File de jurnal

Clermont l’Hérault, 25/07/2015

Probabil că n-aş fi descoperit nicicând existenţa lui Paul Dardé dacă nişte treburi administrative nu m-ar fi dus cam de două ori pe lună, în ultimul an, la Lodéve.

Lodéve este un orăşel cu numai 7500 locuitori, aşezat la egală distanţa de Montpellier şi de Béziers, în inima departamentului Hérault.

Oraşul, cu o istorie milenară, a cunoscut ore de glorie şi de restrişte de-a lungul secolelor, care au lăsat monumente remarcabile. Voi avea în viitor ocazia să le descriu cu mai multe detalii. Pentru că el, fiind oarecum în afara marilor axe turistice şi fiind evitat de autostrada ce coboară de la Paris până pe coasta Mediteranei, şi-a păstrat un aer de autenticitate pe care nu-l mai întâlneşti în marile centre vizitate de zeci de mii de călători în vacanţă.

Insă astăzi doresc să readuc în lumină un artist oarecum uitat şi care a lăsat în regiune nenumărate opere interesante, uneori neaşteptate, la fel ca şi straniul său destin.

Paul Dardé (1888 – 1963), născut la Olmet, pe podişul Larzac din apropierea oraşului Lodève, locul unde şi-a încheiat existenţa, se considera reprezentantul artistic al acestei regiuni. El afirma, de altfel că :

« Je sculpterai non pas pour ce monde puant et civilisé, mais pour les solitudes… Où ? Vous le savez : je travaillerai, à l’avenir, pour le Larzac. »*

Astfel, el a refuzat o carieră pariziană, care i-ar fi putut aduce glorie şi avere, pentru a crea în inima regiunii pe care o îndrăgea şi pe care o înţelegea. Ceea ce nu înseamnă că n-a participat la expoziţii şi concursuri naţionale, care i-au adus distincţii importante, precum « Le Grand Prix national des arts » în 1920.

Producţia artistică a lui Paul Dardé este foarte variată ( Omul din Neandertal, « le Christ aux outrages », şemineul monumental, Faunul, nenumărate personaje orientale etc.), însă acum doresc să mă opresc asupra unei « specialităţi » a sculptorului : « les monuments aux morts ».

După sfârşitul Primului Război mondial, şocul psihologic creat de acest carnaj fără precedent, în care fiecare oraş, sat, comună din Franţa a pierdut floarea tineretului masculin, a îndemnat autorităţile locale să comande monumente ce trebuia să amintească pe cei dispăruţi.

Apărute deja după războiul din 1870, aceste monumente s-au înmulţit în mod exponenţial după Marea Conflagraţie din anii 1914- 1918, ajungând să totalizeze azi mai bine de 36000 locuri de memorie.

Paul Dardé a creat în regiune astfel de monumente la Soubès, la Bousquet-d’Orb, la Lunel, la Saint Maurice de Navacelles, la Lodève, la Clermont l’Hérault şi la Limoux.

Monumentul cel mai impozant, cu arhitectura cea mai originală şi cu personajele cele mai variate este, fără îndoială, cel din Lodéve.

Profitând de spaţiul disponibil în inima fostului parc al episcopilor din Lodève, Dardé a creat un ansamblu arhitectural orizontal cu 8 personaje principale, înconjurat de o terasă decorată cu mascaroni, fântâni şi motive geometrice.

In mod straniu, principalul personaj care atrage atenţia trecătorului, nu este soldatul căzut pe câmpul de luptă, ci ansamblul de patru femei cel veghează, în picioare, în spatele văduvei lui. Şi care a fost conceput ca să amintească tot atât de bine cele patru anotimpuri, ca şi cele patru stări ale averii în societatea acelor vremi, lăsând să se înţeleagă că nimeni n-a fost ocolit de nenorocire. Iar personajul cel mai sărac, dar poate şi cel mai sobru, a fost sculptat după chipul şi asemătarea celei ce va deveni soţia lui Dardé, Alice Caubel.

Doi copii, orfanul sărac şi orfanul bogat, completează ansamblul. Se pare că orfanul sărac a fost şi el realizat după portretul lui Dardé, pe când era copil.

Decoraţia veştmintelor celor patru văduve a fost concepută în aşa fel încât să dateze monumentul, fiind o înbinare de motive « Art Nouveau » şi « Art déco », dar punând în valoare simplicitatea « dorică » a îmbrăcăminţii celei mai sărace.

Spre deosebire de majoritatea monumentelor de acest gen, cel de la Lodève nu are nimic declamatoriu, nimic « pompier », ci este mai degrabă o fotografie a societăţii franceze din acel moment. Cu speranţele şi deziluziile ei !

Cu atât mai mult, monumentul din Clermont-l’Hérault apare surprinzător.

Nu cred să mai existe în lume un « Monument aux morts » în care personajul principal să fie o… dansatoare de music-hall, în pielea goală !

Văzut din exterior, monumentul apare ca un trunchi de piramidă, ascunzând un fel de grotă geometrică, închisă cu un grilaj de metal.

Insă când te uiţi mai îndeaproape, în spatele grilei descoperi un personaj straniu, care-l veghează pe soldatul mort. Dinnou, victima expusă admiraţiei publicului este uimitor de ştearsă şi banală. Insă nu se poate spune acelaşi lucru despre « prietena » lui : întinsă lângă soldat pe o coastă, sprijinindu-şi bărbia cu mâna, complet goală, dar purtând în spate două aripi ce par a fi montate cu pene de păun, oarecum în stilul costumelor din revistele de la « Lido » sau de la « Moulin Rouge », personajul reprezentat priveşte în gol.

Dacă Dardé ar fi sculptat acest ansamblu vreo 20 ani mai târziu, ţi-ai fi putut imagina că auzise melodia « L’accordéoniste », compusă de Michel Emer în 1940, şi devenită de neuitat în interpretarea dată de Edith Piaf :

La fille de joie est seule
Au coin de la rue là-bas
Les filles lui font la gueule
Les hommes n’en veulent pas
Et tant pis si elle crève
Son homme ne reviendra plus
Adieux tous les beaux rêves
Sa vie elle est foutue. **

Sau, cine ştie, poate că monumentul lui Dardé l-a inspirat pe Michel Emer !

Insă ce curaj trebuia să ai ca să reprezinţi o astfel de scenă pe un asfel de monument !

Şi ca autorităţile oraşului s-o accepte !

Din păcate, astăzi, deşi monumentul se găseşte într-un loc pe unde orişice locuitor al oraşului traversează aproape zilnic, că este perfect întreţinut

şi onorat de autorităţi cu ocazia oricărei ceremonii, niciunul dintre clermontezi n-a ştiut să-mi răspundă, când am întrebat în mod fals naiv ce reprezintă !

Şi asta este a doua moarte a « soldatului necunoscut » !

Şi a lui Dardé, în acelaşi timp !

Adrian Irvin ROZEI, Clermont l’Hérault, iulie 2015

* « Voi sculpta nu pentru această lume împuţită şi civilizată, ci pentru cei singuri… Unde ? Ştiţi : voi lucra, în viitor, pentru Larzac. »

**Prostituata e singură
Acolo în colţul străzii
Celelalte fete o privesc pieziş
Bărbaţii n-o doresc.
Nici nu-i pasă dac-o să crape
« Omul ei » nu va mai reveni
Dispărute toate visele ei frumoase
Viaţa ei e distrusă… »