Angers, 5/09/2023

…se face mare mozaicul !

Angers este un oraș de talie mijlocie, cu doar 150 000 locuitori, din vestul Franței, situat pe râul Maine, și se găsește la numai 300 Km de Paris.

Majoritatea turiștilor ce poposesc în acest oraș, aflat la numai 100 Km de Nantes, capitala istorică a regiunii Bretania, lângă Oceanul Atlantic, vin să admire vestigiile « epocii de aur » din secolul XV.

Capitală istorică și fortăreață a Anjou-ului, leagănul dinastiei Plantageneților, Angers a fost unul dintre centrele intelectuale ale Europei în secolul al XV-lea sub conducerea luminată a „bunului rege René” (1409 – 1480).

La apogeul domniei sale, René d’Anjou, era Duce de Anjou (1434-1480) sub numele de René I, Rege al Neapolei (1435-1442) sub numele de René I de Napoli, Rege al Siciliei (1434-1442), conte de Provence și Forcalquier (1434-1480), rege al Ierusalimului (1435-1480), rege al Aragonului (1466-1480), precum și domn al Piemontului etc., etc.

Orașul Angers se mândrește cu vestigiile, foarte bine conservate, ale castelului în care René d’Anjou s-a născut și unde și-a petrecut copilăria.

De altfel, Charles Ier d’Anjou, predecesorul lui René, a construit după modelul castelului din Angers, faimosul Castel Nuovo din Napoli, numit de localnici « Maschio Angioino » (donjon angevin).

Insă orașul Angers găzduiește și o altă comoară artistică, mult mai recentă, însă tot cu legături italiene. Din păcate, mai puțin cunoscută !

Este vorba de un adevărat « complex artistic » ce corespunde primei jumătăți a secolului XX, bine cunoscutul stil decorativ numit « Art Déco ».                                            

*  *  *

Primii membri ai familiei Odorico, sosiți dintr-un mic sat numit Sequals, aflat în regiunea Friul din nord-estul Italiei, au emigrat în Franța la sfârșitul secolului XIX. Singura lor avere era « savoir-faire »-ul și experiența în domeniul pavajului și al mozaicului. 

De aceea, chiar de la sosirea lor în Franța, ei au lucrat pe șantierul Operei din Paris, cot la cot cu compatriotul lor Giandomenico Facchina, înainte de a fonda un prim atelier la Rennes, în Bretania, în 1882. Generația următoare va extinde activitatea întreprinderii dincolo de limitele departamentului, deschizând o sucursală la Angers. Astfel, orașul, care era cunoscut în acea vreme sub denumirea de « la belle endormie », s-a « trezit » sub influența culorilor vii ale fațadelor, vitrinelor, firmelor, zidurilor, grădinilor… multicolore acoperite de mozaicuri atractive.

Cei doi frați, Vincent și Isidore Odorico tatăl, au deschis primul lor atelier în 1882, nu departe de gara din Rennes, acolo unde se găseau deja numeroase alte întreprinderi specializate în domeniul construcțiilor.

Specialitatea lor era, mai ales, o largă varietate de pavaje realizate în mozaic, făcând astfel cunoscută publicului breton această tehnică ancestrală în regiunea lor natală.

Astfel, se înmulțesc solurile cunoscute sub denumirea italiană terrazzo sau granito, catalogate drept pavaje « à la vénitienne ».

Tehnica utilizată este descrisă de specialiști în modul următor :

« Formate dintr-un agregat de elemente minerale mici zdrobite și amestecate cu o pastă groasă de ciment care se întinde pe suprafețele de acoperit, aceste pardoseli, odată uscate, sunt șlefuite și ceruite ceea ce scoate în evidență culoarea așchiilor de piatră. Suprafața lor netedă permite spălarea perfectă și întreținerea de lungă durată în zonele intens frecventate, atât în ​​localuri publice, cât și în locuințe particulare. »

Varietatea nelimitată a suporturilor ce pot suporta aceste decorații (altare, intrările magazinelor, fațadele diferitelor edificii…) contribuie la creșterea exponențială a producției întreprinderii « Odorico ».

Activitatea este continuată cu același succes de fiii lui Isidore Odorico, numiți Vincent (1879-1934) și Isidore (1893-1945).

Incepând din 1912, Margueritte Carnera, văduva lui Isidore tatăl, preia conducerea întreprinderii, ajutată de cei doi fii ai săi.

Atunci, Isidore fiul se specializează în concepția și realizarea diferitelor decorații, pe când Vincent se ocupă de gestiunea atelierului.

Isidore a obținut diploma cursurilor tehnice și artistice la « Ecole des Beaux-arts » din Rennes în 1913. In timpul Primului război mondial, el locuiește câțiva ani în captivitate la Darmstadt, în Germania, excelentă ocazie de a descoperi stilul artistic denumit « Art Nouveau ». Printre alți binecunoscuți artiști ai acestui curent european, Isidore îsi însușește arta lui Joseph Maria Olbrich (1867-1908), a cărui linie decorativă o va reproduce în continuare.

După război, profitând tot atât de simțul său artistic, cât și de talentul în conducerea afacerilor, Isidore dă un impuls remarcabil firmei aparținând familiei Odorico.

Astfel, comenzile din regiune sosind din toate colțurile regiunii, cei doi frați decid înființarea unor succursale la Nantes, Dinard și Angers.

Consecința acestor extinderi este multiplicarea locurilor de muncă necesare. Cei doi frați fac appel la foștii lor consăteni din Friul. De exemplu, la Angers, atelierul aflat la adresa 17, rue d’Assas, este condus de specialistul friulan al mozaicului Domenico Mander.

El este cel care a supervizat instalarea mozaicului de pe fațada renumitei « Maison bleue », probabil cea mai reputată realizare a casei « Odorico », monument reprezentativ și atracție artistică majoră la Angers până în zilele noastre.

A fi capabil de a realiza o decorație « impactantă » nu este, însă, suficient pentru a lăsa opere remarcabile în domeniul arhitecturii. Astfel, Isidore Odorico are și talentul de a se înconjura de arhitecți de talent, precum și de antrepenori sau desenatori cu un sens al originalității și al curajului cerut de moda vremii.

Printre ei, se numără arhitectul Roger Jusserand, omul de afaceri Gabriel Crêtaux sau antrepenorul Albert Durand, care acceptă să integreze culori vii și originale în comenzile lor.

Dacă Odorico a fost invitat, mai întâi, pentru a realiza doar o friză multicoloră din mozaic la ultimul etaj, el reușește să-l convingă pe Jusserand să extindă comanda la întreaga fațadă, urmând exemplul unor Otto Wagner, la Viena, sau Antonio Gaudi, la Barcelona.

Impresionat de acest curajos proiect, arhitectul îi cere mozaistului să studieze extinderea realizări cu placaj în granito la scări, bucătării, toalete și băi. Rezultatul este atât de remarcabil încât comanditarii acceptă să tripleze bugetul comenzii, care trece de la 70 000 Franci la… 225 000 !

Astfel, fațada devine o adevărată capodoperă artistică, un degradeu studiat pentru a pune în valoare feroneria, volutele aurite, ba chiar și colonetele care amintesc canelurile tipice pentru templele antice. Un motiv geometric ce va fi reluat de mai multe ori în realizările ulterioare ale lui Odorico.

Desigur că, dacă « La Maison bleue » este realizarea cea mai reprezentativă pentru « stilul Odorico » la Angres, nenumărate alte edificii poartă amprenta mozaistului friulan.

 Indexul construcțiilor vizibile astăzi totalizează douăzeci și trei de amplasamente.

Printre ele, trebuie să menționăm și realizările unui alt confrate friulan, Pierre De Guisti (1897-1994), antrepenor și mozaist, ale cărui creații, o continuare a operelor lui Roger Jusserand, se regăsesc mai ales în cartierul « du Lutin » din Angers.

Pierre De Guisti era și el tot originar din Sequals, de unde a ajuns la Angers în 1924.

De această dată, este vorba de un întreg cartier construit într-un spirit popular de un număr de arhitecți locali din noua generație, care au ales soluția unor edificii de locuințe fără fastul anilor ’20, dar cu o unitate de stil căutată cu perseverență.

Avantajul este că aceste locuințe se diferențiază fiecare prin geometria și decorația lor exterioară, dar au, cu toate, un element comun : formează un ansamblu urban coerent. Desigur, cu elementele coloristice și arhitecturale inițiate de firma Odorico.

Printre ele, propria casă a lui Pierre De Guisti, purtând numele « La Mosaïque ». Tout un programme !

Este, în același timp, un « produit d’appel », o demonstrație de « savoir-faire » și de tehnicitate prezervate după jumăte de secol de prezență a unui stil care a marcat o anumită epocă.

Sau, după cum afirmă exegeții acestui gen : 

« Orașul Angers, ancorat în mod tradițional în trecutul său rural și agricol, pe care mulți l-au poreclit „ la belle endormie ”, a cunoscut cu siguranță o dezvoltare urbană limitată la începutul secolului al XX-lea. Cu toate acestea, odată cu proiectul ambițios « La Maison bleue » și complexul de locuințe din cartierul Lutin, el a inclus câteva clădiri remarcabile în patrimoniul contemporan la care mozaicul aduce o valoare suplimentară interesantă. »

Câteva desene (proiect)

*   *  *

La acest stadiu, vă veți întreba, cu siguranță, ce a devenit « La Maison Odorico » ?

Iată ce putem afla dintr-un text publicat în luna martie 2021, în revista « Design » :

« Criza economică din anii 1970 a distrus finanțele companiei din Rennes, însă nu și moștenirea culturală lăsată de dinastia Odorico. Remarcabil în cele mai recente expresii ale artei contemporane, interesul reînnoit pentru artele decorative, în special mozaicul, s-ar putea construi pe soclul acestui succes extraordinar ale cărui realizări le admirăm încă pe cerul multor orașe din „Vestul Franței”.

Din fericire, acest « momentum » de glorie al arhitecturii angevine nu a fost complet uitat !

« Anul Odorico » a fost programat la Angers în 2023. O expoziție temporară dedicată operei lui Isidore Odorico, artistul mozaicului « Maison bleue » din Angers, este prezentată la « Repaire Urbain » până pe 6 ianuarie 2024.

Puteți vizita expoziția de marți până sâmbătă de la 13:00 la 18:30 până pe 30 septembrie, apoi până la 18:00 din 1 octombrie.

Mai bine mai târziu, decât niciodată !

 

Adrian Irvin ROZEI

Angers, septembrie 2023