File de jurnal

Boulogne, 29/08/2015

Boulogne este un oraș cu o istorie de mai multe secole, iar geografia și arhitectura lui sunt reflexul acestei istorii.

Câteva edificii amintesc atmosfera « secolului de aur » ; nenumărate alte construcții sunt reprezentative pentru stilul anilor ’20-’30. De altfel la Boulogne au creat câtziva dintre marii arhitecți ai epocii « art déco » (Le Corbusier, Mallet-Stevens, Charles Giroud, André Lurçat, Georges-Henri Pingusson…).

Insă majoritatea vechiului țesut urban este reprezentat de case individuale, construite la sfârșitul secolului XIX sau în prima jumătate a secolului XX. Oh ! Nu e vorba de capodopere ale artei arhitecturale ! De cele mai multe ori sunt numai « pavilioane de margine de oraș », cum poți vedea cu sutele de mii in Franța. Insă, deseori, ele ascund un detaliu, o mică « înflorire », o formă originală care le dau un șarm a parte.   Și insăși acumularea lor, pe străzi înguste, deseori cu mici curți în fațadă și mai întotdeauna cu grădini ascunse în spatele clădirilor, crează un gen, o atmosferă, un stil « personalizat ».

Arhitectura la Boulogne: un amalgam de stiluri arhitecturale agreabil

Desigur că multe dintre ele, deseori neîngrijite de proprietarii cu mijloace reduse (ele erau locuite mai ales de muncitori de la uzinele « Renault » din vecinătate), au dispărut în ultimii 30 ani sub târnăcoapele antrepenorilor, care au construit edificii « passe-partout », ca în toate celelalte cartiere din marginea marilor orașe.

Numai că, încet-încet, structura socială, ba chiar și cea materială, a cartierului a evoluat. Acum locuiesc aici « les bobos », clasă medie care poate plăti 8000 sau 9000 Euro/m2 !

Ce se întâmplă deci cu vechile construcții, care sunt din ce în ce mai des înlocuite cu realizări noi ?

Pentru unele edificii, aparținând unor instituții sau organisme oficiale, s-a făcut apel la arhitecți de calitate.

Astfel, am urmărit îndeaproape construcția unui edificiu pe terenul aparținând RATP (Regia de transporturi a Parisului), care a înăltat un « hotel pentru tineri muncitori », chiar în vecinătatea casei mele.

La început am fost cam sceptic ! Insă acum, când construcția se apropie de finisare, încep să fiu tot mai convins. Deja, jocul de culori de pe fațadă, făcută să fie văzută cu obloanele trase ( !) este original. In plus, baza edificiului este acoperită de o placă metalică, sau de un model de ciment în « haut relief », care reia numele unor stații de metrou pariziene! Am oarecari îndoieli privind alegerea culorii negre (arhitectul mi-a afirmat că e « maro închis » !) pentru această decorație. Insă edificiul pare original, în ansamblul eterogen al străzii.

Mai gravă este situația « plombelor » (mici edificii construite între case sau blocuri cu un stil clar, corespunzând epocii în care ele au fost realizate (1890-1940). Aici, proprietarii sunt de cele mai dese ori, sau familii ce locuiesc în zonă de zeci de ani, sau « nou veniți », în căutare de rentabilitate.

Ei, și unii și altii, n-au nici interesul, nici cultura, nici voința de a păstra un stil, un gen, o atmosferă ! Tot ce-i interesează este « cât mai mulți metri pătrați locuibili ».

Rezultatul este, de cele mai multe ori, catastrofal !

Un trist exemplu de proiect în curs de realizare și o “plombà” în așteptare de a fi “umplută”

Am vorbit cu proprietara unei clădiri în care familia ei locuiește din 1890 ! Ea este scandalizată de « măgăoaia informă » cu care se va învecina în curând. Insă găsește normal să fi vopsit casa ei într-un gri-negru de înmormântare ! Da, casa era, la origină, ca și toate vecinele ei, din cărămidă aparentă. Dar, zice ea, « nu am destui bani ca s-o refac așa cum era ! » Drept care, i-a tras cu « negru la modă » !

                                                  *   *   *

Poate că n-aș fi fost șocat de aceste « realizări » moderne, dacă n-aș fi dat ieri, din întâmplare, peste « rue Crémieux », în plin Paris, chiar lângă « Gare de Lyon ».

O oazà din “secolul XIX”, într-un cadru “secolul XX”

Aici vezi cum poate fi reabilitat cu gust și fantezie un cartier cu case de o mare banalitate, construit în 1865, dar reamenajat în 1993. Și, probabil, fără cheltuieli enorme, dacă judec după prețurile afișate de micul hotel de pe această stradă, unde îți poți imagina că te-ai întors în secolul XIX !

Este deci posibil !

Atunci, de ce nu și la Boulogne ?