doar când vei avea, cel puţin, 100 timbre. »  Continue reading