File de jurnal

Mentiritas, mentiritas !**

Intre Lanzarote şi Casablanca, 7/03/2017

 

Am ezitat multă vreme înainte de a mă decide să merg în Insulele Canare. Cam vreo 30 ani !

Turmele de turişti care năvălesc acolo tot anul, venind mai ales din ţări nord-europene, hotelurile de nivel mediu care se ţin lanţ, plajele împânate cu umbrele care te apără de soare, tavernele « irlandeze » unde berea curge în torente… nu prea e genul meu !

Totuşi, mi-am spus că în luna martie, nefiind o epocă de vârf a vacanţelor în Europa, voi fi ferit de astfel de excese. Insă ce fac cu clima ? 

Toate ghidurile consultate cântă în cor aceeaşi cantilenă : « Ce fericire această primăvară veşnică, care învăluieşte arhipelagul ! Ce poate fii mai bine decât să profiţi de dulceaţa vieţii tot anul ? »

Mi s-a explicat că, mulţumită alizeelor, climatul rămâne temperat, variind între 17° C şi 30° C între ianuarie şi august.

Imprudent, am ales o croazieră care, timp de 4 zile, m-a dus din insulă în insulă, la Gran Canaria, Tenerife, Lanzarote, la care am adăugat două zile la Las Palmas.

De-a lungul întregului parcurs am profitat de o « primăvară veşnică » : o temperatură medie de 19°C ! Exact ce trebuie ca să îngheţi noaptea şi să te prăjeşti la prânz. In fine ! Când e soare. Pentru că timp de două zile cerul a fost mai mult gri, iar de trei ori chiar a şi plouat.

Mi s-a spus : « La Las Palmas plouă în fiecare an în timpul carnavalului ! »

Astfel am înţeles de ce nenumărate magazine erau închise timp de o săptămână : probabil că proprietarii lor plecaseră în vacanţă, la soare, în Caraibe !

                                                 *   *   *

Mai degrabă decât « primăvara eternă », ghidurile turistice ar trebui să laude « carnavalul etern » !

Pentru că, în acest an, carnavalul a durat, în funcţie de insule, de la 25/02 la… 12/03 !  « Ce idee năstruşnică să sărbătoreşti Carnavalul în aceeaşi săptămână, în toate insulele !Nu-i mai bine să avem fiecare Carnavalul nostru ? Astfel, turiştii pot sărbători mai multe Carnavaluri ! Şi cheltui triplu !» 

Tot e bine că nu l-au mutat în iulie, ca în Cuba !

                                         *   *   *

Părinţii mei, care au petrecut o vacanţă în insulele Canare pe la mijlocul anilor ’70, mi-au vorbit cu mare emoţie de celebrul « Drago milenario » (Dracaena draco Canariensis).

Legenda spune că, « acolo unde a picat sângele dragonului, a crescut un arbore… ». Intr-adevăr, un uriaş arbore, cu o vârstă de vreo 800 ani, există în insula Tenerife.

Când însă l-am întrebat pe recepţionistul hotelului meu din Las Palmas de Gran Canaria unde poate fi văzut, el mi-a răspuns : « Nu mai există ! S-a prăbuşit acum vreo 10 ani ; era putred în interior ! »

Doar după ce am văzut fotografia celebrului arbore în picioare, mi-am amintit că citisem deja într-un ghid că nu trebuie să-i vorbeşti unui locuitor din Gran Canaria despre frumuseţile din Tenerife. Şi viceversa !

                                           *   *   *

In noul port din Lanzarote, special amenajat pentru a putea primi câteva mari vapoare de croazieră în acelaşi timp, prăvăliile de modă, cu cele mai reputate mărci din lume, se ţin lanţ.

Mi s-a spus : « Du-te la Burger King, dacă vrei să ai Wi-Fi gratuit ! »

Am alergat acolo : pe vas, trebuia să plătesc 17, 5 Euro/zi ! Ceeace, pentru 6 zile, reprezenta o treime din costul croazierei !

După vreo 10 minute de încercări de conectare fără succes, vânzătoarea mi-a spus : « Tableta Dvs.  nu merge ! »

Jumătate de oră mai târziu, într-un restaurant din oraş, tableta mergea perfect ! Insă aici trebuia să consumi ca să ai acces la Wi-Fi !

                                                   *   *   *

Calle « La Naval » se află în zona cea mai strâmtă a istmului din Las Palmas de Gran Canaria. Ea pleacă din zona portului cu străvechiul « Castillo de la Luz », construit în 1494, în vremea cuceririi insulei de către spanioli, trece pe lângă faimosul « Mercado del Puerto » din secolul XIX şi ajunge la « Playa de las Canteras », despre care o placă spune că « este un loc unic în lume unde te poţi îmbăia în toate sezoanele anului ». Garantat de Universitatea din Syracusa ( ?).

Chiar şi când temperatura exterioară e de 13°C ?

« La Naval » este şi un loc istoric, care-şi sărbătoreşte tradiţiile în fiecare an, cu un festival « Nuestra Senora de la Luz », ce se desfăşoară în luna septembrie/octombrie.

Din toate aceste motive, pentru primul meu contact cu insulele Canare, am ales un hotel pe această stradă.

Insă ceeace nu scria în ghidul meu, este că, înainte de a mă instala acolo, trebuia să iau câteva cursuri de limbă chineză ! Pentru că, pe această stradă, mai toate firmele, anunţurile, reclamele afişează limba unchiului Mao.

Oare chiar şi steagurile desfăşurate în onoarea Fecioarei ?

                                              *   *   *

« El carnaval canarion »***

Las Palmas, 4/03/2017

 

După această sinteză « cu muştarul la nas », revin la istoricul călătoriei mele.

Pentru ca nu cumva niscaiva spirite răuvoitoare să mă acuze că n-am văzut decât găurile din caşcaval !

Foarte repede, am înţeles că în Insulele Canare trebuie să faci o separaţie tranşantă între lumea turismului de masă, a blocurilor de beton, al autostrăzilor şi supermarket-urilor, şi cea a vieţii şi tradiţiilor ancestrale, încă foarte prezente. Deşi primele se zbat din toate puterile să le marginalizeze pe cele din urmă ! 

Ajunge să mergi în celebrul cartier « Triana » ca să constaţi că toate edificiile 1900, superb restaurate, sunt ocupate la parter numai de prăvălii de modă, de produse cosmetice, de încălţări sofisticate.

Un mic studiu de piaţă îţi demonstrează că exact aceeaşi pantofi de pânză, pe care dai 6 Euro la Madrid, costă 11, 95 Euro în « Triana » şi… doar 5 Euro în « Mercado del Puerto ». « In Rome, do as romans do ! » Nu ca turiştii ! 

Insă, din fericire, există şi punţi între aceste două lumi.

Poate că cea mai accesibilă este Carnavalul. Chiar dacă această tradiţie canariană multiseculară a fost transformată de turiştii fără educaţie într-o nouă ocazie de excese şi beţii necontrolate, localnicii au reuşit să-i păstreze caracterul spontan şi « bon enfant ». Profitând însă de mijloacele enorme consacrate de toate întreprinderile turistice, imobiliare, de restauraţie… care utilizează răsunetul defilării pentru a face o uriaşă reclamă pe lângă sutele de mii de spectatori prezenţi. Ca să nu mai vorbim de telespectatorii programelor locale, care asistă în direct la manifestaţii. 

In cele două ore în care am participat la cortegiul carnavalesc din Las Palmas, înainte de plecarea vaporului meu, nu am putut admira decât 35 care alegorice din cele 120 anunţate. Desigur, regina carnavalului, doamnele ei de onoare, ba chiar şi… regina bunicilor !

Insă, în acest an, scandalul carnavalului a fost provocat de carul « Drag Queen », considerat de unii locuitori ai insulei ca fiind blasfamatoriu. Ei au mers atât de departe încât au organizat o liturghie de iertare a păcatului, în catedrala oraşului, la care jurnaliştii se înghesuiau, în căutare de senzaţional. 

Oare acesta este adevăratul « spirit al Carnavalului » ?

                                     *   *   *

Echale la culpa al canarion !****

Santa Cruz de Tenerife, 5/03/2017

 

Duminică, ultima zi de carnaval, e un moment special. 

De dimineaţă, pe străzile pustii, trec camioanele municipale, care adună şi mătură de pe caldarâm resturile unei nopţi de nebunie. Monumentele şi vitrinele sunt încă protejate cu reţele de metal sau cu foi de plastic. Pe ici, pe colo, mai circulă câte un gladiator sau superman « nedemagnetizat », în căutarea unei cafele tari.

Insă, către ora 11h00, din toate colţurile oraşului, se îndreaptă spre « Plaza San Agustin » grupuri-grupuri de locuitori, dornici să asiste la ultimul concert al sărbătorilor « Carnavalului 2017 ».

Anul acesta, concertul este un  eveniment special. Participă la concert, ca în fiecare an,  « Afilarmonica Ni-Fu Ni-Fa » şi  « La Agrupacion lirica – La Zarzuela », care  sărbătoreşte 40 ani de existenţă. 

Cunoşteam de mulţi ani « las murgas », grupurile folclorice tipic uruguayene, care se aseamănă cu « escolas do samba » de la Rio de Janeiro, însă cu mult mai mult umor şi detaşare. Am asistat chiar, de câteva ori, la defilările lor pe străzile oraşului, la Montevideo sau la Buenos Aires. Insă nu ştiam că aşa ceva există şi în insulele Canare.

E drept că locuitorii acestui arhipelag « s-au exportat » timp de secole în America Latină, mai ales în Cuba şi în Venezuela. Ei au adus de acolo nenumărate obiceiuri locale şi, uneori, accentul sau expresiile latino-americane. « Las murgas » este una dintre aceste tradiţii. Insă cea mai veche asociaţie de acest gen, în activitate la Santa Cruz, nu are decât vreo 50 ani de existenţă. 

Concertul de închidere al « Carnavalului 2017 », prezentat de « Afilarmonica Ni-Fu Ni-Fa »,  se compunea din vreo zece piese corale umoristice, alternând cu momente comice care iau peste picior autorităţile zilei, de la primarul oraşului, la Direcţia turismului din insulă. Adevăratul spirit ireverenţios al carnavalului ! 

Următorul moment artistic al spectacolului de stradă din Santa Cruz de Tenerife era concertul interpretat de grupul « La Zarzuela ». 

Zarzuela este o formă muzicală care mă intrigă de mulţi ani.

Deşi ea a avut ora ei de glorie acum mai bine de un secol, foarte asemănătoare cu opereta franceză, vieneză sau britanică, zarzuela rămâne un gen practic necunoscut în afara lumii ibero-americane. La Madrid, ea are chiar şi un teatru care-i este dedicat în exclusivitate.

Acum vreo 15 ani, cu ocazia unei escale la Madrid, pe drumul de întoarcere din America Latină, am asistat la un astfel de spectacol.

Mai mult ! Unul dintre directorii întreprinderii în care lucram, a primit de la omologul lui spaniol un superb « coffret » cu întreaga istorie muzicală a zarzuelei. Cum pe nimeni din directori nu-i interesa aşa ceva, am fost desemnat ca beneficiar al superbului cadou.

Acum, după ce am ascultat concertul de la Santa Cruz, îl voi scoate de la naftalină !

                                           *   *   *

« Don Tito » : cafés y puros*****

San Cristobal de la Laguna de Tenerife, 5/03/2017

 

Tot din primele momente în insulele Canare, am înţeles că, dacă n-ai venit aici ca să « bronzezi idiot », trebuie să te îndepărtezi cât mai repede de ţărmul oceanului.

La Tenerife, « the place not to be missed » se numeşte, pe scurt, « La Laguna ». 

Impresionant oraş colonial, fondat în 1496 de Alonso Fernandez de Lugo, « La Laguna » a fost, până în 1723, capitala insulei.

Din această perioadă datează zeci de clădiri în stil colonial, de la biserici cu faţade impunătoare la palate azi muzee sau sedii administrative, de la ermitaje ce se vor discrete la case particulare în care, dacă ai norocul să poţi arunca o privire în spatele imenselor porţi de lemn sculptat, vei descoperi « patios coloniales » protejate cu pânze de lumina soarelui de vară şi cu o vegetaţie luxuriantă. 

Insă, dacă ai curiozitatea de a te îndepărta cu numai câteva zeci de metri de « casco historico » (centrul istoric), dincolo de « Plaza Junta suprema », vei descoperi un cartier uimitor.

O colecţie de vile superbe, fiecare într-un stil diferit, de la « Art Nouveau » şi de la stilul « basc » la cel colonial, cu variante peruviene sau din Caraibe… Ba chiar, uneori, şi vile gen Le Corbusier sau Walter Gropius !

Probabil că, încă o dată, proprietarii au adus fondurile necesare construirii lor de pe alte continente. 

Insă cea mai plăcută surpriză mă aştepta pe strada principală din cartierul istoric : Calle Herradores, ex. General Franco.

Oarecum din întâmplare, atras de decoraţia locului, am intrat în barul-café « Don Tito ». Decorul, foarte original dar cam greoi, repetă cu o mie de detalii temele « cafea » şi « ţigări de foi ».

Intr-un colţ, chiar lângă poarta de intrare, am remarcat, încadrate, două articole de ziar. Aşa am aflat că « naşa » locului este Sarita Montiel. Care a venit în anul 2000 şi a rămas în insulă timp de 5 zile, cu ocazia ceremoniei « de botez » a barului. Sarita, bună prietenă cu proprietarul locului, era celebră în Spania şi din cauza pasiunii ei pentru ţigările de foi. 

Deja, acum mai bine de jumătate de secol, ea cânta celebrul tagou « Fumando espero » din repertoriul lui Carlos Gardel :

Fumar es un placer, genial, sensual
fumando espero a l’hombre que yo quiero
tras los cristales de alegres ventanales
y mientras fumo mi vida no consumo
porque flotando el humo me suelo adormecer…

După cum spunea chiar ea, într-un interviu de acum vreo trei decenii, Sarita a început să fumeze ţigări de foi în Cuba, la îndemnul lui Ernest Hemingway.

Ce noroc că n-a aşteptat zilele noastre. Pentru că legiferările moderne i-ar fi interzis o plăcere pe care ea o numea « genială, senzuală » !  

                                          *   *   *

De nuevo con Ioji…

Lanzarote, 6/03/2017

 

In această insulă, unde dispuneam doar de 6 ore până la apusul soarelui, n-am pierdut nici măcar un minut cu « le bord de mer » ! Am plecat direct la Teguise.

Lanzarote, « insula neagră », numită aşa din cauza nisipului vulcanic, rezultatul erupţiilor repetate din secolele XVII şi XIX, are ceva opresant şi înfiorător. Probabil, din cauza peisajului lunar, cu vulcani negri, care se profilează nerotunjiţi de vegetaţie sau de intemperii, pe cerul siniliu. Şi vântul, care-ţi şuieră în urechi în permanenţă !

Teguise a fost tot o capitală insulară, între 1428, anul fondării oraşului de către Jean de Béthencourt, un aventurier normand, şi mijlocul secolului XIX, în 1852, când portul Arecife, aflat deci la malul mării, l-a detronat.

Teguise este un « film alb/negru » ! Pentru că negrul pietrelor vulcanice, care au servit la construcţia oraşului, se învecinează fără tranziţie cu albul strălucitor al pereţilor spoiţi cu var. Spre deosebire de Arequipa, un oraş asemănător, situat la poalele vulcanului Misti, în Peru, la Teguise greu poţi întâlni un bougainvilliers sau jacaranda care să întrerupă cu culorile lor vii alternanţa alb/negru. Singura culoare intermediară prezentă este verdele închis al frunzelor de palmier sau cel viu al agavelor.

Poate chiar din acest motiv, aşa zisul « Muzeu Mara Mao », cu formele şi culorile lui variate, tranşează puternic cu atmosfera înconjurătoare.

De fapt Pikimpo, « artistul-creator » al acestui loc, sau Pepe,  cum îi spun localnicii, este un agricultor înstărit de 84 ani, care, acum vreo 20 ani, şi-a descoperit o vocaţie de « facteur Cheval ». De mulţi ani, el acumulează, stochează, fasonează obiectele cele mai eteroclite, de la păpuşi de plastic la ecrane TV, de la anuare telefonice în engleză la mobile de grădină sau vechi carcase de automobil, cu care ocupă spaţiul din jurul casei sale.

Am participat şi eu la dezvoltarea « muzeului » acestui « artist-autodidact », oferindu-i o creangă de palmier, adunată de pe drum.

Drept care, după ce a pus-o bine la adăpost, mi-a expus principiile sale artistice şi m-a autorizat să-l fotografiez. Dar nu şi să pătrund în « caverna lui Ali Baba », unde cine ştie ce alte comori asemănătoare se ascund !

Cu totul altfel de artist este Mick Gonnel !

Sosit acum 30 ani din Bretania cu un prieten pe un vas cu pânze de numai 10 metri, Mick a decis să rămână în Lanzarote. Dacă în Franţa el era tehnician dentist, la Teguise Mick a devenit « steel-artist ». Insă materia primă, pe care el o utilizează pentru a realiza obiectele de artă, nu se reduce la piesele metalice pe care le sudează împreună, dându-le o nouă formă şi o bucăţică de suflet.  Ea poate fi compusă dintr-un vechi telefon portabil, din oase de cămilă sau din CD-uri abandonate… Iar sculpturile lui pot măsura de la câţiva centimetri, până la 2 sau 3 metri.

Cu siguranţă că nu l-aş fi cunoscut pe Mick Gonnel dacă n-aş fi intrat în prăvălia lui Philippe Broudin. Alt personaj original, alt francez sosit din Bretania, alt îndrăgostit de Lanzarote !

Pentru Philippe, pasiunea se numeşte « surf » şi el afirmă că în insulă poţi practica acest sport tot atât de bine ca în Hawai.  De aceea, el a deschis un magazin unde, în afară de tot ce ţine de surf, poţi găsi o infinitate de piese de artizanat din toate colţurile lumii, de la hamacul ecuatorian la căsuţele din paie împletite în fundul Africii.

Un detaliu. Pe faţada magazinului lui Philippe, poţi admira o « steel-sculpture » executată de Mick Gonnel, reprezentând un « daurifene ».

N-am văzut niciodată acest soi de peşte. Nu-i de mirare ! El e tot atât de real ca şi celebrul « dahu », care a dezvoltat de-a lungul timpului, două piciore exterioare mai lungi decât cele interioare, ceeace îi permite să alerge mai uşor pe panta munţilor din Franţa! Insă, numai într-o singură direcţie… In direcţia opusă… se răstoarnă !

Lanzarote este de asemenea un producător important de « Aloe Vera Barbadensis » pe piaţa mondială. In centrul oraşului Teguise, chiar în « Plaza San Miguel », poate fi vizitat  muzeul-boutique  « Aloe Plus ».

In afară de proprietăţile binefăcătoare ale plantei menţionate, muzeul preamăreşte şi alte specialităţi alimentare ale insulei, cum ar fi sarea marină sau « vinoterapia ».

Trei panouri importante sunt dedicate unui colorant natural major, cunoscut încă din antichitate. Astăzi, roşul de coşenilă, o insectă endemică în America de sud, este utilizat în nenumărate domenii, printre care, în special, în cel alimentar (E-120, în conservele vegetale, marmeladă, îngheţată, iaurt, brânză, Coca-Cola, Campari etc.)

Principalul producător de coşenile este azi Peru, cu o capacitate de 300T/an, pe când la Lanzarote se produc un maximum de 20 T/an.

Insă ce uită să menţioneze panourile din muzeu, este că cel care a reuşit să sintetizeze pentru prima dată acest colorant, făcându-l alimentar şi acceptat F.D.A., a fost prietenul meu, Ioji (José) Schul.

Ioji s-a născut în Transilvania, la Făgăraş, a studiat ingineria chimică în Franţa, înainte de război, şi, după nenumărate aventuri în Spania, Palestina şi România, a trăit până la sfârşitul vieţii în Peru. In afară de activitatea de inginer, Ioji a scris peste 100 cântece, muzică şi cuvinte, în franceză, engleză şi spaniolă, pe care le-a şi interpretat, câteva piese de teatru şi un roman poliţist autobiografic.

Când l-am cunoscut, la începutul anilor 2000 la Lima, Ioji lucra la sinteza unui colorant alimentar violet, pe bază de mure.

Qui se souvient des hommes ?******

 

Adrian Irvin ROZEI

Insulele Canare, martie 2017

 

*A naviga este necesar, a trăi nu este necesar. (Pompeius în « Plutarque »)

**« Mentiritas, mentiritas ! » : « Minciunele, minciunele ! »

***« El carnaval canarion » : « canarion » este micul canari galben, mascota insulelor Canare

****« Echale la culpa al canarion ! » : « Dă vina pe canarion »

*****« … puros » : ţigări de foi

****** Titlul unui celebru roman de Jean Raspail, publicat în 1986, care descrie populaţii sud-americane de mult uitate