File de jurnal

17/05/2018

Când am descoperit, miercuri, în “Figaroscope”, că Riccardo Muti va dirija un concert la “Maison de la Radio”, mi-am spus că e momentul ideal ca să-l văd pe scenă!

N-am fost niciodată un mare admirator al lui Riccardo Muti ! N-am înţeles cum poate fi un muzician, născut la Napoli… atât de japonez. Ai zice că… a înghiţit bagheta la vârsta de 10 ani şi a rămas… înţepat !

Insă, cum nu-l văzusem niciodată pe scenă, ci doar la televizor, nu puteam avea o părere personală.

Programul era foarte atractiv : numai piese auzite şi răs-auzite, pe care orice amator de muzică, chiar şi neprofesionist, le cunoaşte şi le-a ascultat de zeci de ori. Cu atât mai bine !

In plus, n-am pus piciorul la « Maison de la Radio » de vreo 20 ani, de la un concert de pomină, cu muzica lui Horaţiu Rădulescu ! 

Am început prin a încerca să obţin un bilet la FNAC, unde se vând locuri pentru toate concertele din Paris şi împrejurimi.

Inconnu au bataillon ! Nici nu ştiau că există aşa ceva ! 

Joi, pe la ora 15h, am telefonat (de trei ori !) la casa de bilete « Maison de la Radio ». Imposibil să-i obţii la telefon ! După 3 minute de aşteptare… îţi taie macaroana !

Pe net, am văzut că nu mai rămân bilete decât cu 90 sau 70Euro. Nici nu poate fi vorba să plătesc un astfel de preţ ! 

Drept care, am decis să mă duc direct la sală, cu 20 min înainte de începutul spectacolului. Există întotdeauna un bilet, pentru mine, în ultimul moment !

Mai ales că, descoperisem pe net că Julia Fischer fusese înlocuită cu « tânăra Ye-Eun Choi »** ! 

Intr-adevăr, după 5 minute la coadă, am obţinut un bilet « Dernière minute » cu … 25 Euro ! Now you speak sense !

In plus, poate cel mai bun loc, pentru că acest auditoriu circular îţi permite (pentru cei bine plasaţi !) să-l vezi pe dirijor din faţă, ceeace e cam rar. Intr-un cuvânt, un loc de 75 Euro.

Spre marea mea surprindere, drept în faţa mea, în loja “oficială” se afla… Gérard Diupardiou (cum spun americanii!). Pe care mă aşteptam să-l văd, mai degrabă, la un match de rugby. On a le droit de se tromper ? Insă el îl vedea pe Muti…din spate ! 

Despre prima parte a concertului… ce pot spune ?

Solista are o tehnică impecabilă, un sunet clar, excelent… însă interpretează ca o absolventă de Conservator !

Mai straniu e că Riccardo Muti… ai fi zis că-şi îndeplinea « obligaţiile sindicale » ! Acompania în surdină, se mişca cu încetinitorul, ca şi cum îndeplinea o corvoadă !

Solista a acordat un bis (Bach solo) în care şi-a demonstrat tehnica. Punct ! 

Aşteptam cu nerăbdare partea II.

Acum… a fost altă mâncare de peşte! Muti s-a trezit, orchestra suna ca un om, mai ales coardele, dirijorul… dirija, totul era în regulă ! In plus, acest compozior romantic i se potriveşte, pentru că Riccardo nu pare a fi un virulent !

Iar publicul, în delir, a aplaudat cu furie, ceeace a scos un zâmbet schiţat pe buzele dirijorului ! Mare efort ! 

Mai puţin efort la cam 10% din public, care, după ultima notă, s-a grăbit să plece din sală. Probabil că se temeau că vor trebui să plătească un sfert de oră în plus de parking ! 

                                             *   *   *

Ca de obicei, mi-am spus că sunt « une langue de vipère » şi că văd numai găuri peste tot !

Aş fi rămas cu această impresie, dacă întâmplarea n-ar fi făcut ca vecinul meu de fotoliu să fie un domn de vreo 80 ani, care a fost membru în corul Radio timp de 35 ani.

Ne-am împărtăşit experienţele « muzicale », timp de vreo 15 minute, în holul amfiteatrului.

El mi-a povestit aventuri cu Leonard Bernstein, Karajan, Celibidache, Nadia Boulanger, Seiji Ozawa… 

Cum era reprezentant sindical, s-a dus să vorbească cu Bernstein. Foarte mulţumit de participarea corului, acesta…l-a sărutat pe cei doi obraji ! 

Nu tot aşa s-au petrecut lucrurile cu Celibidache !

Când a sosit la repetiţie, acesta a observat că prima violoncelistă şchiopăta. A spus imediat : « Nu vreau estropiaţi pe scenă ! »

Drept care, toată orchestra s-a ridicat şi a plecat ! 

Ajunşi la confidenţe, l-am întrebat pe interlocutorul meu ce părere avea despre interpretarea concertului de Brahms.

Mi-a răspuns : « Par moment, je me suis surpris en train de penser à autre chose ! »

Asta m-a liniştit ! 

In fond, am plătit jumătate de preţ, pentru… jumătate de concert ! 

Infine !

« Tout ça restera entre nous ! »

                                     

                                                 Adrian Irvin ROZEI

                                                    Paris, mai 2018

___

*Oare asta îi cânta Mutter (Anne-Sophie), fiicei ei adoptive… tânăra Ye-Eun Choi ? 

**Nici chiar aşa de tânără : după multe cercetări, am descoperit că are 28 ani !