File de jurnal

                                                …et ne se ressemblent pas !

Paris, miercuri, 16/11/2016

Ora 19h30

Azi am asistat la ICR la conferința lui Matei Cazacu intitulată : « Ion Ghica, contemporanul nostru », programată cu ocazia împlinirii a 200 ani de la nașterea celebrului om de Stat, politician, academician, om de știință, colecționar, filantrop… român.

După introducerea făcută de Dna. Irina Bossy-Ghica, stră-strănepoata sărbătoritului, Matei ne-a delectat cu nenumărate informații, dar și cu multe anecdote, legate de istoria acestei familii care a jucat un rol atât de important pe plan european.

Vorbind despre acest subiect cu Matei, în preziua conferinței, mi-am amintit o anecdotă legată de memoria lui Ion Ghica, pe care am trăit-o eu însumi.

In anul 2002, l-am cunoscut la Buenos Aires pe Medoro Delfino, care făcuse o carieră de mai bine de 30 ani ca ambasador al Argentinei în diferite țări din lume. Intre 1955 și 1959, el a fost ambasador la București. In această perioadă dificilă pentru « foști », Medoro i-a ajutat cu medicamente aduse din Occident sau poate chiar și cu bani.

In schimb, când acești oameni ajunși în mizerie erau obligați să vândă vreun obiect de valoare din casă, îl informau pe Medoro, care se aranja cu cei de la « Consignația » și astfel piesa interesantă ajungea direct la el. 

Astfel, ambasadorul argentinian a strâns vreo 40 tablouri și sculpturi ale celor mai apreciați artiști români, precum și cărți sau mobile de preț.

La sfârșitul misiunii sale, Medorro Delfino a cerut autorităților române autorizația de a le exporta, a primit-o și azi ele se află în Argentina. 

Printre nenumăratele obiecte de artă pe care le-am putut admira în casa  lui  Medoro Delfino, am remarcat și un mic salon care, după spusele Dlui. Ambasador, ar fi aparținut reginei Marie-Antoinette. Uimit de posibilitatea existenței unui astfel  de obiect în România, Medoro mi-a explicat « parcursul » lui.

Familia Rothschild a cumpărat la începutul secolului XIX, de la « Mobilier National » din Paris, diferite mobile care au aparținut familiei regale. Mulți ani mai târziu,  Ion Ghica « a făcut un mare serviciu familiei  Rothschild » (Medoro dixit !), drept care aceștia i-au oferit acest salon. Așa a ajuns salonul în România, de unde l-a cumpărat ambasadorul argentinian.

Am verificat la Paris verosimilitatea acestei anecdote cu  Leon Ghica, un descendent, pe atunci foarte în vârstă, al fostului Prim-ministru al României. Chiar dacă el nu cunoștea acest detaliu, Dl. Ghica mi-a confirmat legăturile strânse între cele două mari familii europene. 

A doua zi, Matei Cazacu ne-a vorbit despre un important împrumut obținut de Ion Ghica în favoarea României, pe când era Prim-ministru, de la un consorțiu de  bănci vest-europene, sub conducerea Băncii Rothschild.  Ceeace ar explica perfect afirmațiile lui Medoro Delfino ! 

Ora 22h00 

După conferință, m-am dirijat, ca de obicei, către restaurantul « Doina » (la Popescu !) pentru a lua cina. Acolo  se aflau, în jurul unei lungi mese, vreo 12 persoane care vorbeau, când româna, când franceza. Am remarcat că unul dintre tinerii de la masă l-a rugat pe patron să schimbe programul tradițional (muzică ușoară românească, tarafuri, momente vesele din revelioanele de altă dată…) pentru canalul francez « France 3 ». 

După câteva minute, a început emisiunea « Des racines et des ailes », consacrată parțial în acea seară acțiunii comune a polițiilor franceze și române pentru prinderea infractorilor sosiți din România, care activează în zona Parisului.

După câteva minute, am descoperit că vecinul meu apărea într-o secvență a reportajului și am înțeles că el este șeful brigăzii române. Din motive de discreție ușor de înțeles, nu voi preciza numele lui.

Am schimbat totuși câteva cuvinte, felicitându-l pentru activitatea lor care, sperăm, va modifica în opinia publică franceză o imagine detestabilă a României. 

 Boulogne, joi, 17/11/2016

M-am dus azi la Mediateca din Boulogne, în căutarea unei cărți recomandate de un amic.

Am profitat de ocazie pentru a verifica existența cărții mele în rafturile bibliotecii. Am fost  flatat descoperind că ea se află alături  de cele ale unor  Marta Bibescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian… Mai puțin încântat când am aflat că nimeni n-a împrumutat-o din 2012 ! M-am consolat când am aflat că nici celelalte n-au avut un mare succes la cititorii din Boulogne !

Așa e ! Dacă nici unul dintre noi n-a fost invitat la TV, în emisiunile literare ale unui Pivot, Ruquier sau Tadeï ! 

Paris, vineri, 18/11/2016

Concert de Gală în sala Turenne, la « Hôtel national des Invalides », în cadrul comemorării a o sută de ani de la Primul Război mondial. 

Ansamblul « Contempo-Paris » a interpretat piese compuse în perioada războiului de Enescu, Caudella, Pierné.

Dacă piesa lui Enescu, descoperită după o sută de ani printre documentele de arhivă, nu mi-a lăsat o impresie de neuitat, « Cuatorul cu pian », opera lui « Moș Caudella », cum îl numeam cu o oarecare condscendență în anii ’60, a fost o surpriză plăcută. 

Insă cea mai plăcută surpriză a fost întâlnirea cu Alexandra Paladi, « verișoara mea necunoscută » din Berlin. Alexandra  a făcut parte dintre interpreții « Cvintetului pentru pian și coarde » de Gabriel Pierné, piesă dificilă, cu inflețiuni moderne pentru data compunerii ei, în 1916-1917. Ajunge să amintim indicațiile ultimelor două părți ale compoziției (« Sur un rythme de Zorzico » și « Allegro vivo ed agitato ») pentru a remarca  originalitatea ei.

Alexandra Paladi, tânără  violonistă talentată, de care mă unesc vechi legături de rudenie, a studiat mai întâi la Conservatorul din Munchen, s-a perfecționat la Berlin, și astăzi cântă în orchestra de la Charottenburg Schloss.

Ne-am promis să ne revedem la Berlin… sau în Languedoc !

                                                       Adrian Irvin ROZEI

                                                       Paris, noiembrie 2016