« Murales », « fresques » sau « trompe-l’œil ? – Reluare

La Bastide Vieille, 10/06/2021 

Acest text a fost republicat în revista « Căminul românesc » – Foaia de legătură a românilor din Elveţia, no. 151 – Martie 2021.

Căminul românesc este o publicaţie trimestrială,  fondată de Ion Broşteanu în anul 1981.

Am avut onoarea de a publica în această revistă începând din anul 2003.

Atunci, Ştefan Racovitză, care era redactorul principal al revistei din 1994, a avut încredere în mine, pe când eram la începutul activităţii publicistice, şi mi-a propus să colaborăm.

Primul meu articol publicat în revistă se intitula « Apunake la 100 de ani ». 

După cum spune actualul redactor al revistei, Radu Eftimie : 

« Stefan Racovitza a fost cel care a dat revistei un aspect ceva mai profesional. 

 De-a lungul timpului revista s-a axat pe doua grupuri tematice principale: opozitia politica la tot ceea ce este comunism, iar în al doilea rând, pentru a nu ne uita traditiile nationale, pe crestinismul ortodox. De prin anii 1992-93 au început sa apara si articole cu orientare mai culturala… 

 Despre Stefan Racovitza ar fi multe de spus, dar nu stiu cât intereseaza cu adevarat pe cei care nu l-au cunoscut.

Iata în câteva cuvinte parcursul lui biografic, dar probabil ca îl cunoasteti si dvs: descendent al unei familii de boieri a avut de suferit din plin de ororile regimului comunist, dar nu a fost nici un moment înfrânt de catre acesta. 

Si-a petrecut copilaria si adolescenta pe la Câmpulung Muscel, familia lui fiind mutata cu forta în acea parte a tarii.

Cu toate piedicile ce i s-au pus, a reusit sa ajunga student la facultatea de Biologie, de unde a fost expulzat în 1959, în ultimul an de studii. A putut sa revina prin 1963 si sa-si obtina diploma prin 1964.

Dupa primii pasi în profesia de biolog, a reusit câtiva ani mai târziu sa obtina un post pe la radio si Televiziunea româna, care l-a învatat bazele jurnalismului, iar prin 1978 a ajuns la Geneva, unde a  lucrat la Ministerul Educatiei genevez si, bine înteles, s-a înscris în Comunitatea Românilor din Elvetia, în cadrul careia a avut totdeauna o atitudine politica anti-comunista. 

 A început sa-si exprime opiniile în revista noastra Caminul Românesc, iar ulterior i s-a propus ca sa preia responsbailitatea acestei reviste, de care s-a ocupat cu pricepere si entuziasm pâna la sfârsitul vietii. » 

Pentru mine, în afara aspectului menţionat mai sus, Ştefan Racovitză a jucat un rol important într-un domeniu care poate apare multora ca secundar şi fără importanţă : el mi-a explicat, prin telefon, înainte de a-i trimite primul text, cum se adaugă diacriticele româneşti pe o tastatură franceză !

Mai apoi, ne-am cunoscut şi revăzut la Geneva, unde am descoperit că avem numeroase cunoştinţe comune.

In continuare, am avut de câteva ori ocazia de a « polemica » cu el, atunci când punctele noastre de vedere nu erau identice. 

Am apreciat, de fiecare dată, spiritul său ascuţit şi atitudinea cavalerească în timpul dezbaterilor.

Imi amintesc cu mult drag de el !  R. I. P. 

 

*   *   *

File de jurnal 

Paris, 04/02/2018 

Acum două luni, în trecere prin Cozumel, pe coasta Caraibelor mexicane, am descoperit o serie de « murales », executate de o asociaţie care militează pentru salvarea oceanelor planetei Terra.

Puţin contează subiectul ales ! Mai important este că aceste tablouri, foarte colorate, înfrumuseţează oraşul şi îi dau un aer de sărbătoare.

Vezi : Cai verzi pe pereţi ! 

Această tradiţie latino-americană este mai puţin practicată în ţările europene. Ea a apărut în Statele Unite, la începutul anilor ’60, influenţată fiind de mişcarea « hip-hop ».

Plecând de la suprafeţele enorme de beton ale zgârie-norilor sau de la zidurile oarbe ale metroului din New York, « revoltaţii » din ghetourile suburbiilor defavorizate, precum « Harlem » sau « Bronx », au început să le «mâzgălească» cu taguri ilegale. De cele mai multe ori, ele nu erau semnate şi erau marcate cu un pseudonim sau un nume fantezist, în aşa fel încât poliţia să nu poată da de urma autorilor. Astfel, s-a creat o tradiţie, care dăinuieşte până azi, când condiţiile de lucru ale celor ce sunt acum consideraţi « artişti », nu mai sunt deloc aceleaşi. 

In Franţa, primele decoraţii de acest gen au apărut în mai ’68, la Grenoble şi Marne-la-Vallée.

In 1972, are loc la New York prima expoziţie a fondatorilor acestui curent în Franţa: Jean-Michel Basquiat şi Keith Haring. Aceleaşi procedee, denumite acum “Street art”, au apărut, în continuare, în Olanda, Mexic, Brazilia, Australia etc. Şi oraşe de primă importanţă, precum Londra, Berlin sau Paris, le adoptă, transformându-le acum într-o « artă oficială ». 

Era foarte normal !

Construcţiile tip « cutie de pantofi » înmulţindu-se, zidurile oarbe devin un lucru obişnuit ! In loc să facă un efort de imaginaţie, pentru a personaliza aceste construcţii, arhitecţii şi, mai ales, autorităţile municipale, găsesc că e mai simplu să incite artiştii « Street-art » să decoreze spaţiile oarbe. 

Cu atât mai mult cu cât aceste opere nu sunt, în principiu, menite a dăinui. Materialele utilizate, tehnica, de cele mai multe ori rapidă, mesajul (clar sau subliminal) se ofilesc repede ! Ba chiar, unele dintre ele sunt făcute pentru a exista foarte puţin timp, până la demolarea edificiului care le afişează sau restructurarea întregului cartier. 

Problemele apar însă când operele dăinuiesc în stare de  « ruină » şi trebuie refăcute, pentru nu a da trecătorului o impresie de abandon. 

Am descoperit, nu demult, că un cartier din Paris s-a « specializat » în decoraţiile « Street-art » faraonice. 

Arondismentul XIII din Paris şi-a modificat, în mod radical, structura arhitectonică, etnică, socială… în ultimul sfert de secol.

E drept că cea mai mare parte a construcţiilor demolate nu aveau nimic de regretat! Ba chiar, unele dintre ele, când prezentau un stil, o decoraţie, o geometrie… interesantă, au fost salvate de furia târnăcoapelor… şi a cupidităţii investisorilor ! 

Rezultatul este un amestec original de vechi şi nou. Insă, încă odată, zidurile oarbe de 3, 5 sau 10 etaje, trebuiau să fie decorate.

Ca să nu cadă în mâna fabricanţilor de «taguri » sălbatice, autorităţile au invitat artişti reputaţi ai specialităţii numite « Street-art » să-şi practice tehnicile lor. Care pot fi destul de simple, precum utilizarea « bombei cu bilă » (aerosol sau spray), sau mult mai sofisticate: frescă « au pochoir » sau mozaic, autocolant sau « tricot-graffiti » etc., etc. In ultimele cazuri, cei care le-au comandat au obligaţia de a le « menţine în bună stare », repictându-le  sau refăcând părţile degradate. 

Nu demult, primăria arondismentului XIII, Galeria « Itinérance » şi « Galeria Mathgoth », au organizat un « parcurs artistic », care îşi propune să prezinte pietonului interesat de aceste realizări, operele a 22 artişti benevoli, provenind din diferite colţuri ale lumii, care au executat 19 « murales », în cartier.

Mai mult ! Un număr special « Guide du routard » reia acest parcurs. Insă el nu poate urmări evoluţia de zi cu zi a picturilor care apar şi dispar… pe neaşteptate. Pentru că, multe dintre ele, sunt realizate « peste noapte », suportul fiind un zid sau un edificiu care este pe cale de demolare. 

Tocmai de aceea, într-o după-amiază însorită de iarnă, mi-am propus să urmez acest traseu şi să descopăr cât mai multe dintre realizările « Street-art », oficiale sau …ilegale ! 

Aprecierile despre calitatea, stilul, tehnica, originalitatea acestor opere efemere nu pot fi decât variabile, în funcţie de gustul, cultura, cunoştinţele artistice… ba chiar şi de opiniile politice ale celui care le priveşte!

Insă, cred că nimeni nu poate contesta faptul că este preferabil ca monotonia arhitecturii « à la Corbusier » să fie personalizată… într-un fel sau în altul.

După cum spunea un arhitect celebru, nu de mult, comentând ororile construite de Bofil : « Fiecare copil trebuie să poată identifica, de departe, locuinţa bunicului său ! » 

*   *   *

N-am avut timpul, înainte de apusul soarelui şi a mi se transforma nasul şi degetele într-un sloi de gheaţă, să descopăr decât 12 dintre « operele oficiale », precum şi nenumărate altele nerepertoriate.

Am regretat că, cea mai mare parte dintre ele, nu au o placă de prezentare, care mi-ar fi putut explica traiectoria artistului şi ideea care l-a condus la această realizare.

Iată, alăturat, câteva imagini reprezentate pe zidurile din cartier, alternând cu decoraţii « de epocă » ce se pot întâlni printre ele. 

Insă, două dintre aceste « realizări » au o poveste mai specială ! 

La no 87, rue du Chevalerait, un castor multicolor cu o înălţime de 6 m.,  te priveşte cu un aer uimit.

Văzut de aproape, descoperi că el se compune din pneuri de bicicletă, cutii de gunoi, bidoane de ulei, sticle de plastic, piese de maşină… obiecte pe care le poţi găsi, mai degrabă, într-o groapă unde se aruncă gunoaiele oraşului, decât într-o operă de artă ! 

Artistul portughez Bordalo II a decis să reprezinte un castor, după numele rîului care traversează Parisul (Bièvre înseamnă « castor », în franceza veche !) pentru a denunţa efectele poluării din lipsă de civism.

Dar cei care vor să-l vadă, trebuie să se grăbească ! Zidul, pe care opera a fost instalată, va fi demolat, împreună cu tot edificiul, în luna martie! 

Nu departe, la no. 93 rue Jeanne D’Arc, poţi admira portretul tricolor al unei tinere, stil 1900, înconjurat de deviza Republicii franceze : « Liberté, Egalité, Fraternité ». Este opera americanului Stephan Fairey, cunoscut sub pseudonimul « Obey», şi devenit celebru prin posterul « Hope », realizat pentru Barack Obama. 

De câteva luni, această imagine a devenit cunoscută în lumea întreagă, pentru că o copie este expusă pe peretele biroului noului preşedinte al Franţei şi ea apare, deseori, în filmarea evenimentelor ce au loc în Palatul Elysée. 

Astfel, o imagine “Street-art”, menită să rămână un decor local, a căpătat un răsunet planetar! 

*   *   *

 

Béziers, 10/02/2017 

« Avem şi noi faliţii noştri ! », cum spunea Conu’ Iancu. 

La Béziers, municipalitatea a ales o altă variantă de « Street-art » ! 

« Oraşul Béziers a iniţiat un proiect de plimbare în centrul istoric, a cărui temă este istoria oraşului, cultura sa, tradiţiile sale, patrimoniul său, marile ei personalităţi. » 

Incepând din 2012 şi până azi, au fost realizate mai bine de 12 « fresques », în locurile cele mai variate, de la piaţa Teatrului (construit în 1848 !), până într-un cartier popular, alături de gară.

Se mai adaugă simple imagini reprezentative pentru tradiţiile oraşului, executate de un grup de locuitori amatori din cartier, într-un pasaj subteran pentru pietoni, lângă « Plateau des poètes », grădina istorică amenajată la sfârşitul secolului XIX.

Tehnica aleasă la Béziers este « le marouflage » şi procedeul artistic este « le trompe-l’œil ».

Mă întreb deja de câteva vreme dacă există vreo diferenţă între « murales », « fresque » şi « trompe-l’œil »… 

In fond, cum spunea Alfred de Musset, acum un secol şi jumătate : 

Aimer est le grand point, qu’importe la maîtresse?
Qu’importe le flacon, pourvu qu’on ait l’ivresse.

   Adrian Irvin ROZEI

Béziers, februarie 2018

 

Service après vente

Aud deja niscaiva comentarii scandalizate de genul : « Cum poţi compara aceaste « mâzgăleli », numite în mod fraudulos « Street-art », cu « adevărata artă » ? 

O simplă informaţie ! 

Pe data de 23 octombrie 2017, a început demontarea faţadei societăţii radiofonice RTL, pe rue Bayard, nu departe de Champs-Elysées.

Această faţadă, formată din 33 lame de aluminiu, totalizând 288 m2, a fost creată de Victor Vasarely şi instalată aici în 1971.

A photo taken on April 4, 2016 shows the headquarters of the French radio station RTL in Paris. / AFP PHOTO / FRANCOIS GUILLOT

 Cred că nimeni nu poate pune în discuţie calitatea operei acestui artist, reprezentativ pentru spiritul artistic al celei de-a doua jumătaţi a secolului XX. 

Şi totuşi, e vorba de « Street-art »! 

*   *   *

Dupà “închiderea ediţiei”, realizez că şi la Bucureşti există astfel de realizări.

Unele studiate şi gândite artistic, cum sunt cele de pe calcanul “Băncii Chrissoveloni” sau de la intersecţia Ştirbey Vodă cu str. Luterană, altele…sălbatice.

Chiar dacă uneori au un aspect umoristic evident!

Intrebarea majoră este: “Unde se termină arta şi începe…lipsa de civism?”

 Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!

 

Un nou « Service après vente » !

 

De la prima publicare a acestui text au trecut 3 ani. 

Intretimp, « Murales », « fresques » sau « trompe-l’œil »? au devenit atât de banale şi s-au înmulţit într-atât încât este imposibil să le menţionezi în totalitate sau chiar alegând doar o singură temă.

Un exemplu ? In oraşul Béziers, municipalitatea a renunţat să mai publice o broşură cu toate « trompe-l’œil » instalate.

Acum, îţi indică doar un site de pe Internet, unde poţi găsi lista lor completă.

Nu rezist însă tentaţiei de a vă prezenta doar câteva dintre « nou sositele » picturi.

Mai mult !

La Boulogne-Billancourt, primăria a lansat de curând un concurs deschis tuturor artiştilor, profesionişti sau amatori, în vederea acoperirii cu o frescă a calcanului « orb » al unei clădiri din centrul oraşului.

« Murales », « fresques » sau « trompe-l’œil »? devin o adevărată « artă populară »… ca în America Latină !

 

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, iunie 2021

1 thought on “« Murales », « fresques » sau « trompe-l’œil ? – Reluare

  1. M. T. din Bucuresti scrie:
    Multumesc mult, Adrian, mi-au placut mult
    toate inf. tale, f.f.interesante. Mihai

    C.P. tot din Bucuresti afirmà :
    Eu sunt “pentru” (murales, fresques etc.) ca să știi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *