Un cadeau tombé du ciel ! (V)

Après la fin du concert, je me suis dirigé vers le restaurant de la place.

Il s’appelle « O 2 scenes » ! Astuce !

J’ai pris l’habitude de dîner dans ce restaurant après chacun des concerts auxquels j’assiste. Tout comme à Bucarest, dans les années ’60, à la Brasserie du réputé hôtel « Athénée Palace ».

Dans la vie, il faut avoir des « points fixes » !

Sauf qu’au restaurant de l’Île Seguin, il n’y pas de « Menu fixe ». Et le prix du repas n’avoisine pas les 2 Euro… comme dans ma jeunesse !

Mais, ici, comme là-bas, j’ai une chance de rencontrer quelques musiciens de l’orchestre et d’échanger quelques mots au sujet du programme, de leurs activités etc. 

D’ailleurs, un soir, le 28 octobre 2023, au restaurant « sur le Parvis de la scène musicale », j’ai fait connaissance avec une des solistes du concert, Lola Descours, une excellente bassoniste, lauréate du prestigieux concours russe Tchaïkovski. 

Cette rencontre… m’a sauvé la vie !

Comment ça ? Simple ! Continue reading

Un cadeau tombé du ciel ! (II)

Je vous rassure, tout de suite ! 

Non seulement que le son de « la mandarine » est parfait, rond et chaud, grâce au revêtement intérieur en bois de la salle, mais, qui plus est, la silhouette de l’ensemble est une telle réussite que… j’en suis tombé amoureux ! 

Et, pour qu’elle ne me manque pas, même quand je suis en « exile » dans notre maison, au cœur du Languedoc, j’ai installé… une photo sur le mur d’un hangar, près de quelques autres « Fenêtres démurées », qui représentent Bucarest, Rome, Panama, Abu-Dhabi, Jerash, La dune du Pilat, Carthagène…  

On peut suivre leur histoire, pas à pas, dans les textes :

Les nouvelles fenêtres démurées… (I) | ADRIAN ROZEI jusqu’à

Les nouvelles fenêtres démurées… (III) | ADRIAN ROZEI

 Tout à la fin du troisième texte, je disais, en mai 2021 :  Continue reading

Daţi un RON pentru Ateneu!

Boulogne, 27/01/2019

Pe Dl. Ion Mirică l-am cunoscut la Buenos Aires, în anul 2003.

M-am dus atunci, la fel ca şi în celelalte ambasade ale României din America de sud, şi  am cerut să vorbesc cu Dl. Ambasador ; i-am pus aceeaşi întrebare ca şi omologilor săi din ţările vecine : « Ce personaje sau personalităţi marcante, legate de « spaţiul mioritic », se găsesc în ţara unde sunteţi în misiune ? »

In majoritatea cazurilor, ambasadorul mi-a recomandat o persoană, fie din oraş, fie din cadrul personalului ambasadei, care cunoştea bine acest subiect. 

La Buenos Aires, a fost Dl. Mirică ! 

Discutând cu el vreo jumătate de oră, am descoperit o mină inepuizabilă de informaţii, nu numai despre personalităţi din lumea argentiniană, ci şi din celelalte ţări vecine : Uruguay, Chile, Brazilia etc.

Cu ocazia vizitelor care au urmat, Dl. Mirică m-a îndemnat să vad cutare sau cutare loc, persoană, edificiu…legat de interesele mele. Şi, foarte repede, am descoperit că erau…interesele noastre comune !

Merită să menţionez, în special, pasiunea lui pentru tangoul argentinian, ca şi pentru muzica simfonică, în general. 

Aşa se face că, după ce am părăsit amândoi America Latină, am continuat să ne vedem la Bucureşti. Am profitat, de câteva ori de legăturile strânse pe care Dl. Mirică le-a păstrat cu ambasada argentiniană de la Bucureşti şi astfel am participat la sărbătorirea Zilei lor naţionale.

Dar, cel mai des, am asistat împreună la concerte de tango din oraş sau la serile muzicale de la Ateneul român. 

Acum câteva zile, Dl. Mirică mi-a trimis un mesaj ilustrat, foarte interesant, despre : « Ateneul român – Marea Frescă a Neamului ».

   Continue reading

The fall of an angel…

File de jurnal

Paris, 11/03/2018

 

In 1962, când am văzut pe ecranele bucureştene « Divorce à l’italienne », am fost cu toţii meduzaţi de frumuseţea Stefaniei Sandrelli. Lucrurile mergeau atât de departe încât eram gata să-l scuzăm pe baronul interpretat de Marcello Mastroianni care, pentru a o putea lua de nevastă pe diafana Stefania, a decis să-şi omoare soţia. Care era interpretată de Daniela Rocca, nici ea un « obiect » ce merita să fie « lăsat de izbelişte » ! 

Am rămas în minte cu imaginea vaporoasă a Stefaniei Sandrelli de care, cum nici nu-mi imaginam pe atunci, mă separau, ca vârstă, doar câteva luni. 

Pe Stefania am revăzut-o pe ecrane de câteva ori, în filme în care nu mi-a lăsat o impresie de neuitat. Totuşi, ea a făcut o carieră remarcabilă, culminând în 2005 cu premiul « le Lion d’or », pentru întreaga carieră cinematografică, la «  Mostra di Venezia ».

Când am aflat că Stefania Sandrelli va fi prezentă în sala de cinema unde rula filmul « Le Conformiste » de Bertolucci, în care ea interpretează, alături de Jean-Louis Trintignant, principalul rol feminin, mi-am spus că este o formidabilă ocazie de a o reîntâlni… după mai bine de jumătate de secol.  Continue reading