File de jurnal
Am avut marea șansă de a voiaja, în ultimile șase luni, în mai bine de zece țari, teritorii, regiuni… de pe întregul mapamond.
Din punct de vedere al reazlizărilor arhitecturii contemporane, nu se poate spune că zona Caraïbelor (Santo Domingo, San Martin, Antilele franceze sau Isla Margarita) mi-au adus mare lucru ! Poate doar construcția noului Muzeu al istoriei sclavajului din Guadelupa mi-a dat încă odată ocazia de a constata cât de îndepărtate sunt, în țările noastre, concepțiile arhitecturale dominante și tradițiile locale.
Nu pot însă spune același lucru despre realizările în curs de finisare sau recent inaugurate din Golful Arabic ! Ajunge să fi vizitat Opera din Mascat, Insula muzeelor din Abu Dhabi, mall-urile comerciale sau câteva din nou inauguratele hoteluri din Dubai (« Four Seasons » sau « Mercato »), proiectul Operei sau stațiile de metrou… pentru ca să poți înțelege că o adevărată obsesie a îmbinării elementelor tradiționale cu formele arhitecturale cele mai avansate, domină concepția arhitecturală a acestei zone. Desigur că este de « bon ton » să afirmi ca, atunci cand ai bani, nimic nu este dificil ! Am văzut însă nenumărate construcții, mai ales în Europa occidentală, dar uneori chiar și în China sau pe continentul american, care au costat tot atât de mult și care nu dau dovadă de o urmărire sistematică a unui plan de ansamblu, cu atât mai puțin de căutarea unei legături cu tradițiile naționale, fie ele chiar numai la nivelul motivelor geometrice.