File de jurnal
Béziers, 28/07/2015

Oraşul Béziers, are imensa şansă de a poseda nenumărate vile (« palacette », cum spun sud-americanii), vestigii ale epocii briliante de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX când banii generaţi de vânzarea vinului produs în regiune curgeau « gârlă ». Banii disponibili erau atât de mulţi încât proprietarii viilor nu ştiau ce să construiască mai mare, mai frumos, mai decorat !

Rezultatul este existenţa zecilor de castele/vile/palate în stilurile cele mai variate, copii sau creaţii originale, în spiritul curentelor artistice ale epocii sau construcţii inventate, aşa cum îşi imaginau ei, pe atunci, arhitectura şi decoraţiile vremurilor trecute, care împânzesc întreaga regiune. Asta a dat stilul « troubadour », atât de dispreţuit, reacţie normală, într-a doua jumătate a secolului XX. Ah ! Le Corbusier, que de crimes on a commis en ton nom !

Insă aceste construcţii strălucitoare există şi încearcă să supravieţuiască, de bine de rău !

De cele mai multe ori, moştenitorii s-au înmulţit, cheltuielile au explodat şi i-au obligat să vândă.

Promotorii imobiliari, adevăraţi vulturi de pradă, urmăresc cu atenţie posibilitatea de a pune mâna pe astfel de construcţii : bine plasate în oraş, ele prezintă o garanţie de câştig imens, dacă înmulţeşti numărul etajelor, umpli grădinile ce le înconjoară cu beton, adaugi instalaţii la modă (gimnazii, săli de joc etc.)

Multă vreme, autorităţilor nu le-a păsat de dispariţia acestor perle de arhitectură; ele reprezintă tot ce urăsc mai mult edilii de azi: o epocă elitistă, făra aspect « social », fără mixitate etnică, corespunzând unei populaţii minuscule, care, cel mai des, nici nu votează cum le-ar place lor ! Căreia îi întorc spatele, sub pretextul repetitivităţii sau a « pastişelor », fără valoare de original.

Unele construcţii au fost salvate de birourile notariale sau avocăţeşti care s-au instalat în ele. Chiar şi mulţumită clinicilor medicale « la modă », care însă au adăugat « coşmelii » funcţionale ce strică aspectul iniţial al edificiilor.

Insă acum nici aceste soluţii pasagere nu mai funcţionează ! Notarii, avocaţii, clinicile se regrupează la periferiile oraşelor, unde poţi parca maşina mai uşor, unde, instalat într-un edificdiu de beton nou-nouţ poţi vehicula imaginea unei societăţi « moderne şi dinamice » ( !) care nu se preocupă de « vechiturile » trecutului !

Drept care, afectate şi de criza instalată, aceste construcţii, tot mai puţin întreţinute, se deteriorează pe zi ce trece.

De aceea, când am remarcat, acum câteva luni, că una dintre aceste vile, aflată în plin centrul oraşului, este în curs de restaurare, am fost încântat şi mi-am promis s-o vizitez, de cum lucrările vor fi terminate.

Şi iată că azi găsesc un scurt articol despre acest edificiu, într-o revistă de circulaţie naţională. Mărturisesc că, dincolo de aspectul arhitectural, mă interesa şi latura decorativă, precum şi alegerile artistice făcute de noii proprietari : de multe ori aceste « restaurări » au devenit un pretext pentru a dezvolta un discurs « design » minimalist în totală contradicţie cu stilul iniţial al edificiilor, însă prezentat iar ca o marcă de « modernitate » ! Modernitate pasageră, care se ofileşte în numai câţiva ani, generând o nouă « modernitate », tot atât de puţin perenă !

Insă, trebuie să mărturisesc că « exerciţiul de stil » al restaurării este foarte dificil : trebuie să te adaptezi noilor reguli de securitate, de accesibilitate, de higienă, de confort, încercând totuşi să păstrezi stilul şi geografia unei construcţii cu un trecut de mai bine de o sută de ani !

Vreau să afirm, chiar de la bun început, că noul hotel numit «L’Hôtel particulier » (încă un « clin d’oeil » la adresa trecutului strălucitor !) este un succes.

Proprietarele, cu o lungă experienţă în acest domeniu, – ele au dirijat ani de zile un « hotel de charme » în zona istorică a oraşului-, au ales restaurarea « in integro » a faţadei edificiului. In ciuda dificultăţilor generate de o stare de decrepitudine avansată a, de exemplu, pietrei ce formează scara de intrare în formă de potcoavă.

Tot astfel, saloanele interioare de la parter şi-au păstrat structura sau decoraţiile murale, care însă au fost puse în valoare de obiecte funcţionale (lămpi, mobilier…) discrete, uneori chiar « transparente ». Desigur că toate instalaţiile sanitare au fost create « ex-nihilo » într-un spirit modern şi funcţional, uneori chiar cu o referinţă la trecut, de exempu prin alegerea de a lăsa ţevile de aramă nevopsite, ceea ce dă o pată de culoare pe zidul alb, imaculat.

Poate că alegerea culorilor dominante (alb, gri…) poate fi discutată. Insă ea prezintă avantajul de a pune în valoare superbele şemineuri de marmoră colorată sau oglinzile cu rame aurite. In plus, curtea interioară a fost dotată cu o piscină, înconjurată de o platformă din lemn, ceea ce atenuează latura minerală a decorului înconjurător.

Am discutat îndelung cu proprietara hotelului despre ideile ce au condus-o în această alegere îndrăzneaţă, despre viziunea noii hotelării de lux, despre speranţa de a vedea alte iniţiative similare înflorind în cartier. Şi, în ultimă instanţă, despre şansele de a vedea salvat acest patrimoniu istoric, condamnat, nu de mult, la o moarte anunţată de multă vreme.

Nu pot decât s-o felicit şi să-i urez succes deplin. In interesul nostru, al tuturor !

Adrian Irvin ROZEI, Béziers, iulie 2015