File de jurnal
La Bastide Vieille, 3/08/2019
Zilele astea, regiunea noastră apare « à la une » prin jurnalele şi revistele din Franţa !
De exemplu, pe 26 iulie 2019, puteam citi în « Midi Libre », la pagina 5 :
« Pourquoi le Caroux est aussi la femme allongée ? »
Pentru noi, cei care o vedem din fundul curţii, răspunsul e clar, chiar dacă noi o numim “la femme couchée”.
“La femme couchée”, văzută din grădina noastră şi în ziarul “Midi Libre”
Insă, iată ce afirmă ziarul :
Pe vremea când mai existau titani şi giganţi, Cébenna şi Réa, ultimii doi reprezentanţi ai acestei specii, se plimbau mână în mână prin zona noastră, într-o regiune numită « platoul şi dealul Caroux ».
Numai că Zeus, care dorea să libereze locul, pentru a-i putea instala pe oameni (i lui! Nota mea.), a decis moartea lor. Atunci, Cébenna, simţind pământul fugindu-i de sub picioare, s-a întins pe platou, şi-a dat capul pe spate, iar lacrimile ei au format râul Rieutord.
Auzind strigătele ei de durere, Réa a încercat s-o salveze, însă torentul vecin Héric îl înghiţi, lăsând la vedere numai o stâncă. Ea apare şi azi în binecunoscuta trecătoare “les Gorges d’Héric”.
Insă, mie mi s-a spus, încă de acum 35 ani, că romanii numeau deja acest deal şi platou « la femme couchée », în care recunoşteau forma zeiţei Cébenna (şi nu « Seven-Up », cum o numesc cei americanizaţi !).
De aici provine numele lanţului muntos « Cévennes ».
Diferendul între cele două versiuni va fi tranşat… de organele competente !
* * *
Tot în ziarul « Midi Libre », însă pe data de 1 august 2019, o întreagă pagină afişează titlul : « Et si vous passiez par… Carcassonne ».
In 6 rubrici, de diferite dimensiuni şi câteva culori, textul aminteşte, celor ce nu cunosc acest oraş, istoria, activităţile culturale, diferitele plimbări posibile, existenţa vestigiilor şi atâtea alte surprize pe care ei le pot descoperi… dacă vor trece pe aici !
Ceea ce articolul nu precizează, este că la Carcassonne ei se vor afla în unicul loc din lume desemnat de două ori « Patrimoniu UNESCO » : o dată pentru «le château comtal et les remparts » şi, altă dată, pentru « Canal du Midi », care traversează oraşul de jos.
Mai există şi altă particularitate pe care probabil că ziariştii de la « Midi Libre » o ignoră.
Carcassonne este locul de unde îşi trage obârşia familia Cazaban. Mai corect spus, « familia Cazaban din România » !
Pentru că, François Cazaban, un inginer francez născut la Carcassonne, a sosit în Moldova, la 1853, pentru a organiza serviciul telegrafic al ţării, şi a rămas aici până la moarte, în 1896.
Descendenţii lui au format, şi formează şi azi, marea familie a « Cazabanilor », care s-au distins, în egală măsură, în domeniile artelor, ştiinţei, învăţământului, tehnicii etc.
De altfel, istoria şi realizările familiei Cazaban sunt astăzi readuse în actualitate de asociaţia “Memorie şi Speranţă”, care organizează evenimente culturale sau de mecenat, sub forma unor evocări, conferinţe şi concerte, în România. Asociaţia editează revista trimestrială trilingvă « 3R – Rădăcini/ Racines/Radici », publicată la Bucureşti.
In această revistă a fost amintit, şi nu doar o dată, oraşul Carcassonne.
Acum, Carcassonne este vizitat anual de mai bine de 2 milioane de turişti, sosiţi aici din toate ţările lumii.
Poate că unii dintre ei ar fi interesaţi şi de istoria Cazabanilor, care astăzi sunt împrăştiaţi pe câteva continente.
Ca să nu mai vorbim de turiştii veniţi din România, care ar putea regăsi « rădăcini/racines/radici » familiare !
* * *
Coperta revistei « Le Figaro Magazine », datată « vineri 2 şi sâmbătă 3 august 2019 », poartă titlul « Les Cathares – Splendeurs et Mystères ».
In interiorul revistei, 9 pagini sunt dedicate celor 12 castele fortificate care se află, în linii mari, între Carcassonne, Narbonne, Perpignan, Prades şi Foix.
Acest efort mediatic nu apare din întâmplare ! Opt dintre cetăţile catare sunt în competiţie pentru nominalizare în lista « Patrimoniu UNESCO ».
Astfel, citiorul neavertizat poate descoperi un « ansamblu de fortăreţe extraordinare, ascunse într-o regiune de o frumuseţe sălbatică, conservată ca prin minune…şi care rămâne obiectul multor fantasme istorico-religioase. »
Nu e aici locul de a dezvolta teoriile (numeroase !) privind credinţele catarilor, soarta lor nemiloasă, principiile de viaţă de o uimitoare modernitate şi, în egală măsură, excesele practicilor cărora se supuneau ei.
Fapt cert este că, în lumea de azi, ei au devenit un simbol, pe care multe curente filosofice, religioase, chiar şi politice, încearcă să-l utilizeze. Şi nu întotdeauna de manieră dezinteresată !
Insă, rari sunt cei care remarcă, în prezentările afişate, că rădăcinile credinţei lor proveneau… de pe malurile Dunării.
Cel puţin, aceasta este o explicaţie a multor specialişti ai acestui fenomen : cei care văd o filiaţie între mişcarea bogomilă şi cea catară.
De exemplu, revista « Histoire du Catharisme », editată în 2008, afişa, chiar pe copertă, titlul : «Bogomiles et Cathares Deux brasiers, une même flamme ? ».
Acesta nu este singurul motiv care mă face să fiu sensibil la « fenomenul catar ».
După cum afirmau autorii unui volum editat în 2007, intitulat « Les Cazaban –Une chronique de famille », la a cărui traducere am avut onoarea de a contribui : « Nu putem decât imagina o ipotetică participare a Cazabanilor la mişcarea catară care a avut la Carcassonne un bastion fidel. »
In plus, locuind, cam o treime din an, la numai câţiva kilometri de Béziers, trec foarte des pe lângă faleza din faţa catedralei Saint Nazaire, acolo unde s-a desfăşurat ultimul şi cel mai dramatic episod al « ereziei catare ».
Puţin importă dacă toate argumentele menţionate mai sus par cam dezlânate şi fără o legătură evidentă între ele.
Ele au, cu siguranţă, aceeaşi valoare ca şi nenumăratele afirmaţii privind acest fenomen, despre care însuşi un reputat istoric, e drept, cam neconformist, spune : « …catarii şi-au luat revanşa printr-un mit alimentat de literatură, televiziune şi turism. »
Adrian Irvin ROZEI
La Bastide Vieille, august 2019