Pe 1 Decembrie2005, o nouă echipă a preluat conducerea Institutului Cultural Român din Paris. Directorul institutului, Radu Portocală, care va fi ajutat în curând de directoarea adjunctă, Magda Cârneci, a prezentat, în programul trimis prietenilor locului, liniile generale pe care’şi propune să le urmeze în cadrul activităţii sale: “În esenţa ei, misiunea noastră nu va fi diferită de cea a predecesorilor noştri: a face cunoscute în Franţa faţetele multiple ale culturii române.”

Însă mijloacele şi căile alese vor fi diferite: înmulţirea manifestărilor culturale importante, o mai largă prezenţă în provincie, legături susţinute cu celelalte institute şi centre culturale din Paris, un efort special pentru atragerea mijloacelor de comunicaţie locale. Scopul mărturisit al acestor acţiuni, dincolo de “obţinerea recunoaşterii existenţei noastre culturale”, va fi ca Institutul Cultural Român să devină, mai ales pentru populaţia franceză, “o primă poartă, mereu deschisă, înspre România”.

Pe data de 12 ianuarie, a avut loc la Institutul Cultural Român, o seară de amintiri impregnată de nostalgia anilor dinnainte de război. Documentul prezentat, un film din arhivele Cinematografiei române, era o mărturie fără egal a “bucuriei de a trăi” din Bucureştiul anului 1940. Turnat în culori de un amator din acea vreme, filmul trasează în 48 minute viaţa de zi cu zi a Capitalei de-a lungul celor patru anotimpuri, trece în revistă sărbătorile tradiţionale şi activitatea culturală, prezintă monumentele, parcurile, locurile de odihnă şi distracţie ale oraşului.

Matei Cazacu, bine cunoscut cercetător la C.N.R.S. din Paris şi autor al atâtor articole şi cărţi legate de istoria României, care comenta filmul, a remarcat că, deşi anul 1940 a fost poate cel mai sinistru din istoria ţării, nimic din aceste preocupări nu răzbate în documentarul prezentat. Poate că de aceea, vederea unei lumi oarecum ideale şi idealizate a smuls nenumărate suspine nostalgice din piepturile spectatorilor. Şi nu numai ale celor de o anumită vârstă, care au cunoscut în acea vreme locurile şi obiceiurile prezentate în film, dar şi ale tinerilor, care au fost tentaţi de comparaţia cu imaginea oraşului de azi.

În tot cazul, succesul prezentării – nenumărate persoane n’au reuşit să pătrundă în sala de proiecţie arhiplină – a determinat direcţia Institutul Cultural Român să decidă o nouă prezentare a filmului, care va avea loc în curând, probabil într’o sală mai încăpătoare. (in imagine: Radu Portocalà (la microfon) si Matei Cazacu prezentând filmul de arhivà )

Adrian Irvin Rozei, Paris, ianuarie 2006