Bucureşti, 06/06/2022
Aventura pe care doresc s-o povestesc acum, s-a derulat de-a lungul unui laps de timp de aproape un secol !
Desigur, cu mai multe întreruperi de zeci de ani. Insă, pentru mine, ea a început în vara anului 1967.
Atunci, împreună cu părinţii mei, am părăsit România şi m-am instalat în Franţa, ţară în care locuiesc şi astăzi.
Cel mai simplu, pentru primul episod, este să transcriu aici o frântură dintr-un text foarte lung, încă nepublicat, scris în plină vreme de pandemie, în anul 2020 luna septembrie.
Acest text se intitulează « Cum i-am cunoscut… » şi descrie legăturile mele cu nenumăraţi membri ai familiei Sanielevici, din care fac parte, pe linie paternă.
Iată fragmentul menţionat :
* * *
« Cam prin luna august (1967), am primit un telefon de la « Hotelul Ambasador » din Bucureşti. Enormă surpriză! Ne suna Sally Robinson*, mama lui Leslie!
Sally era în trecere prin Bucureşti, revenind dintr-un voiaj la Moscova, unde se dusese… să cumpere o balalaikă pentru soţul ei, cadou de aniversare ! Pentru că Dr. Robinson cânta la mandolină ! No comment ! Continue reading