Nu sunt « tendance » !

De ani de zile mă amuz urmărind excesele modei, din ce în ce mai trăznite !

In ultima vreme, admir fetiţele care ies pe stradă cu botfori cu « platouri » sau cu cizme cu blăniţă, când afară sunt 28°C.

Şi mai frumoşi sunt jeans-ii cu găuri sau zdrenţuiţi de li se văd genunchii.

Uneori, ca să mă amuz, le întreb cu un surâs naiv : « Tatăl dumitale e atât de sărac încât a  trebuit să-ţi iei pantalonii din lada de gunoi ? »

Interlocutoarea mea mă priveşte cu ochii cât cepele şi probabil că îşi spune : « Numai dac-ai şti Dumneata cât m-au costat ! »

Acum câtăva vreme, un amic mi-a spus : « Vei vedea ! Când va deveni « tendance », ele vor ieşi pe stradă cu păsărica la soare ! »

Mă gândeam : « Ei ! Nici chiar aşa ! »

Până când am văzut la Sevilia afişul de mai jos:

Păcat că nu eram la Sevilia pe 8 martie. Aş fi vrut să văd, în Plaza Nueva, cine e « tendance » şi cine nu !

Adrian Irvin ROZEI

Sevilia, martie 2017

Leave a Reply