File de jurnal (Languedoc – Montpellier)
Montpellier,
Sâmbătă, 25 iulie 2009
La Montpellier, „l’Esplanade du Peyrou” este una din culmile gloriei lui Ludovic al XIV-lea. Terasa, construită în 1688 pentru a permite locuitorilor oraşului să se plimbe la aer curat, a fost concepută ca un omagiu adus regelui a cărui lumină a strălucit deasupra Franţei timp de 72 ani.
Statuia ecvestră a regelui, menită să domine oraşul la capătul Promenadei, nu a ajuns la Montpellier decât în 1718, după o călătorie plină de peripeţii între Paris şi sediul ei definitiv. Plecată din Paris, unde fusese turnată, statuia a făcut înconjurul Franţei, trecând prin Le Havre, Bordeaux, Canal du Midi, ba a şi fost pescuită în fluviul Garonne după ce, sub greutatea admiratorilor care veniseră s’o vadă, se scufundase cu navă cu tot în port la Bordeaux.
Intre arcul de triumf si placa lui Mistral, statuia ecvestra a Regelui Soare pare minuscula!
În faţa statuii, care arată cu un gest marţial direcţia oraşului, a fost ridicat, la sfârşitul secolului XVII, un arc de triumf în stil antic, decorat cu basoreliefuri reprezentând victoriile marelui rege şi câteva realizări excepţionale din timpul domniei lui, printre care şi construcţia Canalului du Midi.
Lângă acest arc de triumf impunător, în faţa palatului de Justiţie construit în stilul templelor romane, pe faţada unei case boiereşti din secolul XVIII, o placă poartă inscripţia următoare :
„ES AV PEIROV DE MOVNT-PELIE, MIRADOV DE LA TERRA D’ OC QVE LOV XXV DE MAI MDCCCLXXVIII FREDERIC MISTRAL DIGVET SOVN INNE A LA RACO LATINO”, urmată de primele patru versuri ale unui poem. Cea mai mare parte a turiştilor care trec prin faţa plăcii nici nu o văd, cu atât mai puţin înţeleg sau ştiu la ce se referă.
In plin centru si totusi necunoscuta!
Merită să cercetăm mai îndeaproape istoria acestui eveniment.
° ° °
În a doua jumătate a secolului XIX, o mişcare de reabilitare a limbii provensale, devenită limbă de comunicaţie regională, încerca să o readucă la nivelul de glorie pe care îl cunoscuse în Evul Mediu.
Contactele începute între provensali şi catalani s-au concretizat prin organizarea unor manifestări literare a căror scop era crearea unui „spirit latin”, comun tuturor celor ce vorbeau limbi romane.
În 1876, la Avignon, s-a decis ca odată la patru ani să se organizeze „Les Grands Jeux Floraux”, în cadrul „Sărbătorilor Latine”, şi Montpellier a fost ales ca sediu al primei manifestări care urma să aibă loc doi ani mai târziu.
Poetul catalan Albert de Quintana a oferit o cupă de argint ca premiu caştigătorului concursului de poezie, care s-a desfăşurat cu această ocazie.
S-au prezentat cincizeci şi şase de poeţi din diferite ţări de limba latină, printre care trei români: un candidat anonim din Târgu Mureş, Romulus Scriban din Galaţi şi Vasile Alecsandri cu „Oda gintei latine” .
Frédéric Mistral, celebrul poet provensal, şi-a retras poezia din concurs pentru a deveni membru al juriului.
Premiul I a fost decernat lui Vasile Alecsandri şi comentariul presei a fost că „La nationalité, la gloire et la foi latine du lauréat en faisait une manifestation de panlatinisme politique”.
Poemul câştigător a fost citit cu ocazia manifestărilor organizate la Montpellier între 22 şi 30 mai 1878, pe Esplanade du Peyrou, „sous le grand toit du ciel, en face du soleil, en face de la mer d’Azur, en face des Alpes et des Pyrénées, témoins des destinées de la Latinité”. Frédéric Mistral a citit poezia scrisă cu această ocazie şi din care patru versuri sunt înscrise pe placa de marmură de lângă arcul de triumf. Apoi au fost recitate principalele poeme premiate, între care cel prezentat de Romulus Scriban, care a obţinut Premiul III, iar seara a urmat un banchet, unde s-a citit telegrama celor douăzeci şi unu de deputaţi români adresată „fraţilor latini” invitându-i să vină la Bucureşti în septembrie 1879.
Din păcate, datorită războiului de la 1877 care era încă în curs, Vasile Alecsandri şi alţi oameni de litere români nu au putut participa la aceste manifestaţii.
În schimb, succesul poetului român a avut un enorm răsunet în Franţa şi mai ales în România.
Revista „Convorbiri literare” din 1 iunie 1878 comentează: „Griviţa şi Montpellier sunt astăzi două nume inseparabile şi tot atât de dragi Românilor, pentru că reprezintă două victorii strălucitoare prin care Românii au afirmat dreptul şi voinţa lor de a exista”.
Patru ani mai târziu, în 1882, la următoarele Jocuri Florale, Vasile Alecsandri a participat personal la manifestaţiile de la Montpellier. A fost ocazia unui nou avânt al relaţiilor interlatine şi o confirmare a mesajului român de ataşament la ideea latinităţii, cu atât mai mult cu cât între timp România se proclamase Regat independent.
Poate că, dacă tradiţia „Jocurilor Florale” interlatine ar fi fost dusă mai departe, astăzi manifestaţia aceasta ar fi avut un răsunet egal cu cel al „Jocurilor Olimpice”, care n’au luat fiinţă decât douăzeci de ani mai târziu.
Adrian Irvin Rozei, Montpellier, iulie 2009