27/11/2015
Telegrame
Adrian : Doi români, victimele barbariei…
Emblemele României pe statuia din Place de la République si articolele din “Le Monde”-Mémorial du 13 novembre
27/11/2015
Mesaj pentru Alicia (Santiago de Chile)
Adrian :Los Chilenos, frente al “Bataclan”!
Alicia : Uyyyy que impresionante!!! Tú las tomaste???
Adrian :Si! Ayer, en la noche.
Voy a buscar en el periodico “Le Monde” la presentacion de los 3 chilenos.
Pero este ciclo va seguir…unos 20 dias mas (son 130 hasta hoy!)
Los chilenos muertos son:
-Patricia San Martin, 61 anos y su hija Elsa Delplace, 35 anos (con un hijo de 5 anos!)
-Luis Felipe Zschoche Valle, 33 anos y su esposa francesa Cecile Misse, 32 anos
R.I.P.
28/11/2015
Despre Victor Munoz
La mijlocul anilor ’70, când Michel Boulangeat, prietenul meu, s-a intors in Franta, dupà 10 ani petrecuti in Honduras, neavand nicio experienta a lumii industriale franceze, a rugat un prieten sa-l “amboșeze” simbolic in societatea lui. Astfel, Michel a lucrat timp de trei luni intr-o intreprindere care fabrica si comercializa “les poêles Crafond”!
Acolo a fàcut cunostinta cu José Munoz, care se ocupa de nu mai stiu ce obscure atributii administrative. Insa José era un personaj interesant!In ciuda faptului ca avea o mâna paralizata si deci inutilizaabilà din nastere, Jose conducea masina, avea tot felul de activitati fizice, ba chiar si…skia!
Ne-am vazut, din cand in cand, timp de vreo 15 ani. La sfarsitul anilor ’80, am aflat, cu mare surprindere, ca José a fost numit…director al Galeriei Maeght din Barcelona! Cred chiar ca a si creat acolo o librarie. Nu vedeam exact legatura intre studiile lui, cred economice, poate sociologice, si o galerie de arta!
Dupà decesul lui Michel, in 1995, José m-a sunat si m-a rugat sa depun o jerba in numele lui pe mormantul acestuia si s-a achitat cu sfintzenie de cheltuielile aferente.
N-am mai auzit nimic despre el timp de 20 ani, desi mi-am propus de cateva ori sa-l caut la Barcelona, pana acum doua zile. In conditiile tragice ale decesului fiului sau, Victor Munoz, pe 13 noiembrie. Astfel am descoperit, in articolele atasate, cate ceva despre activitatile lui si ale sotiei sale la Barcelona si Paris.
Poate ca, peste cateva luni, voi incerca sa-l regasesc. Depinde de evolutia lucrurilor!
PS Formula churchilliana “No sports”, pe care am adoptat-o cu mândrie, era una din frazele favorite ale lui Michel.
29/11/2015
La ce servesc expozitiile?…sau “Nihil sine…noi”
Un mesaj trimis nepoatei lui Carmen Maior, colega mea de la Politehnica si prietena cu tatal meu.
> Denise Maior -Barron locuieste in Cornwall de mai bine de 10 ani si si-a dat teza de doctorat cu subiectul legat de influenta Mariei- Antoinette asupra artelor decorative. A locuit 2 ani la Versailles.
29/11/15 12:08
Daca nu m-as fi dus ieri sa vizitez expozitia “Elisabeth Louise Vigée Le Brun” la Grand Palais, probabil cà n-as fi stiut niciodata ca tabloul sub care a dormit tatal meu timp de 30 ani este…un E. V. Le Brun! Tabloul, de fapt o litografie machiata cu un verni transparent, se afla azi pe scara de la Bastide.
Tu, care ai studiat-o pe Toinette sub toate unghiurile timp de cativa ani, poate ca stiai ca prietena ei, E V Le Brun, a reprezentat-o pe baroana Henri Charles de Crussol Florensac, nascuta Bonne Marie Josephine Gabrielle Bernard de Boulainvilliers (ouf!) in 1785. Florensac se afla in Languedoc, iar Boulainvilliers e o statie de metrou in al XVI-lea arrondisment!
Wiki spune:Les références à la reine sont nombreuses dans cette toile : le fichu ” à la Marie-Antoinette “, qui éclaire le visage de la baronne, et le fait que Glück était le musicien préféré de la reine, n’en sont que quelques exemples. La facture du vêtement, en soie rouge bordée de fourrure noire, de la dentelle de la manche et du fichu blanc, témoigne d’une parfaite maîtrise des jeux d’ombre et de lumière, qui font ressortir toute la richesse de la toilette
Tot aici am descoperit un portret ” Marie Louise de Fouquet, vicontesa de Bertier de Savigny” (1778 – 1845).
Am cunoscut o “contesa de Bertier de Savigny”, buna prietena cu soacra mea. Desigur ca nu era aceeasi, mai ales ca asta e numele sotului ei, insa si ea era un personaj “haut en couleur”!
Tu, probabil ca ai fi gasit multe alte legaturi istorice. Este prima expozitie “E V Le Brun” in Franta; inainte n-a existat decat una in USA, in 1982. Straniu!
E drept ca 100 de portrete intr-un singur loc…e cam obositor! Dar ce tehnica, ce aventura europeana (Italia, Rusia, Germania, Anglia, Olanda…). Pàcat ca n-a pictat si vreo romanca, precum Roslin! Sau, cine stie, poate ca tu ai descoperit ceva!
In atas baroana de Crussol e in rosu; celelalte sunt autoportrete E V Le Brun
Salutari
Denise a raspuns:Te pup, draga Adrian! Ce frumos ca ai putut sa te duci la expozitia ei. As fi vrut mult sa ajung dar nu cred ca voi reusi. O sa ma uit peste catalog la anul mai inspre toamna la Versailles (sper sa ajung).
Acum cativa ani a fost o alta expozitie dar nu dedicata numai ei, se numea ceva de genul Pictori artisti femei ai Iluminismului (parca), in Franta si Japonia. Iti pot cauta numele catalogului daca te intereseaza. Dar o carte care sigur te-ar interesa daca nu ai citit-o deja, este asta : Vigée-Le Brun, E. (2009) Les femmes régnaient alors, la Révolution les a détrônées ; Souvenirs. Paris: Tallandier.
Stiu ca s-au bazat mult pe ea cei care au participat la organizarea expozitiei ei. Ai acolo toate impresiile ei si dinainte si dupa Revolutie, mai ales din voaiajele ei in Rusia, Italia, etc. dupa Revolutie.
29/11/2015
Splendeurs et misères
Programul ultimelor săptămani a fost atat de încărcat încât, ca să recuperez activitățile nerealizate, sunt obligat uneori să văd două expoziții în aceeași zi !
Astfel, sâmbătă, am vizitat expoziția « Vigée Le Brun », la Grand Palais, și « Splendeurs et misères Images de la prostitution 1850 – 1910 », la Musée d’Orsay. In fond, cele două expoziții erau complementare : amândouă tratau despre imaginea femeii, prima în secolul XVIII, iar a doua în secolul XIX și începutul sec. XX.
Expoziția « …prostitution » mă interesa în mod special, pentru că ea acoperea exact perioada care mă pasionează în acest moment. In plus, mă asteptam să găsesc nenumărate referințe și legături cu România, având în vedere importanța « protipendadei » venită din România în Parisul sfârșitului de secol XIX.
Expozitia este remarcabilă din punct de vedere al calității și cantității operelor expuse. Tot ce a pictat, desenat, fotografiat in această perioadă, se regăsește în cele 15 săli ale expoziției. De asemeni, toate personalitățile istorice, politice, artistice… ale vremii. Si publicul a simțit importanța evenimentului : cozi de cca 200 de persoane la intrarea în muzeu și tot atâtea la intrarea in expozitie ! Ca sa evit coada, am asteptat ultimul moment, înainte de închidere, drept care am putut s-o vizitez…ca și cum as fi fost singur…însă cu o limitare în timp la numai o oră. On ne peut pas tout avoir !
Din primul moment, am fost șocat de discursul plin de ambiguitate al organizatorilor expoziției : orice femeie bine îmbrăcată, elegantă și frumoasă, nu poate fi decât…o prostituată ! Mai mult sau mai puțin declarată, dar dispusă oricând să treacă la fapte, dacă se prezintă ocazia ! Mai mult, orișice nud, chiar și religios, este taxat de același « viciu ». Ignorând secolele în care nimănui nu-i treceau astfel de idei prin cap, când reprezentau, de ex., « gonirea din rai ». E drept că persoanele care serveau de model dezbrăcate…nu erau, în general, un model de virtute ! Astfel, un subînțeles nemărturisit însoțește chiar și portretul Irmei Brunner, prietena lui Manet. Sau a amicei lui Van Gogh, asezată la o masă de bar, cu un pahar în față.
Pentru referințele românești, am regăsit celebrele « orizontale » Valtesse de la Bigne, Liane de Pougy, la Belle Otero…despre care am avut ocazia să vorbesc în textul « Las tres Marias », din cartea mea.
Insă surpriza neașteptată a fost Blanche d’Antigny (1840 -1874), actriță și demi-mondenă, model pentru câteva opere în care nu ne ascunde nimic din formele ei voluptoase. Insă, la începuturile carierei, în 1853, Blanche d’Antigny ( de fapt Marie Ernestine Antigny) « devient demoiselle de magasin rue du Bac ă Paris ; elle y attire l’attention d’un Valaque qu’elle suit ă Bucarest. Avant son retour ă Paris début 1856, elle côtoie des bohémiens qui lui apprennent à monter ă cheval ; c’est ainsi qu’elle trouve un emploi d’écuyère au Cirque Napoléon (devenu Cirque d’hiver) »
Documentele consultate nu precizează cine era « le Valaque », cu siguranță « un prinț » de dragul căruia Blanche a locuit trei ani la București !
Altă surpriză a fost tabloul « La Madeleine dans la maison du pharisien » de Jean Béraud.
Tabloul prezintă scena biblică într-un interior contemporan (1891), în prezența câtorva personalități ale lumii artistico-literare (Alexandre Dumas fils, Ernest Renan…) Si, oh ! surpriză : In capul mesei tronează Iisus, reprezentat sub trăsăturile unui jurnalist, militant socialist, Albert Duc-Quercy, căruia i se prosternă la picioare…Liane de Pougy ! N-am înțeles cum au recunoscut-o “specialiștii”; ea are fața întoarsà spre sol și în 1891…încă nu se pocăise! Dar dacă așa spun ei!
Tot ieri, in revista săptămânală « Le Figaro Magazine » apare un lung articol intitulat « 13 novembre 2015 Comment en est-on arrivé lă ? » cu subtitlul « La trahison des élites », semnat de binecunoscutul cronicar și polemist Erich Zemmour. Reluând istoria demisiunilor intelectualității franceze, de-a lungul ultimelor o sută de ani, el amintește pacifismul naiv, reaua credință a intelectualității de mai bine de un secol (« Au nom de la paix, il ne faut pas désigner l’ennemi… ») și chiar lupta laicizantă de la 1900, formă de distrugere a tradițiilor naționale. Continuând cu orbirea aleasă de un Romain Rolland sau de un Sartre (« Il ne faut pas désespérer Billancourt ! »)
« Raccourci » neașteptat între istoria prostituției din sec. XIX și evenimentele tragice din Parisul sec. XXI !
Insă care ne aratà cà merită să parcurgem dinou istoria falimentelor succesive care ne-au adus în acest impas !
29/11/2015
Despre “peintres pompiers”
Cum trebuia sà astept terminarea cozii la expozitia “Splendeurs et misères…” aveam vreo 45′ de pierdut la Musée d’Orsay.
In loc sà mà întorc sà revàd pt a o suta oarà impresionistii, m-am pierdut prin cotloane ale muzeului unde nu mergeam de multà vreme. Si ce descopàr? O nouà prezentare, noi tablouri/obiecte, mai toate din perioada in jur de 1900.
Exact ce mà intereseaza in acest moment!
Mai întai, o gràmadà de “orientalisti”.
Aici am o problemà! In muzeele din Franta, misuna tablourile cu subiecte din Magreb, pe care eu nu-l pot înghitzi!
In schimb Mașrekul (Orientul Mijlociu), pe care-l ador, e mai rar reprezentat. Dar acum au apàrut si astea.
Cum ar fi Pasini sau “Pelerinii spre Mecca” al lui Belly sau “Les Almées”…
In plus, au apàrut si desene de arhitecturà realizate pentru edificii de prestigiu tot din acea perioadà (stabilimente termale, pietze pariziene…)
Insà apogeul a fost o (micà) expozitie Gallé cu desene preparatoare pentru tot felul de obiecte de uz curent (stilouri, tabachere, servicii de masà, “Ex-libris”…)
Tablourile mele favorite (“Valtesse” sau “Rolla”) era deplasate in expozitia in curs, dar alte picturi uriase le-au luat locul.
Tabloul lui Courbet, “L’origine du monde”, este acum pus in valoare fiind expus singur, pe un intreg perete.
Astfel am aflat ca:”Un gardien fut même affecté en permanence à la surveillance de cette seule pièce, pour observer les réactions du public.”
Cand am fost eu acolo, gardianul, dupà ce a cascat de vreo trei ori, a atipit. (vezi atas) S-ar zice ca tabloul nu-i mai face nicio impresie!
Poate ca dac-ar fi fost de gardà in 2014, ar fi avut alta reactie!
Le 29 mai 2014, une jeune artiste plasticienne luxembourgeoise, Deborah De Robertis, s’assoit à terre devant le tableau exposé au musée d’Orsay et, jambes écartées, exhibe son sexe devant les visiteurs à la manière du modèle du tableau, avant d’être délogée par les gardiens et la police venue en renfort.
Azi, incercand sa fac putzin ordine in hartiile acumulate de cateva luni, dau peste articolul atasat, din luna iunie.
Rezulta ca va trebui sa merg la M d’O in fiecare sàptàmânà! Asta-i chiar prea mult!
Insà sunt încântat cà aceastà “specialitate”, care acum ma amuzà, e in fine pusà in valoare!
PS O altà surprizà, in sectia vecina cu peisaje/scene “italiene”, unde caut indicatii privind costumele populare din sec XIX: descopàr un tablou, pe care-l cunosc de multzi ani, dar pe care l-am remarcat la M ‘O de putzinà vreme.
Grégoire (prince) Soutzo
Ruines dans un site montagneux (le mont Hymette) vers 1856
Autorul este inrudit cu ramura familiei Sutzo, care a marcat istoria României
Tot aici e expus un tablou cu o vedere de pe Via Appia care seamànà mult cu cel pe care l-am achizitionat anul trecut la Roma. Oare o fi acelasi artist?
1/12/2015
UM PALÁCIO ENCANTADO ONDE UM TESOURO EXISTIA*
O anecdotă, care circula acum vreo 20 ani, spunea că un individ a fost arestat de poliție pe când încerca să gătească două ochiuri pe flacăra soldatului necunoscut, sub arcul de triumf din Paris. Dus în fața judecătorului, el a fost eliberat imediat, pentru că i-a demonstrat că Champs-Elysées este un astfel de deșert gastronomic încât a fost obligat să aleagă această singură șansă de a supraviețui!
Din păcate, de 20 ani nimic nu s-a schimbat, în afară de măsurile drastice de securitate, care, azi, te împiedică să refaci experiența mai sus citată.
Ce pot face atunci, când mă găsesc la ora mesei în această zonă ? In afară de « Léon de Bruxelles » și « Chez Clément », unde nu pot reveni prea des, nu mai am vreo soluție.
Astfel m-am lăsat convins de un șarlatan cu gură mare și am intrat într-un restaurant brazilian, deschis provizoriu într-un cort, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.
E drept că, de fiecare dată când am mâncat la un « brazilian » la Paris, am fost decepționat.
E clar că nu le pot cere felurile mele preferate din bucătăria braziliană (casquinhia de siri, adică scoică umplută cu crab, Sorvete de maracujá com manjericão, adică înghețată de fructul pasiunii cu busuioc, sau feijoada completa, mâncarea lor națională, pe bază de fasole roșie). Nici măcar « rodizio » (festivalul de frigărui de carne, o invenție recenta) nu se compară cu ce am gustat la Rio sau Sao Paulo. Insă, măcar ce servesc să fie bun ! Nici pe departe !
Atunci mă consolez zicându-mi că voi vedea un spectacol brazilian. Insă, cum pot ei să se compare cu « Plataforma 1 » sau « Oba, oba ! » din Rio, unde au până la 50 dansatori pe scenă și schimbă vreo 20 costume într-o seară ! Totuși, muzica-i aceeași și…trebuie să întrețin amintirile proaspete !
Și de data aceasta mâncarea a fost proastă, iar baletul…acceptabil.
Insă marea surpriză a venit cu cei trei dansatori care interpretau « capoeira » (dansul-luptă al sclavilor). După ce ne-au făcut o demonstrație onorabilă, ei au invitat pe scenă câteva persoane din sală, cu care voiau să danseze. Am oroare de acest procedeu, în care neofiți creduli, îmbrăcați și încălțați nepotrivit, devin obiectul hazului public, numai pentru ca să-i pună în valoare pe dansatorii profesioniști.
S-au prezentat trei persoane : doi copii de vreo zece ani și o tânără, de vreo douăzeci.
Am remarcat, însă, că fetița era…în picioarele goale, ca și dansatorii.
Cei doi copii au făcut mai mult gimnastică acrobatică, dar când a venit rândul fetei ((în poze cu tricoul vărgat), am rămas cu gura căscată. Ea făcea figuri mai dificile decât dansatorii, perfect în ritm și cu o suplețe rar întâlnită. După ce și-a terminat numărul, a fost aplaudată de întreaga sală, în picioare. Nu ca aplauzele de complezență pe care le auzi deobicei.
După « spectacol », am vorbit cu ea câteva minute : e franțuzoaică, are 19 ani și ia cursuri de capoeira…de zece ani ! Era însă foarte modestă, afirmând că mai are multe de învățat.
Eu însă nu sunt sigur că dansatorii de meserie au fost chiar atât de încântați, când li s-a luat crema !
Insă eu mi-am spus că până și « mondializarea » are unele aspecte pozitive !
* Celebra melodie cu care scoala de samba « Mangueira » a câstigat concursul de la Rio în 1976. Am asistat la repetitii.
1/12/2015
Même pas peur !*
Dacă cumva niscaiva jurnaliști vă spun că, după ultimele evenimente din Paris, orașul e mort, zicețile că mint. Și arătațile pozele alăturate !
Ieșind de la restaurantul brazilian, am dat o raită pe Champs-Elysées.
Seară de week-end, în noiembrie, când tot omu’ strânge cureaua ca să poată face cadouri de Crăciun.
Bulevardul era plin, iluminat, ba chiar și la « Rond-Point » era montată o « eoliană », cu ocazia reuniunii « COP 21 ». Toate tarăbile erau luminate, chiar și cele care vând « caltaboși » și « porcării » sau bere. Roata mare e reinstalată și luminată în roș-alb-albastru !
La vida sigue igual !
* « Même pas peur! », expresie copiată după « Même pas mal ! », utilizată de copii în Franța, când vor să-și sfideze părinții, care le-au tras o scatoalcă!
Devenită un simbol al rezistenței populare, după atentatele din 13 noiembrie.
Adrian Irvin ROZEI
Paris, Decembrie 2015