File de jurnal
La Bastide Vieille, iulie 2019

–

                             “Memories are simply moments that refuse to be ordinary”
                                                                Diane Keaton

Intre mai şi iunie, am petrecut aproape patru săptămâni în România. Am parcurs vreo 1000 Km, singur sau cu familia, am întâlnit zeci, poate sute de persoane, am participat la nunţi, conferinţe, spectacole, am vizitat monumente şi expoziţii, muzee şi locuri de memorie, frumuseţi naturale şi cartiere sordide…

Ca să le păstrez amintirea, măcar parţial, am făcut vreo 1600 fotografii, am strâns cărţi postale, publicităţi, afişe sau cărţi de vizită…, care au umplut, deja, patru albume. E foarte frumos ! Insă asta nu reprezintă decât « scheletul » amintirilor pe care aş dori să le păstrez. Insă, alte vizite, alte întâlniri, alte voiaje se vor suprapune peste ele, în viitor. Atunci, pentru ca ele să nu se piardă, am decis… să le pun pe hârtie. Măcar, câteva !

Altfel, voi petrece alte patru săptămâni, scriind !

Am ales doar câteva momente « that refuse to be ordinary! ».

Cel puţin, pentru mine!

Braşov, 14/05/2019

La Braşov, n-am petrecut decât vreo 4 ore, între două trenuri.

Insă, cum era ora prânzului, a trebuit să aleg un restaurant. Foarte simplu ! De zeci de ani, merg, de fiecare dată, la restaurantul hotelului « Coroana », chiar pe strada centrală a oraşului. In afară de consideraţii familiare, care nu-şi au locul aici, motivul este că apreciez mult ambianţa tradiţională a acestui local. Afişe de la 1900, mobile şi obiecte de epocă, o lumină tamizată, care se strecoară prin tavanul din sticlă colorată, chiar şi muzica veche, totul îţi dă sentimentul că ai revenit…cu un secol în urmă !

Până şi meniul are ceva…antediluvian! Adică, dinaintea Primului război mondial!

Insă, ceea ce m-a proiectat cu 90 ani în urmă, a fost… cafeaua !

De-a lungul întregii mele copilării, am auzit o « poveste » care mă făcea să visez !

Mama mea, copil fiind, a petrecut, cu părinţii ei, trei ani la Viena, între 1927 şi 1930. Cum tatăl ei făcea acolo o specializare în radiologie, ea mergea la şcoala publică din oraş. Era, pe atunci, la putere un guvern social-democrat, care luase decizia ca fiecare copil să primească gratuit, la ora 10 dimineaţa, un pahar cu lapte şi o plachetă de ciocolată*.

Ciocolată aleasă era « Meinl », o marcă extrem de populară, pe atunci. Pe mine, în anii ’50, această idee mă facea deja să salivez…în gol !

Ani de zile mai târziu, am descoperit că « Julius Meinl » era un celebru torefactor şi fabricant de ciocolată, societate austriacă fondată în 1862, cu filiale în toate oraşele importante din Europa centrală.

Prin anii ’80, am constatat însă că firmele « Julius Meinl » cu simpaticul lor logo, reprezentând un copil african cu un fes roşu şi pompon, au dispărut cu desăvârşire în Austria. Mi s-a spus că societatea ar fi dat faliment şi că nici logo-ul nu mai există.

Insă, după 1990, am văzut că imaginea cunoscută a reapărut, mai întâi la Bratislava şi, mai apoi, în diferite ţări din estul Europei.

Mai mult ! In afară de specialităţile de ciocolată cu această marcă, am descoperit, în ultimul timp, o ceaşcă de cafea cu o formă specială. Astfel am aflat că, din 2004, noul « design » al firmei, pentru a ajuta identificarea mărcii, în plus de culorile roşu şi negru, cu menţiunea « Wien 1862 » reproduce fesul mascotei… cu capul în jos, toarta având forma pomponului de culoare neagră!

Două săptămâni mai târziu, la Viena, mă aşteptam să găsesc peste tot marca « Julius Meinl », reînviată.

Nici pe departe !

De abea am găsit, într-o cafenea istorică, « Savoy » de la 1900, ceştile de cafea « Meinl », şi încă arborând vechiul logo şi vechia formă !

 *   *   *

Insă, marea surpriză, la restaurantul “Coroana”, a fost când m-am dus în toaletele Domnilor.

Aici, decoraţia zidurilor reproducea cărţi postale cu imagini din…bordelurile de la 1900!

N-am îndrăznit să intru în toaletele Doamnelor. Cine ştie ce surprize se mai ascund pe acolo !

*In Franţa anului 2019, mulţi institutori au descoperit că unii copii vin la şcoală fără să fi luat  micul dejun. Astfel, pe la ora 10, ei adorm cu capul pe pupitru. Se mai discută, încă, cine ar trebui să plătească un mic dejun pentru toţi copiii, la şcoală !

 

Sighişoara, 15/05/2019

Pentru « escala », de numai o noapte, de la Sighişoara, am ales un hotel pe Internet, din lista celor propuse de site-ul de rezervare « hotel.com. ». Asta, pentru că am un cont pe acest site care-mi propune un « discount » de o noapte pentru fiecare 10 nopţi rezervate prin ei.

Imaginile prezentate mi s-au părut atrăgătoare, localizarea hotelului excelentă, preţul abordabil… şi atâta tot !

Am fost puţin mirat, când am primit un mesaj de confirmare, cerându-mi să indic ora sosirii şi explicându-mi unde îmi pot parca maşina. Eu, care n-am mai condus din…1973 !

Nu contează ! Am sunat şi am precizat că vom sosi în Sighişoara cu trenul, la o oră pe care o voi confirma, în funcţie de programul nostru (improvizat !) şi de orarul (uneori aleatoriu) al C.F.R. !

E drept că precedenta sosire cu trenul, la Sighişoara, a fost o experienţă de neuitat !

Era acum 9 ani, şi soseam pe la ora 21h00, însoţit fiind de fiul meu. Eram singuri în wagon. Trenul s-a oprit în gară, am încercat să coborâm, portiera wagonului nu s-a deschis şi trenul… a plecat! Mă vedeam deja ajungând la Sibiu, pe la miezul nopţii, fără rezervare de hotel… O viziune apocaliptică !

Intr-o fracţiune de secundă, am alergat la capătul wagonului, unde se aflau doi ceferişti, care discutau liniştiţi. Le-am explicat în viteză care-i problema, unu’ dintre ei a chemat fochistul la telefon şi… trenul s-a oprit, în plin câmp ! Ceferistul ne-a dus la wagonul următor, unde portiera s-a deschis fără probleme, şi noi am coborât pe balast, la vreo 200 metri de gară. Trenul a fluierat… şi s-a dus la treaba lui !

De data asta, totul a funcţionat perfect ! Ba chiar, în faţa gării ne aştepta o doamnă cu maşina, care s-a scuzat că n-a venit să ne aştepte soţul ei, pentru că avea altă obligaţie. Asta zic şi eu “serviciu personalizat”!

Când am sosit la hotel, o casă superbă de prin secolul XVII, la doi paşi de « turnul cu ceas », proprietarii ne-au oferit o pălincă sau o vişinată şi ne-au întins pe masa din grădină toate pliantele imaginabile, în diferite limbi, despre hotel, oraş, zonă, vizitele disponibile etc., etc. Vorbind cu ei, ne-au şi recomandat diferite restaurante, în funcţie de criteriile noastre.

Astfel, am aflat că acest « boutique-hôtel » este instalat într-o casă datând din 1676, că a fost amenajat şi decorat nu demult de însăşi proprietarii locului, în spiritul « casei brutarului » care se găsea aici. Numele lui este « Taschler Haus Boutique », iar deviza sa este « Steps in the history »…sau, de fapt, « Schritte in die Geshichte ». Insă, tot ei, ne-au precizat că sunt români din regiune.

Fiecare cameră poartă numele unei meserii saxone (Schuster, Müller, Arzt…), iar noi am avut dreptul la “Weber”!

După care, ne-au arătat unde se află micul dejun (care putea satisface foamea unui căpcăun timp de o săptămână !) şi am descoperit camera noastră. Ce surpriză ! Un adevărat « salt în istorie » !

Patul dublu, cu plăpumi şi perne suprapuse, mobilele pictate, broderiile de pe pereţi, soba galbenă de teracotă, laviţele sculptate, până şi instrumentele de tors… totul fusese studiat, detaliu cu detaliu, pentru a te proiecta într-un trecut ideal, poate chiar idealizat !

Am simţit, vorbind cu gazdele noastre, că erau puţin cam jenaţi. In cele din urmă, ne-au mărturisit că, a doua zi, la plecarea noastră, nu vor putea să ne salute. Le-am explicat că asta nu e o problemă ! Continuând discuţia, am aflat că plecau amândoi la Bucureşti.

“Ştiţi, mâine se decernează premiile anuale pentru cel mai bun hotel din ţară! Anul trecut, am câştigat premiul II la categoria « Boutique – hotel ». Sper că şi anul acesta… vom urca pe podium !”»

Desigur că am înţeles stress-ul lor; le-am urat mult succes.

In ziua următoare, curios de a afla rezultatul concursului, am sunat din Sibiu. “Totul s-a petrecut foarte bine. Am ieşit pe locul I!”

Pe drept cuvânt, îl meritau!

Va urma…

                                                     Adrian Irvin ROZEI
                                             La Bastide Vieille, iulie 2019