File de jurnal 

Paris, 04/02/2018

 

Acum două luni, în trecere prin Cozumel, pe coasta Caraibelor mexicane, am descoperit o serie de « murales », executate de o asociaţie care militează pentru salvarea oceanelor planetei Terra.

Puţin contează subiectul ales ! Mai important este că aceste tablouri, foarte colorate, înfrumuseţează oraşul şi îi dau un aer de sărbătoare.

Vezi : Cai verzi pe pereţi ! 

Această tradiţie latino-americană este mai puţin practicată în ţările europene. Ea a apărut în Statele Unite, la începutul anilor ’60, influenţată fiind de mişcarea « hip-hop ».

Plecând de la suprafeţele enorme de beton ale zgârie-norilor sau de la zidurile oarbe ale metroului din New York, « revoltaţii » din ghetourile suburbiilor defavorizate, precum « Harlem » sau « Bronx », au început să le «mâzgălească» cu taguri ilegale. De cele mai multe ori, ele nu erau semnate şi erau marcate cu un pseudonim sau un nume fantezist, în aşa fel încât poliţia să nu poată da de urma autorilor. Astfel, s-a creat o tradiţie, care dăinuieşte până azi, când condiţiile de lucru ale celor ce sunt acum consideraţi « artişti », nu mai sunt deloc aceleaşi. 

In Franţa, primele decoraţii de acest gen au apărut în mai ’68, la Grenoble şi Marne-la-Vallée.

In 1972, are loc la New York prima expoziţie a fondatorilor acestui curent în Franţa: Jean-Michel Basquiat şi Keith Haring. Aceleaşi procedee, denumite acum “Street art”, au apărut, în continuare, în Olanda, Mexic, Brazilia, Australia etc. Şi oraşe de primă importanţă, precum Londra, Berlin sau Paris, le adoptă, transformându-le acum într-o « artă oficială ». 

Era foarte normal !

Construcţiile tip « cutie de pantofi » înmulţindu-se, zidurile oarbe devin un lucru obişnuit ! In loc să facă un efort de imaginaţie, pentru a personaliza aceste construcţii, arhitecţii şi, mai ales, autorităţile municipale, găsesc că e mai simplu să incite artiştii « Street-art » să decoreze spaţiile oarbe. 

Cu atât mai mult cu cât aceste opere nu sunt, în principiu, menite a dăinui. Materialele utilizate, tehnica, de cele mai multe ori rapidă, mesajul (clar sau subliminal) se ofilesc repede ! Ba chiar, unele dintre ele sunt făcute pentru a exista foarte puţin timp, până la demolarea edificiului care le afişează sau restructurarea întregului cartier. 

Problemele apar însă când operele dăinuiesc în stare de  « ruină » şi trebuie refăcute, pentru nu a da trecătorului o impresie de abandon. 

Am descoperit, nu demult, că un cartier din Paris s-a « specializat » în decoraţiile « Street-art » faraonice. 

Arondismentul XIII din Paris şi-a modificat, în mod radical, structura arhitectonică, etnică, socială… în ultimul sfert de secol.

E drept că cea mai mare parte a construcţiilor demolate nu aveau nimic de regretat! Ba chiar, unele dintre ele, când prezentau un stil, o decoraţie, o geometrie… interesantă, au fost salvate de furia târnăcoapelor… şi a cupidităţii investisorilor ! 

Rezultatul este un amestec original de vechi şi nou. Insă, încă odată, zidurile oarbe de 3, 5 sau 10 etaje, trebuiau să fie decorate.

Ca să nu cadă în mâna fabricanţilor de «taguri » sălbatice, autorităţile au invitat artişti reputaţi ai specialităţii numite « Street-art » să-şi practice tehnicile lor. Care pot fi destul de simple, precum utilizarea « bombei cu bilă » (aerosol sau spray), sau mult mai sofisticate: frescă « au pochoir » sau mozaic, autocolant sau « tricot-graffiti » etc., etc. In ultimele cazuri, cei care le-au comandat au obligaţia de a le « menţine în bună stare », repictându-le  sau refăcând părţile degradate. 

Nu demult, primăria arondismentului XIII, Galeria « Itinérance » şi « Galeria Mathgoth », au organizat un « parcurs artistic », care îşi propune să prezinte pietonului interesat de aceste realizări, operele a 22 artişti benevoli, provenind din diferite colţuri ale lumii, care au executat 19 « murales », în cartier.

Mai mult ! Un număr special « Guide du routard » reia acest parcurs. Insă el nu poate urmări evoluţia de zi cu zi a picturilor care apar şi dispar… pe neaşteptate. Pentru că, multe dintre ele, sunt realizate « peste noapte », suportul fiind un zid sau un edificiu care este pe cale de demolare. 

Tocmai de aceea, într-o după-amiază însorită de iarnă, mi-am propus să urmez acest traseu şi să descopăr cât mai multe dintre realizările « Street-art », oficiale sau …ilegale ! 

Aprecierile despre calitatea, stilul, tehnica, originalitatea acestor opere efemere nu pot fi decât variabile, în funcţie de gustul, cultura, cunoştinţele artistice… ba chiar şi de opiniile politice ale celui care le priveşte!

Insă, cred că nimeni nu poate contesta faptul că este preferabil ca monotonia arhitecturii « à la Corbusier » să fie personalizată… într-un fel sau în altul.

După cum spunea un arhitect celebru, nu de mult, comentând ororile construite de Bofil : « Fiecare copil trebuie să poată identifica, de departe, locuinţa bunicului său ! » 

                                               *   *   *

N-am avut timpul, înainte de apusul soarelui şi a mi se transforma nasul şi degetele într-un sloi de gheaţă, să descopăr decât 12 dintre « operele oficiale », precum şi nenumărate altele nerepertoriate.

Am regretat că, cea mai mare parte dintre ele, nu au o placă de prezentare, care mi-ar fi putut explica traiectoria artistului şi ideea care l-a condus la această realizare.

Iată, alăturat, câteva imagini reprezentate pe zidurile din cartier, alternând cu decoraţii « de epocă » ce se pot întâlni printre ele. 

Insă, două dintre aceste « realizări » au o poveste mai specială ! 

La no 87, rue du Chevalerait, un castor multicolor cu o înălţime de 6 m.,  te priveşte cu un aer uimit.

Văzut de aproape, descoperi că el se compune din pneuri de bicicletă, cutii de gunoi, bidoane de ulei, sticle de plastic, piese de maşină… obiecte pe care le poţi găsi, mai degrabă, într-o groapă unde se aruncă gunoaiele oraşului, decât într-o operă de artă ! 

Artistul portughez Bordalo II a decis să reprezinte un castor, după numele rîului care traversează Parisul (Bièvre înseamnă « castor », în franceza veche !) pentru a denunţa efectele poluării din lipsă de civism.

Dar cei care vor să-l vadă, trebuie să se grăbească ! Zidul, pe care opera a fost instalată, va fi demolat, împreună cu tot edificiul, în luna martie! 

Nu departe, la no. 93 rue Jeanne D’Arc, poţi admira portretul tricolor al unei tinere, stil 1900, înconjurat de deviza Republicii franceze : « Liberté, Egalité, Fraternité ». Este opera americanului Stephan Fairey, cunoscut sub pseudonimul « Obey», şi devenit celebru prin posterul « Hope », realizat pentru Barack Obama. 

De câteva luni, această imagine a devenit cunoscută în lumea întreagă, pentru că o copie este expusă pe peretele biroului noului preşedinte al Franţei şi ea apare, deseori, în filmarea evenimentelor ce au loc în Palatul Elysée. 

Astfel, o imagine “Street-art”, menită să rămână un decor local, a căpătat un răsunet planetar! 

                                             *   *   *

 Béziers, 10/02/2017

 

« Avem şi noi faliţii noştri ! », cum spunea Conu’ Iancu. 

La Béziers, municipalitatea a ales o altă variantă de « Street-art » ! 

« Oraşul Béziers a iniţiat un proiect de plimbare în centrul istoric, a cărui temă este istoria oraşului, cultura sa, tradiţiile sale, patrimoniul său, marile ei personalităţi. » 

Incepând din 2012 şi până azi, au fost realizate mai bine de 12 « fresques », în locurile cele mai variate, de la piaţa Teatrului (construit în 1848 !), până într-un cartier popular, alături de gară.

Se mai adaugă simple imagini reprezentative pentru tradiţiile oraşului, executate de un grup de locuitori amatori din cartier, într-un pasaj subteran pentru pietoni, lângă « Plateau des poètes », grădina istorică amenajată la sfârşitul secolului XIX.

Tehnica aleasă la Béziers este « le marouflage » şi procedeul artistic este « le trompe-l’œil ».

Mă întreb deja de câteva vreme dacă există vreo diferenţă între « murales », « fresque » şi « trompe-l’œil »… 

In fond, cum spunea Alfred de Musset, acum un secol şi jumătate : 

Aimer est le grand point, qu’importe la maîtresse?
Qu’importe le flacon, pourvu qu’on ait l’ivresse.

 

   Adrian Irvin ROZEI

Béziers, februarie 2018

 

–

Service après vente

Aud deja niscaiva comentarii scandalizate de genul : « Cum poţi compara aceaste « mâzgăleli », numite în mod fraudulos « Street-art », cu « adevărata artă » ? 

O simplă informaţie ! 

Pe data de 23 octombrie 2017, a început demontarea faţadei societăţii radiofonice RTL, pe rue Bayard, nu departe de Champs-Elysées.

Această faţadă, formată din 33 lame de aluminiu, totalizând 288 m2, a fost creată de Victor Vasarely şi instalată aici în 1971.

 Cred că nimeni nu poate pune în discuţie calitatea operei acestui artist, reprezentativ pentru spiritul artistic al celei de-a doua jumătaţi a secolului XX. 

Şi totuşi, e vorba de « Street-art »! 

*   *   *

Dupà “închiderea ediţiei”, realizez că şi la Bucureşti există astfel de realizări.

Unele studiate şi gândite artistic, cum sunt cele de pe calcanul “Băncii Chrissoveloni” sau de la intersecţia Ştirbey Vodă cu str. Luterană, altele…sălbatice.

Chiar dacă uneori au un aspect umoristic evident!

Intrebarea majoră este: “Unde se termină arta şi începe…lipsa de civism?”

 “Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!“