Giverny, 6/11/2016 

Am descoperit existența acestui pictor cu ocazia unei vizite la « Museo del Prado » din Madrid, în luna mai a acestui an.

Am fost atras de jocul de lumini, de subiectele « în aer liber », de tușa în relief… într-un cuvânt de forma « impresionistă » a operelor artistului spaniol.

Insă, cum nu poți avea o părere cât de cât consistentă privind numai două sau trei tablouri, mi-am propus să reiau acest subiect, cu mai multă atenție, în Franța.

N-am avut de așteptat multă vreme ! « Si la montagne ne vient pas à Mahomet, Mahomet ira à la montagne ! », cum spun francezii.

La începutul lunii iulie, am văzut un afiș anunțând :

« Sorolla, un peintre espagnol à Paris ».

Expoziția este prezentată într-un cadru prestigios la «Musée des impressionismes » din Giverny, între 14 iulie și 6 noiembrie. Cum fiecare își amintește, orășelul Giverny, aflat la numai 75 km de Paris, a devenit celebru prin prezența lui Claude Monet, care și-a petrecut  acolo ultimii ani din viață și unde este chiar înmormântat.

Numai că nenumăratele călătorii din această vară au făcut că n-am reușit să ajung acolo decât în ultima zi, chiar câteva ore înaintea închiderii expoziției ! Am profitat însă de această ocazie pentru a revedea un fost coleg de birou, Jean Bouvet, directorul tehnic al activității de care m-am ocupat timp de 14 ani, care locuiește chiar lângă Giverny.

Expoziția « Sorolla » este uimitoare ! In aproape 50 tablouri și tot atâtea desene executate de pictor între 1895 si 1910, te poți familiariza cu tehnica lui picturală, poți recunoaște influențele care l-au marcat și poți descoperi temele lui preferate. Dimensiunile impresionante ale multor pânze te pot uimi și lăsa cu gura căscată. Cât timp a fost necesar numai pentru realizarea lor materială ? Lăsând de o parte desenele pregătitoare, studiul detaliilor, al luminii și al personajelor reprezentate în mărime naturală !

Însă, după ce am parcurs (de trei ori !) sălile expoziției, mi-am pus câteva întrebări generate de studiul operelor expuse și de prezentarea artistului.

Cum e posibil ca un pictor să execute în aceeași perioadă lucrări atât de contrastate ? Explic : în expoziție poți admira tablouri executate în același an în care domină culori obscure (negru, gri, roșu) și altele în care strălucește lumina Mediteranei în alb, albastru deschis sau roz ?

Am văzut toți « perioadele » cu dominantă « bleu » sau « rose » la un Picasso sau Mondrian, dar amândouă în același timp ! Straniu !

Tablourile prezentate în săliile de la Giverny au fost realizate  între 1895 și 1910. Insă Sorolla s-a născut la Valencia, în 1863, și a murit la Madrid, în 1923. Și după 1910 ? Cum spunea Prévert în « Les belles familles » :

…et plus personne plus rien…
qu’est-ce que c’est que ces gens-là
qui ne sont pas foutus
de compter jusqu’à vingt?

Oare Sorolla n-a mai pictat nimic după această dată ?

Un studiu rapid pe net menționează un atac cerebral în 1920, care l-a lăsat paralizat.

Insă tot aici aflăm că Sorolla a făcut, în ultimii ani ai vieții, o carieră nord-americană, pictând, între altele, … « de grandes compositions pour décorer l’Hispanic Society de New York, évoquant les jeux et les costumes des régions espagnoles ». Precum și o serie de portrete ale unor importante personalități americane, aflate azi, probabil, în colecții particulare.

Cum însă expoziția de la Giverny a fost organizată în colaborare cu Museo Sorolla din Madrid și Kunsthalle der Hypo-Kulturstiftung (ouf ! am reușit s-o scuip dintr-o bucată !) din Munchen, această perioadă nu apare.

E drept că sunt prezentate în expoziție și tablouri  de la Musée d’Orsay din Paris sau de la Havana. Alte opere ale pictorului  spaniol se află la «  Berlin, au musée d’art catalan de Barcelone, dans les musées de Venise et Madrid et dans de nombreuses collections privées en Europe et en Amérique, en particulier à Buenos Aires. »

Superb program de vizite, dacă doresc să aprofundez studiul operei acestui pictor !

Deocamdată, voi începe luna viitoare cu  Havana și New-York.

Pe urmă… mai vedem !

*   *   *

Cum tot eram la Giverny, Jean Bouvet mi-a propus să dăm o raită, până nu se înoptează, la mormântul lui Claude Monet din sat. 

Un loc minunat, o  biserică recent restaurată, dar rămasă « dans son jus », un minuscul cimitir unde pietrele funerare sunt luminate de frunzele galbene care concentrează lumina apusului de soare la sfârșitul sezonului. Un loc privilegiat ! Cu condiția să te duci acolo în noiembrie, când hoardele de turiști  au dezertat deja câmpul de bătaie cu « impresionismul » !

*   *   *

Revenit la Paris, mă întrebam cum voi termina această zi, petrecută sub pecetea « impresionismului », când m-a sunat amicul meu Inti, propunându-mi să cinăm împreună.

Foarte repede, am căzut de acord asupra restaurantului : « Au Petit Riche » !

Pentru memorie, amintesc istoria locului, așa cum o descriam acum 14 ani, într-un articol intitulat : « Fericirea cerească, gloria pământească… »

« În schimb ceva din ambianța vremurilor trăite de Dr. de Bellio, poate fi regăsită două străzi mai departe, pe rue Le Peletier, la restaurantul numit “Au Petit Riche”.

De fapt “Au Petit Riche” era un bistrou deschis în 1854 pentru “les petites gens”, care nu se puteau amesteca cu “le beau monde”! Cu alte cuvinte: birjarii, mașiniștii și funcționarii de la Opera din Paris, care erau direct sau indirect în slujba celor ce frecventau “le Café Riche”.

Mulțumită nenumăratelor aventuri (incendii, reconstrucții, decorații modificate și refăcute, diferite soiuri de clientelă etc), “Au Petit Riche” a devenit astăzi “un loc de memorie”, cu o ambianță călduroasă și care servește specialitățile tradiționale ale bucătăriei franceze într’un cadru istoric. Tradiția legăturii cu lumea artistică e păstrată, serviciul fiind asigurat până după miezul nopții, pentru satisfacerea celor care vor să dineze după ce ies de la spectacolele de teatru sau muzică din cartier. »

Dr. De Bellio, de fapt George Bellu, venit din România, frecventa zilnic « le Café Riche », unde pictorii fără un ban veneau să-i propună operele lor,  pe care el le cumpăra cu ochii închiși, dându-le imediat 200 franci.

« Așa a ajuns doctorul de Bellio să posede, în câțiva ani, cea mai importantă colecție de tablouri ale pictorilor impresioniști din lume. Pentru că pictorii pe care îi întâlnea purtau numele Manet, Monet, Sisley, Pissaro, Renoir sau Berthe Morisot. »

Din păcate, când Sorolla frecventa atelierele pariziene, în jurul anului 1900, Dr. George Bellu decedase deja de 6 ani. Altfel, cu siguranță că s-ar fi cunoscut, în lumea « impresioniștilor ».

Ce importanță !

Stând la masă la « Au Petit Riche »* noi aveam sentimentul de a cina alături de Sorolla și de Dr. de Bellio !

                                                     Adrian Irvin ROZEI

                                                    Giverny, noiembrie 2016

*Printre zecile de fotografii ale personalităților care au luat masa în acest restaurant (președinții  Republicii franceze, oameni politici, actori,  scriitori, cineaști, bucătari celebri, jurnaliști etc., etc.) ce împânzesc pereții localului și ar putea forma materia primă a  unui gros volum, am  ales numai două :

 -Charles Trenet, originar din Narbonne, oraș din vecinătatea casei noastre din Languedoc,

-Meurice Edmond Sailland (1872-1956), celebru critic gastronomic și jurnalist, care semna  « Curnonsky », supranumit « Cur Ier ».

Numai gurile rele vor găsi o legătură « de cause à effet » între aceste două imagini!

 

---

COMENTARII PRIMITE:

 

Le 20/11/2016, à 11:34, Kiczales a écrit :

Adrian,

i-am aratat tablourile nevesti-mi. Si ea e incintata de Sorolla. Picteaza si ea, si are cunstinte foarte bune despre Arta, Istoria Artei, pictura, sculptura, obiecte de arta.
Si … citim impreuna comentariile tale.

Inafara de asta, trimit unele din ce primesc de la tine, unor colegi de la Spiru, carora cred ca o sa le placa. Si, intr-adevar, am vazut acum postat la “Ciobanas la oi am fost”, comentariul lui Duma Paul, cu care am fost impreuna la Spiru DIN CLASA INTIIA.

Esti un grozav,

Pa,
Dan