Aflat la no. 13, Boulevard des Italiens, restaurantul numit “Café Riche” era în a doua jumătate a secolului XIX, unul dintre cele mai reputate localuri pariziene în care se întâlnea la masă protipendada epocii. După cum spune un ghid de la cumpăna secolelor XIX si XX: “Printre restaurantele de prim ordin nu pot fi omise câteva cafenele, care se conformează în parte titlului lor, dar care în fond sunt mai ales restaurante si servesc “a la carte” dejunuri si dineuri care fac concurentă prin calitatea serviciului, celebritătilor culinare ale Parisului.” Si mentionează: Café Durand, Café Riche, Cafe Anglais si alte trei sau patru asa zise “cafenele”.
De fapt “Café Riche”, din cauza pozitiei sale speciale, juca si un rol particular în lumea artistică a vremii. Aflat la o aruncătură de băt de Opera din Paris, celebra Salle Garnier, construită între 1862 si 1874, “Café Riche” era locul de întâlnire al clientelei oamenilor cu stare, compusă din marea burghezie, politicienii si artistii acelei epoci.
În jurul anului 1875, la una din mesele acestui faimos restaurant, puteai întâlni în fiecare zi, la ora prânzului, un bărbat brun, cu o barbă si mustatză bogată, dar cu o calvitie pronuntată, cu ochii usor închisi, care dădeau privirii sale un aer un pic visător. Îmbrăcat cu haine sobre de culoare închisă, dar purtând o largă lavalieră neagră, acest domn părea, mai degrabă, un om de stiintă sau un filozof, dacât un artist sau, cel putin, un amator de artă.