Post Covidum homo triste est ! (II)

File de jurnal… pandemice

La Bastide Vieille, 23/08/2020

 

A sosit, după 115 zile de absenţă, autorizaţi fiind să călătorim dincolo de 100 km de reşedinţa noastră principală,  ziua când am putut lua trenul pentru a reveni în Languedoc.

Pe drum, fredonam refrenul bine cunoscut din melodia « Tout va très bien, madame la marquise » interpretată de orchestra lui Ray Ventura.

« Allô, allô James !
Quelles nouvelles ?
Absente depuis
cent quinze jours,
Au bout du fil
Je vous appelle ;
Que trouverai-je à mon retour ?

Tout va très bien, Madame la Marquise,
Tout va très bien, tout va très bien… »

 Am ajuns cu bine la Bastide Vieille !

 Insă cam uşurel !

Cum spunea Antonio Machado:

« …me encontraréis a bordo ligero de equipaje,
casi desnudo, como los hijos de la mar.
 »***

*** « …mă vei găsi la bord cu un bagaj uşor,
            aproape gol, ca fiii mării. »

Asta, pentru că valiza mea a coborât din tren… fără mine, undeva, între Nîmes şi Sète!

Am fost cam descumpănit. Nu pentru că am pierdut două cămăşi şi un pantalon ! Ci, pentru că, în valiză, se găseau, mai ales, cărţi, reviste, articole… în trei limbi –franceză, română, italiană ! – care urmau să-mi servească la scrierea textelor din săptămânile următoare. Pe care aveam puţine şanse să le regăsesc, fiind vorba de documente care datau (unele !) de acum 45 ani, cu autografe şi dedicaţii !

M-am consolat, parţial, imaginând decepţia hoţului, care se aştepta la o altă pradă, mai uşor de vândut ! Les risques du métier ! 

In realitate, sosirea în casa noastră din Languedoc a fost o surpriză plăcută : nu se spărsese nicio ţeavă şi n-am găsit-o ocupată de vreo familie de migranţi din sudul Mediteranei ! 

Nici asta nu-i chiar adevărat !

Intrând în curte, am descoperit că o familie, sosită din Africa… îşi făcuse culcuşul sub terasa noastră ! Aici, făcuseră 3 puradei, care urlau, toată ziua, cu gura deschisă, cerând să li se dea de mâncare. Iar părinţii alergau peste tot, ca să le satisfacă cererile ! 

Aţi înţeles că e vorba… de o familie de rândunele ! Care şi-a făcut cuibul drept deasupra panoului meu de ceramică, reprezentând un soldat roman ! Când, acum un an, am decis să decorez zidul de peste panou cu vreo zece pietre în relief, nu-mi puteam imagina că ele vor reprezenta un excelent suport… pentru un cuib de rândunele ! 

Acest tip de decoraţie corespunde unei vechi tradiţii locale : între două proprietăţi, zidul de despărţire este « împânat » cu pietre de râu.

Cu această ocazie, am remarcat că rândunelele aleg acest suport, deseori, pentru reuniunea lor de dimineaţă! 

« Debriefingul » lor ale loc între orele 7 şi 8, dimineaţa, iar reuniunea cu « raportul de activitate zilnic», între orele 18 si 19, seara.

Atunci, ele se aşează pe un cablu electric sau pe pietrele din zid, şi piuie… de-ţi sparg urechile ! Şi, cum sunt cam vreo 45, după ultimul recensământ,… îţi umflă capul de zgomot ! 

Am văzut că, nu demult, nişte orăşeni instalaţi la ţară, au fost atât de nemulţumiţi de felul de a se comporta al cocoşului Marcel, care cânta în fiecare dimineaţă, că… l-au împuşcat !

Verdictul procesului intentat de proprietarii lui Marcel, este aşteptat… cam pe la sfârşitul anului ! Atunci vom afla cine avea dreptate, între  orăşeni şi cocoş! Intretimp, Curtea îşi rezervă timpul necesar studiului jurisprudenţei acestui caz… neobişnuit ! 

Noi nu avem de gând să dăm în judecată rândunelele ! 

Mai mult ! Soţia mea a rugat un vecin să deschidă porţile unui hangar, prin luna martie, în aşa fel încât rândunelele, la sosirea lor anuală, să nu rămână în stradă, ca nişte S.D.F. (fără domiciliu fix !). 

Altfel, totul era în ordine !

Mai puţin bălăriile care crescuseră… până la un metru jum’ate înălţime ! 

Desigur că, în acest an, am ratat cireşele sau moşmoanele (nèfles !), care s-au copt în lipsa noastră. Insă, prunul, smochinul, gutuiul, rodiile, kakiul (plaqueminier) … erau plini de fructe, care urmau să se coacă… în săptămânile ce urmează.

O surpriză plăcută : chiar şi « feijoa » (goyave de Montevideo), care face fructe cam o dată la doi ani, era plin de flori ! Numai màslinul… s-a pus în grevă, anul acesta !

Desigur că a trebuit să « toaletăm » grădina de cactuşi, trandafirii grimpanţi sau muşcatele, să mai adăugăm nişte vase cu begonia, crăiţe sau petunii… ca în fiecare an. Insă, majoritatea plantelor au supravieţuit… chiar şi fără ajutorul nostru !

E drept, cu ajutorul unui grădinar, care a trecut pe aici de vreo două sau trei ori, în cele 115 zile. Mai ales, în vederea eliminării « surplusului » vegetal la viţa sălbatică sau la labirintul de « buxus buxus » (cimişir !) şi să ude plantele, puse bine la adăpost, într-un hangar. 

Asta m-a făcut să mă întreb dacă toţi cei ce publică pe Facebook poze, de cum le iese un trandafir sau o lalea în curte, merită circul făcut în jurul « activităţilor grădinăreşti », care-i « ocupă 24 ore din 24 » ! In special, la dafinii roz/alb/roşu, care la noi… reprezintă o adevărată pădure, toaletaţi doar… o singură dată pe an !

E drept că noi locuim în « Languedoc, o regiune binecuvântată de Dumnezeu ! » 

 *   *   *

După primele două săptămâni, consacrate, mai ales, « activităţilor agricole », am început să primim vizite… din lumi îndepărtate !

In anii trecuţi, veneau prieteni din România, Noua Zeelandă, Argentina, U.S.A., Marea Britanie, Suedia etc. Acum, au venit… de la Paris, frontierele fiind, practic, închise ! 

Am păstrat, totuşi, o « tentă internaţională » prin vizita unui franco-filipinez şi a unui franco-mexican !

Şi, desigur, fii noştri, care fiind în concediu forţat (Covid oblige!) au rămas în Languedoc mai bine de 3 săptămâni ! In condiţii normale, ar fi plecat în vacanţă… în Colombia superioară sau Australia inferioară ! Iată un « efect colateral » fericit… al pandemiei ! 

Profitând de aceste vizite, am descoperit noi obiective turistice din zonă, încă necunoscute : « Rezerva africană » de la Sigean, castelul medieval din secolul XIII de la Preignes-le-Vieux, plaja din Port-la-Nouvelle, Domeniul « Art Nouveau » din Agde (cel care apare în filmul « Cartouche » din 1964, cu J.-P. Belmondo şi Claudia Cardinale)… 

Am ales NUMAI obiective în aer liber, restaurante pe malul mării, vizita exterioarelor şi a grădinilor.

Iar când am vizitat (rareori!) câte un muzeu, am verificat că… suntem singurii vizitatori! Purtând, conştiincioşi măştile şi utilizând soluţia alcoolică de rigoare! “Covid oblige!

Manifestaţiile prilejuite de ziua “Sfintei Fecioare”, care au loc la Bèziers de mai bine de 50 ani, în arenele care au sărbătorit, în 2017, 120 ani de existenţă, atrag în fiecare an aproximativ un million de participanţi.

« Féria de Béziers » este unul dintre cele mai importante evenimente populare din regiunea « Occitanie ». 

Sunt mai bine de zece ani de când participăm, an de an, la acest eveniment, în care îşi dau întâlnire amatorii de corrida, dansatorii de tango, cântăreţii de muzică pop, « fanii » artiştilor de varietăţi, prezenţi pe scenele în aer liber, tot atât de bine ca şi cei interesaţi de aspectul religios, pus iar în valoare în ultimii ani. 

Desigur că, în acest an, « Féria » nu putea avea loc în forma ei tradiţională!

Totuşi, au fost păstrate două genuri de manifestaţii, adaptate condiţiilor momentului :

  • 3 spectacole de tauromahie,
  • « las bodegas », câteva restaurante-concert în aer liber cu un public foarte redus. 

Am participat la aceste manifestaţii, respectând cu sfinţenie regulile sanitare impuse de autorităţi : limitarea numărului spectatorilor la 5000, într-o arenă cu 11 000 locuri, cu distanţarea obligatorie şi controlată, măştile şi lichidul alcoolic impus, separarea meselor şi serviciul la masă obligatoriu în restaurant. 

Dacă am vorbit de « spectacol de tauromahie », şi nu de « corrida », este pentru că « festivalul taurin», la care am asistat, funcţionează în acord cu reguli specifice, iar sumele adunate prin vânzarea biletelor au fost transferate direct spitalului din Béziers. Chiar şi toreadorii şi-au prezentat arta lor fără să fie plătiţi !

In loja de onoare, 6 reprezentanţi ai corpului medical, în halate albe, au fost ovaţionaţi de publicul « biterrois » !

Un moment de fervoare populară rar întâlnit, acompaniat de « La Marseillaise » şi de imnul occitan « Se canto » ! 

A urmat, tot în Arenele din Béziers, un superb « spectacle équestre et acrobatique » gratuit, prezentat de celebra companie « Alexis Gruss », oferit de primăria oraşului, la care nu putem să nu participăm !  

Urmând cu stricteţe aceleaşi reguli menţionate mai sus. 

O seară de neuitat, în ciuda condiţiilor speciale ! Sau poate tocmai… din cauza « condiţiilor speciale » ! 

 *   *   *

Luna august aduce ocazia de a profita şi de un gen muzical nu prea des auzit în Franţa !

In localitatea termală Lamalou-les-Bains, la numai 30 Km de casa noastră, are loc, în fiecare  an, « Festivalul de operete » !

Se împlinesc mai bine de patru decenii de existenţă al acestui « Festival », unic în Franţa.

Am avut ocazia să amintesc tradiţiile sale în diferite texte, scrise în  română sau italiană, printre care :

Secretul lui Marco Polo şi

La Principessa senza impero 

Numai că, de astă dată, lucrurile nu se pot petrece ca de obicei ! Covid oblige !

După diferite tatonări, primăria din Lamalou a decis că « evenimentul cultural » se va desfăşura într-o nouă formulă : concerte gratuite, pe terasa din faţa fostului « Casinou », respectând regulile sanitare impuse de conjunctura excepţională. 

Noi, în afara faptului că apreciem acest gen muzical, cunoaştem câţiva dintre actorii care joacă la Lamalou,… de mai bine de două decenii !

Nu puteam, deci, să nu participăm, cu atât mai mult cu cât situaţia lor, atât economică, cât şi artistică, este catastrofală.

După cum spunea unul dintre ei, mulţumind publicului care s-a deplasat pentru a asista la spectacol : « Cei mai mulţi dintre noi, de 5 luni, n-au cântat decât… în sala lor de baie ! ». 

Am ales doar 4 dintre spectacolele propuse :

  • -« L’Opérette et Mariano », pe 17/08,
  • -« Un soir à Vienne », pe 19/08,
  • -« Un soir chez Offenbach », pe 26/08
  • -« Un soir au Châtelet » pe 30/08. *(Spectacol anulat pe 29/08. Covid oblige !) 

Unul dintre motivele alegerii noastre est prezenţa pe scenă a lui Claude Deschamps, un actor şi prieten pe care-l cunoaştem… nici nu ne mai amintim de când !

Insă, în acest an, el şi-a « extins activitatea », trecând de la rolurile comice, care i se potrivesc… ca o mănuşe, la « Présentation et mise en espace ». 

Claude Deschamps şi colegii săi pe terasa Cazinoului din Lamalou-les-Bains

E drept că existenţa însăşi a acestei manifestaţii artistice, pusă sub semnul întrebării până în ultimul moment, nu a permis organizatorilor pregătirea unui program detaliat. Insă, simpla enunţare a temelor şi faptul de a cunoaşte calitatea interpreţilor, justifica deplasarea noastră la Lamalou-les-Bains. 

In trecut, nu numai că participam la « Festivalul de operete » din lunile iulie/august, dar, de trei ori, am asistat la « Revelionul operetei », în luna decembrie, instalându-ne la Lamalou timp de 3 sau 4 zile !

Pentru că, spectacolele, repetiţiile cu public, recitalurile, conferinţele, « le concert du Nouvel An », proiecţiile de filme cu operete clasice, jocurile de societate… ne ocupau mai toată ziua ! Ca să nu mai vorbim de cina luată zilnic cu actorii sau organizatorii manifestaţiei ! 

Desigur că 2020 este un an atipic !

Insă, simpla prezenţă a decorului unic, faţada « stil  1900 » a Casinoului, pune în valoare genul muzical abordat. 

Inutil să precizez fervoarea cu care jucau şi cântau artiştii! Ca şi efluviile de simpatie care circulau între scenă şi sală, de fapt grădina din faţa teatrului şi a Casinoului, chiar dacă majoritatea spectatorilor … erau mascaţi !

Sensul nemărturisit al acestor seri poate fi exprimat în numai câteva cuvinte : « Avem tot atât nevoie… voi de noi şi noi de voi ! » 

*   *   *

« 22 august » este o dată specială la Béziers !

Se sărbătoreşte atunci « Eliberarea oraşului », la sfârşitul celui de-al Doilea război mondial.

Trebuie să precizez că Béziers are o legătură foarte strânsă cu mişcarea de Rezistenţă împotriva ocupantului nazist :

-Jean Moulin, prefect şi erou al Rezistenţei franceze, care a dirijat «  Conseil national de la Résistance », a fost numit « Compagnon de la Libération » în 1942, «  général de brigade à titre posthume » şi «  général de division » în noiembrie 1946, cu un cenotaf în Panthéon, era născut la Béziers, în 1899.

-mişcarea de rezistenţă a fost foarte activă în toată regiunea.

 « Le Maquis de Fontjun », lupta între rezistenţi şi nazişti, pe data de 6 iunie 1944, ca şi execuţia brutală a « maquisarzilor » pe data de 7 iunie 1944, în plin centru al oraşului, a lăsat o vie amintire în zonă.

Numai în cantonul Capestang, acolo unde locuim, au plătit cu viaţa 23 rezistenţi ! 

In fiecare an, data de 22 august este sărbătorită cu un foc de artificii.

Insă, în acest an, a fost prezentat şi un spectacol « Son et lumière », intitulat « 1944 – L’été de la Liberté », pe faţada « Eglise de la Madeleine », în Piaţa cu acelaşi nume.

Este o « localizare » de care suntem foarte ataşaţi ! Dincolo de istoria locului, care acumulează 800 ani de evenimente dramatice sau fericite, în acest loc a locuit bunica soţiei mele, până la sfârşitul vieţii sale!

Am avut ocazia de a aminti această istorie agitată în textul intitulat:  Je suis Zen! (II)

Am ales seara de 21 august pentru a asista la spectacol. 

Avantajul este că, înainte de începerea lui, poţi lua masa într-unul dintre cele trei restaurante din piaţă şi, deci, îl poţi viziona… aşezat confortabil şi fără mască, cu garanţia respectării « distanţei sociale » între mese ! Ceeace nu era cazul în anii precedenţi ! Măcar atât avantaj să avem ! Cu condiţia de a-ţi rezerva masa cu anticipare ! 

In această seară exceptională, am avut şansa de a putea admira defilarea, prin faţa bisericii, a unui cor de tineri din oraş, fluturând tricolorul francez, precum şi să asistăm la o foarte scurtă alocuţiune de « bun venit » a primarului din Béziers, Robert Ménard. 

Pentru focul de artificii de pe 22 august, era inutil să ne deplasăm ! 

Il putem admira din fundul grădinii noastre, unde am instalat un mirador de lemn. Asta ne permite, în plus de vederea excepţională spre colinele Cevenilor şi a miilor de hectare de vie care ne înconjoară, să «participăm» la focurile de artificii din 5 sau 6 sate înconjurătoare, pe 14 iulie. Şi, desigur, să-l urmărim, în depărtare, la orizont, pe cel de la Béziers, la piciorul catedralei din oraş !  

*   *   * 

Vara 2020 se apropie de sfârşit !

In săptămânile care urmează, după ce turiştii sosiţi în regiune, în vacanţă, se vor întoarce la casele şi treburile lor, vom putea beneficia de bucuria mersului la mare, fără constrângerile aglomeraţiei sezoniere. 

Sperăm că pandemia ne va da răgazul necesar pentru a profita de acest moment privilegiat din « arrière saison » ! 

In tot cazul, vara 2020 va rămâne marcată, cu fier roşu, în amintirea tuturor !

Aşteptăm « Post Covidum… », cu speranţa că nu vom constata că « homo triste est ! »

 

                                                 Adrian Irvin ROZEI

                                         La Bastide Vieille, august 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *