Textul alăturat este al 551-lea publicat pe site-ul meu (358 în română, 175 în franceză și 18 în italiană sau engleză). Aceste articole au totalizat cca. 24.000 de „vizitatori unici” pe an și între 160.000 și 200.000 de „vizite” în fiecare an, începând cu 2020. Aș vrea să mulțumesc tuturor cititorilor care urmăresc, săptămână de săptămână, toate aceste subiecte care mă fascinează. Din păcate, eu nu cunosc decât o mică parte dintre ei! Profit de această ocazie pentru a le manifesta recunoștința pentru loialitatea lor, în ciuda deciziei mele de a nu folosi niciun mijloc de promovare în masă (rețele de socializare, anunțuri, reclame pentru site etc.). Promit că voi continua, în același mod, cât mai mult timp și atâta vreme cât ei vor continua să-mi citească scrierile.
Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 55, datat iulie-decembrie 2022, editată de asociația « Memorie și speranță » din București (România).
Intr-un text intitulat « Cu Brâncuși la capătul pământului », redactat în 2010, scriam :
Falmouth este, cu celălalt punct de apărare al estuarului Fal River, castelul Pendennis, nu numai un obiectiv turistic major din Cornwall, dar şi un port activ pe malul Canalului Mânecii. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, întreaga regiune a concentrat eforturile armatelor americane şi engleze în vederea debarcării în Normandia, pe 6 iunie 1944. Continue reading →
Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 49 – 54 ianuarie-iunie 2022, editată de asociația « Memorie și speranță » din București.
În numărul datat « 487 Novembre 2021 » al revistei « ANTIQUARIATO », Directorul responsabil, Michele Buonomo, semnează un editorial, în care putem citi :
“Che cos’è la Bellezza?
Posta a Lucifero, la domanda ebbe come risposta “é una copia di corna, quatro zampe pelose e una coda”. Fatta ad Albrecht Dürer, la sua replica fu un lapidario “non so”. Se lo chedete a Giulio Paolini* vi diră che è “qualcosa che si puo confessare solo a noi stessi”.
Eppure ci fu un tempo e un luogo in cui tutti erano d’accordo sul suo significato e ne erano soddisfatti: nell’antica Grecia la Bellezza apparteneva agli grandi dei, che – magnanimi come non mai – si erano dgnati di conviderla con gli uomini.
Di questo mondo retto dalla Bellezza è testimone la mostra in corso al Museo d’arte cicladica di Atene, con un titolo composto da una sola parola: Kallos, cioè Bellezza assoluta.
Quella appunto che in un’etă e in una terra felici legava gli dei agli uomini e viceversa.
E oggi la Bellezza che cos’e? Forse è meglio evitare il quesito, per non correre il rischio di scoprire che il termine greco kallos è traductibile con l’inglese beauty (nel senso dei prodotti cosmetici) e che a elargire la Bellezza non sono più le divinită dell’Olimpo, ma le influencer (che li vendono). “**
* * *
Astăzi, site-ul Artmark ne trimite şi el un mesaj “de actualitate”:
Cum arată “Arta azi”.
Intră aici să o vezi și pregătește-te de un nou capitol al artei contemporane în 2022. Vei fi încântat de noile tendințe ale artei, definite de artiștii momentului, precum Mircea Suciu, Ciprian Mureșan, Mircea Cantor, Felix Aftene, Ana Bănică sau Roman Tolici. Rămâi online pentru a depune oferte și fii gata de deschiderea expoziției.
Oare, însă, arta sau frumuseţea de azi este aceeaşi cu cea din muzeele clasice?Continue reading →
Ce texte a été publié dans la revue « 3R – Rădăcini –Racines -Radici » no. 43 – 48, iulie –decembrie 2021 » éditée à Bucarest (Roumanie) par l’Association « Memorie şi speranţă ».
La Bastide Vieille, 19/07/2021
En décembre 2002, j’écrivais dans un texte, intitulé « Rencontre poétique à Evian » :
« Après les quarante cinq minutes de traversée du lac Léman, entre Lausanne et Evian, le voyageur qui souhaite admirer le paysage enchanteur et quelquefois dramatique de la rive opposée, se dirige en général vers un petit parc qui cache à l’ombre d’un gigantesque pin, le vieux port.
A sa grande surprise, il découvre, au milieu d’une pelouse entretenue, en égale mesure, par l’art des jardiniers et par les pluies répétées avec l’exactitude de l’horloge de la mairie, un monument étrange. Entre deux colonnes antiques, le buste d’un personnage, portant lavallière et moustache “à la Napoléon III”, surplombé d’un lion portant un blason, semble flotter au-dessus d’une galère en plein élan.
Monument de Grégoire Brancovan sur les bords du Lac Léman, à Evian
C’est le monument de “Grégoire Bassaraba Brancovan”, le président et fondateur de la Société nautique d’Evian, en 1888.
Peux nombreux sont ceux qui savent qu’il s’agit du père d’Anne de Noailles, née Anne Elisabeth de Brancovan. Tout aussi peu nombreux sont ceux qui savent qu’Anne de Noailles a passé une grande partie de son enfance à Evian et que sa dernière volonté était que son cœur repose pour l’éternité au bord du lac Léman.
Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 25 – 30, datat ianuarie –iunie 2020, editat de asociaţia “Memorie şi speranţă” din Bucureşti.
Boulogne, 20/05/2020
In anul 2014, scriam într-un text intitulat « Ai alfi? Amalfi! » :
Era pe la începutul anilor ’60, în casa renumitului actor Jules Cazaban.
In rarele seri când nu juca, pe la apusul soarelui, Jules se îndrepta spre o vitrină din salon din care scotea niște pahare burtoase de ceramică neagră cu dungi galbene, după care se întorcea către cei prezenți, și mai întotdeauna erau în casă câteva persoane, de cele mai multe ori artiști sau oameni din lumea teatrului, pe care el îi întreba : « Ai alfi ? » Noi, Costin, fiul lui, și cu mine, bine dresați, răspundeam în cor : « Amalfi ! »
Atunci începea prepararea unei băuturi, compusă dintr-un amestec de țuică și vermut alb, în proporții pe care numai el le știa. Așa că dulceața vermutului ușura tăria în alcool a țuicii și dădea o băutură lesne de consumat, dar cu o aparență înșelătoare, care-ți sucea repede mințile. Și toți cei prezenți o apreciau și repetau : « Ai alfi ? Amalfi ! », de câte ori doreau să mai fie serviți.
In anii următori, după ce Jules ne-a părăsit, Costin a reluat procedeul și formula, rămasă un « sésame » : « Ai alfi ? Amalfi ! »
Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă « Amalfi » era chiar numele unei băuturi italiene sau numai o invenție a lui Jules, ori un pretext pentru un joc de cuvinte, după cum el avea obiceiul să facă deseori.
Probabil că provenienţa denumirii acestei băuturi ar fi rămas pentru mine o întrebare neelucidată, dacă n-aş fi descoperit, la New York, acum câteva zile, o carte.
Este vorba despre: “The Balkan Trilogy”, scrisă de Olivia Manning.