Argentina e ţara tuturor minunilor! Poate numai România, din cele nouăzeci de ţări pe care le-am străbătut până astăzi, ascunde atâtea contraste şi contradicţii.
O ţară cu numai 37 milioane de locuitori, dar cu o suprafaţă de 2,7 milioane de km2, dintre care mai bine de 13 milioane locuiesc pe 1% din teritoriu la Buenos Aires, capitala federală a statului. O ţară cu 5000 km de coastă maritimă, dar unde aproape nimeni nu mănâncă peşte. O ţară unde, în jurul capitalei, pe cca. 1000 km, întâlneşti un strat de humus de câţiva metri, aşa că, după cum spun argentinienii, ajunge să înfigi un băţ în pământ şi după doi ani culegi fructe.
De altfel, spaţiul este singurul lucru care nu lipseşte în Argentina; pentru că aici se consideră că o adevărată fermă are un ha pentru o oaie, deci o fermă normală, în Patagonia, are 80 000 ha şi 80 000 oi.
In Argentină, totul e fără măsură: vântul în Patagonia, care suflă cu 120 km pe oră, mareele din Ţara de Foc, cu o diferenţă înregistrată de 12 metri în numai şase ore, gheţarul cel mai mare din America de Sud, cu o suprafaţă egală cu cea a tutoror gheţarilor din Europa, sutele de balene care vin să se împerecheze lângă Peninsula Valdez, iată numai câteva din dimensiunile cosmogonice ale acestei ţări.