Rua Santo Amaro 197, Rio de Janeiro (I)

File de jurnal
Rio de Janeiro, 23/11/2019 

Am auzit vorbinduse, pentru prima oară, despre această stradă acum 20 ani, când am făcut cunoştinţă, la Montevideo, cu Dl. Vasile Macovei, ambasadorul României în Uruguay. El fusese, timp de câţiva ani, consul la Rio, perioadă în care îşi crease solide prietenii în întreaga Brazilie. 

Tot Dl. Macovei mi-a vorbit  despre Ático Frota Vilas-Boas da Mota, un personaj exceptional şi nu numai pentru arta şi cultura românească ! 

Ático (11/10/1928 -26/03/ 2016) a fost  « un cercetător, istoric, profesor, folclorist, traducător şi lingvist brazilian…specializat în domeniul istoriei şi culturii României şi a ţiganilor ». 

Incepând din 1991, până la sfârşitul vieţii sale, Ático* a locuit la Macaúbas, în statul Bahia.  Acest oraş se găseşte la aproape 700 Km de Salvador de Bahia, capitala statului. Aşa se face că, deşi am încercat de câteva ori, nu am reuşit să ajung într-un timp rezonabil, compatibil cu activitatea mea profesională pentru care venisem în Brazilia, până la Macaúbas. 

Am vorbit, totuşi, cu el la telefon de câteva ori şi am remarcat bucuria ce-l anima la ideea de a primi vizita unui locutor al limbii lui Eminescu, într-o localizare atât de exotică ! Continue reading

L’amitié d’un grand homme est un bienfait des Dieux!

Alejandro Franco, pentru români Alexandru Mateescu Frâncu, locuieşte de jumătate de secol la Rio de Janeiro. Dacă stai să discuţi cu el câtăva vreme, descoperi că în 92 ani de viaţă a trăit în cinci ţări, pe două continente. În tot acest timp, a practicat nenumărate meserii, de la jurnalist la profesor, dela bibliotecar la hotelier, dela editor la scriitor. Nu e deci de mirare ca într-atâţia ani să fi cunoscut nenumărate personalităţi, oameni de artă şi cultură, polticieni şi universitari.

În cele patru sau cinci întâlniri pe care le-am avut la Rio de Janeiro, am încercat să-l conving să pună pe hârtie amintirile legate, cel puţin, de personalităţile române pe care le-a întâlnit. Îi era foarte greu, pentru că, la mai bine de 90 ani, el continua să-şi împartă zilnic timpul între funcţia de consilier la Sindicatul hotelurilor şi restaurantelor din Rio, între cursurile de economie internaţională sau de limbi europeene în liceul pe care l-a fondat acum 30 ani, între articolele scrise pentru diferite publicaţii din lume şi corespondenţa cu prietenii din cele patru colţuri ale planetei.

Toate aceste activităţi, practicate în cinci sau şase limbi de circulaţie internaţională, au impresionat chiar şi autorităţile universitare braziliene, care i-au acordat în 2004, cu ocazia împlinirii a 90 ani, titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Metodist Benett din Rio de Janeiro.

Cu toate aceste preocupări multiple şi în ciuda celor aproape şaptezeci de ani de când a părăsit ţara, Alexandru Frâncu încearcă din răsputeri să se menţină în contact cu tot ce e românesc. Într-o scrisoare din ianuarie 2006 el se plânge:

“A propos de română : o pierd pe zi ce trece. Faute d’emploi. Nu mai am cu cine s-o practic. Nu mai primesc gazete din ţară şi corespondenţa a scăzut la 1%!”

Continue reading