C-aşa-i lumea trecătoare… (II)

Bucureşti, 29/05/2022

File de jurnal

Probabil că aceste “experienţe” nostalgice mi-ar fi lăsat un gust amar, dacă niscaiva surprize agreabile nu m-ar fi aşteptat… tot în “mahalaua” mea! 

Era chiar în prima zi, după revenirea la Bucureşti. 

Am plecat spre cartierul meu, din Piaţa Romană, în căutarea altui edificiu anunţat la vânzare, tot la sothebyrealty.ro: 

https://www.sothebysrealty.ro/property/vila-cu-turn-din-fosta-mahala-silvestru

Vila era prezentată în felul următor : 

« Bulevardul Dacia a fost ultimul bulevard proiectat înainte de Primul Război Mondial, în timpul primarului Vintilă Brătianu. 

Bulevardul Nou, așa cum se numea inițial, a fost gândit să creeze o legătură importantă între Gara de Nord și Gara Obor. Fiind un bulevard proiectat, a trebuit să-și facă loc prin vechile cartiere ale Bucureștiului, prin preajma actualei Piețe a Spaniei, până la confluența cu strada Mihai Eminescu și Calea Moșilor.

Strada Mihai Eminescu, denumită până în 1948 strada Romană, este o stradă istorică a Bucureștiului care făcea legătura între Ulița Herăstrăului, actuala Calea Dorobanților, cu Podul Târgului de Afară, astăzi Calea Moșilor.

La mica distanță de confluența bulevardului Dacia cu strada Mihai Eminescu, în fosta mahala Silvestru, lua ființă la începutul secolului XX această vilă istorică cu patru niveluri, cu camere înalte de peste 3,5 m, dispusă pe D+P+1E+M, realizată într-un stil neoclasic, tipic începutului de secol, la comanda generalului Coandă, fost prim ministru în perioada interbelică.

Casa se integra foarte bine în stilul arhitectural al zonei, alături de casa geamănă din imediata vecinătate. Fiind construită pe colț, are avantajul unei deschideri panoramice către două străzi. Imobilul a scăpat de naționalizare, rămânând în familie prin succesiune, acest avantaj ajutând-o să păstreze toate detaliile arhitecturale originale. 

Mai apoi, în anul 2010, a trecut printr-o amplă acțiune de consolidare și restaurare, ocazie cu care a beneficiat de atenție sporită la întărirea fundației, dar și la o serie de finisaje și utilări foarte practice cu materiale de calitate… 

Pe lângă toate acestea, la momentul renovării s-a investit în construirea unui turn la mansardă, care a devenit un punct important de atracție al casei. A primit și o scară artistică din sticlă cu elemente florale din fier forjat, care asigură un acces la nivelurile superioare, proiectată și executată de celebra creatoare plastică Cornelia Moldoveanu.

Exteriorul, reabilitat termic prin placarea completă cu terosistem rigid Austro-therm, este decorat simetric cu frize și ancadramente ale ferestrelor cu lauri fără o încărcătură exagerată însă. Tonurile florale predominante se continuă la interior începând cu ușa dublă de la intrare, restaurată, vitrată cu flori, cu pardoseala din marmură decorată cu elemente florale încadrate de linia vieții, deasupra căreia se află un luminator cu vitraliu floral, și o sobă vieneză din ceramică albă situată în camera de zi. 

Această casă te primeste în interior cu o energie pozitivă de invidiat, oferind plăcerea parcurgerii unui decor gândit să te fascineze încă de la primul pas. Poate avea în viitor multiple destinații, precum rezidență, sediu de companie, notariat sau casă de avocatură. »

Mărturisesc că eram extrem de curios să văd acest ansamblu « vechi şi nou » !

Continue reading

Lettre de Mămulari…

File de jurnal

Bucureşti, 9/06/2018

…sau, cum spunea Alphonse Daudet, “Lettre de mon moulin”?

Când am ieşit de la spectacolul pe texte de Ion Pribeagu, jucat la Teatrul evreiesc de stat, dispuneam de două ore, până la etapa următoare : o invitaţie la masă în familie.

Am decis să profit de acest crâmpei de libertate pentru a face o plimbare prin cartierul înconjurător. Era un moment ideal ! Sâmbătă la prânz, o vreme minunată, foarte puţină lume pe stradă, toate magazinele din cartier închise.

Fiind sâmbătă, muzeul sau sinagoga evreiască, puţinele edificii oficiale care mai rămân din ceeace a fost odată « cartierul evreiesc », erau închise. Spre marea uimire a unei tinere perechi de israelieni, care doreau să viziteze Templul Coral, recent redeschis după o restaurare de cam un deceniu.

Amintirile mele din copilărie cu Templu Coral sunt prea numeroase pentru a fi descrise aici. Menţionez numai serviciile religioase la care solista era soprana vedetă a Operei de stat.

Sau sunetul şofarului, care-mi răsună în urechi: “Tăchiu-tăriu-tărutututu!

Insă sărbătoarea mea preferată era Sucot, pentru că atunci…copiii agitau drapele cu gutui sau mere-n băţ şi se aruncau bomboane pe care toţi se băteau să le adune !

Asta, înainte de 1958 şi de plecarea masivă a evreilor din ţară. Continue reading