File de jurnal
București, 5/06/2016
Timp de 11 zile, m-am dus în fiecare dimineață la « Piața Gemeni ».
Acolo, nu e ca la « Mega Image » de peste drum : în piață poți vorbi cu precupeții, poți gusta câte o bucată de brânză sau o cireașă, dacă-ți lipsesc 50 bani… poți să-i dai mâine !
Prin anii ’50, îmi amintesc că mama mea s-a întors acasă scandalizată, de acolo. Cum luase să guste o bucățică de brânză, precupețul i-a spus, luând-o peste picior : «Cu pânică, Doamnă, cu pânică ! »
Insă eu nu mă duceam acolo ca să gust brânza, ci ca să-mi iau, în fiecare dimineață, iaurtul de băut și… plăcinta zilei : odată o merdenea cu brânză sărată, altădată o merdenea cu brânză dulce, apoi o plăcintă cu ciuperci sau un ștrudel cu mere sau cu vișine.
După care mă așezam frumos în părculețul de la întretăierea străzilor « Vasile Lascăr » și « Viitorului » și îmi consumam liniștit micul dejun, la umbra arborilor, pe băncile instalate acolo. Savurând patiseriile, admiram, când fațada « 1900 » a hotelului « Reginetta », când edificiul neo-românesc, vopsit în roșu « sang de bœuf » de peste drum, când imobilul « 1930 » de pe Viitorului.
După un scurt studiu de piață, am decis că plăcinta nu va fi cumpărată la « Georgiana », ci la mica patiserie din colțul străzii « Vasile Lascăr » cu « Bd. Dacia ». Nu din cauza diferenței de 0,50 Lei, ci pentru că aici vedeam cum e fabricată merdeneaua mea și, după numai două zile, vânzătorul mi-a șoptit : « Așteptați 5 minute ! Vă voi servi o merdenea tocmai scoasă din cuptor ! »
Mărturisesc că trecerea de zece minute prin piață mă umplea de bucurie!
Nu numai pentru că puteam admira florile de câmp vândute acolo, care-mi aminteau că și în 1998, când am venit cu fiul meu care avea 10 ani, am traversat « Piața Gemeni ». Era o zi de Paști, el era îmbrăcat cu o bundiță făcută de comandă la Rășinari și purta pe cap un clop maramureșan. Atunci, o țigancă, vânzătoare de flori, i-a oferit un trandafir, roșu și lung, învelit într-o foaie de celofan, pe care l-a transportat întreaga zi cu el, arătându-l, foarte mândru, la toți cei la care eram invitați.
Tatăl și fiul, la 10 ani, în București
Insă, chiar din prima zi, am descoperit că în « Piața Gemeni » poți vedea cea mai frumoasă precupeață din București ! Eram fermecat de chipul ei și, aveam, n-aveam nevoie, cumpăram câte ceva de la ea. După câteva zile, am îndrăznit s-o întreb : « De ce la dumneata cireșele costă cu un Leu mai mult ca la ceilalți ? Oare pentru că vânzătoarea e mai frumoasă ? »
Atunci ea mi-a adresat un zâmbet șugubăț și a răspuns : « Pentru că-s mai dulci ! » Iar eu am simțit că, pe drept cuvânt, pentru cireșele ei merita să plătești… orice preț ar fi cerut!
Numai că, săptămâna următoare, frumoasa precupeață… a dispărut !
Și parcă nici cireșele nu mai erau tot atât de dulci !
Adrian Irvin ROZEI, București, iunie 2016
Anul trecut, « moștenitorul meu spiritual », cel care m-a înlocuit acum nouă ani când am trecut la pensie, mexicanul-francez Inti Serano, a venit timp de trei zile la București, oraș pe care nu-l mai văzuse din 1989, când avea vârsta de unsprezece ani.
La sfârșitul sejurului, Inti mi-a mărturisit că, pentru el, « România este țara nostalgiei ». Reflectând îndelung la această afirmație, am decis să deschid o nouă rubrică pe site-ul meu, cu acest titlu. Articolul alăturat este primul din această serie.
—
Schimb de mesaje : Radu din Bucuresti, Adrian din Neuchâtel si Adrian din Paris :
Altà pàrere personalà:
Nelocuind în România, ci in Frantza, si voiajând suficient prin lume, nu caut la Bucuresti restaurante gastronomice!
Mai degrabà “folclor”, nostalgie, atmosferà traditzionalà. Sunt gata chiar sà accept un serviciu mai prost (am învàtzat cà trebuie sà cer gheatza de trei ori, cà ei întzeleg sà-mi aducà douà feluri deodatà, cà nu pricep cum de pot mânca salata ca “felul I”, cà trebuie sà cer pâinea de trei ori, cà nu suport veshnicii “papanasi sau clàtite” etc.) dacà se îndeplinesc conditziile precedente.
In plus…am tot timpul! Fiind deseori singur la masà si întzelegând cât de cât limba românà, pot vorbi cu vecinii, citi càrtzi, ziare, reviste locale, studia comportamentele celor prezentzi etc…
Deci, mâncarea nu e decât un factor, uneori chiar accesoriu, în mersul la restaurant.
E evident cà nu mà voi duce la Bucuresti într-un restaurant/cofetàrie francez! Chiar dacà-i …excelent!
Nici grecesc, nici tailandez…
Fiind deseori însotzit de “stràini”, merg la “Terasa Doamnei, la “Covaci”, la “Nicoresti”… sau la restaurante în case vechi, “Luna”, “COS”, “Coftale”, “Monte Carlo”… Unde, fiind cunoscut ca un cal breaz…pot cere ce vreau si serviciul devine acceptabil.
Mai mult! Nu mà jenez sà reclam, când fac prostii si, oamenii fiind în general foarte amabili, obtzin “un traitement personnalisé”
Ex: la “Mama acasà” mi-au oferit desertul pe gratis!
Deci…criteriile nu sunt aceleasi!
Message du 12/06/16 11:07
De : “Radu Marian din Bucuresti
Objet : Re: tr: RE: Din mahalaua noastrà- comentarii
cateva comentarii personale;
- de acord cu placintele din patiseriile din bucuresti – foarte mult ulei (cine stie de cate ori refolosit0 si un gust rau. Nu le-as recomanda d eloc,
- cofetarie foarte buna: pe strada Armand calinescu (Armeneasca) se cheama “Artisan du chocolat” langa hotel tempo.
- piete – sunt si piete mai ieftine decat Obor, de ex. Rahova sau 16 februarie. Totul e sa fii sigur ca iei marfa din gradina taranului, daca te pricepi putin la legume si fructe se diferentiaza repede daca e facuta la solar sau chiar importata de prin Turcia si revanduta ca si “originala”.
Pietele centrale sunt foarte scumpe, dupa punga cumparatorului (Dorobanti sau Amzei).
- Mancarea gatita la Mega si alte mici magazine tip “fast food” e de obicei gustoasa, dar din pdv sanatate e acelasi lucru ca la patiserii. Inclusiv ceea ce s evinde la carefour.
- Restaurantul lui Dinescu o fi impersonal, dar se mananca bine, Pana la urma cand merg la restaurant prefer sa mananc ceva gustos, deosebit si nu ma intereseaza prea mult atmosfera.
asa e mai frumos la Carul cu bere, dar mancare e oribila, fiind loc turistic (la Casa Elena Lupescu vis-a-vis de liceul Mihai Viteazu e mult mai bine, si nu asa ahlomerat, desi acealsi lant de restaurante…)
mai incercati si restaurantele de peste, unde gasiti si peset de marea Neagra si de apa dulce, de multe ori foarte bun si chiar preparate mai putin intalinite (zacusca de peste, cabanos de peste).
Ex Tasty Fish (de ce trebuie nume englezesti ?) pe strada General berthelot
From: Adrian ROZEI
Sent: Sunday, June 12, 2016 9:07 AM
> Subject: tr: RE: Din mahalaua noastrà- comentarii
Câte bordeie, atâtea obiceie!! Fiecare cu dulceatza lui!
Iatà si o pàrere “ecologicà”. Stiti cât de mult apreciez eu acest “terorism intelectual” care ne amàràste viatza!
Pentru memorie: acum câtziva ani, am mers sà mâncàm în restaurantul lui Guy Savoy, unul dintre cei mai mari bucàtari din Paris… si din lume.
Sabine a luat pt început, un “gazpacho”. Dupà 10 minute, i s-a fàcut ràu, a vomitat. Am làsat toatà mâncarea baltà si am plecat acasà. A fost bolnavà timp de 3 zile!
Sabine, care mànâncà si pietre De ex.: crevetzi …cu coaje!
De atunci, n-am mai pus piciorul la Guy Savoy!
Bun! Cel putzin, avetzi câteva adrese, la Bucuresti!
> Message du 12/06/16 02:00
> > De : “Adrian G.> > A : “Adrian ROZEI“
> > Objet : Din mahalaua noastrà
Câteva obiectii personale:
– piata Gemeni nu este în mahalaua ta, ci, mai degraba, la confluenta mai multor cartiere (folosesc vocabularul meu, desi re-trecând pe Alexandru Donici si rememorând zilele copilariei noastre, cu câteva exceptii (exemplu: familia Rozei), îsi merita numele de mahala.
– m-ai debusolat când îmi spui ca ai mâncat de la placintariile românesti. Pentru mine, dupa câteva experiente catastrofale, mi se par ca vând niste vomitive potentiale. Asta lasând la o parte ca folosesc niste ingrediente complet anti-sanatate (vezi ulei de palmier si margarina) în cantitati ametitoare. Nu-mi puteam imagina ca poti sa-ti cobori “bara” tolerantei atât de jos. Stiu ca ignorezi într-o maniera “regala” principiile moderne ale unei alimentatii sanatoase,(! sublinierea mea) dar gustul acelui “mehlem”inform care se numeste foi de placinta în placintariile romanesti mi s-a parut a avea niste gusturi înfioratoare si a trebuit sa arunc pachetul dupa prima muscatura. Acelasi lucru se întâmpla din nenorocire si cu cofetariile românesti. N-am gasit în Bucuresti decât doua exceptii, dupa ani buni de cautare: Una este cofetaria “Alicia”, pe Mihai Bravu, dincolo de biserica Balaneanu (cu preturi acceptabile si un serviciu foarte agreabil si profesional). Alta o cofetaria din spatele pietii Floreasca, unde poti mâmca prajituri si patiserie la nivelul celor mai bune din Paris, dar la un pret neobisnuit pentru România; este totusi singurul loc unde poti mânca croissanti ca la tine acasa (Paris).Eu và recomand “Tosca”, la Dristor!
– pentru Bucuresti, piata Gemeni este desgustator de scumpa. Pietzele “traditzionale”, sunt peste tot în lume, mult mai scumpe decât nivelul general.. Ei au întzeles perfect “nostalgia” unora ca mine sau “les bobos ecologisti” si… profità din plin! Am cunoscut acest fenomen si la Villers-sur-Mer,in Normandia, si la New-York (Central Station) si la … La nivelul pietii Amzei sau Dorobanti. Daca vrei sa-ti bucuri papilele gustativa românesti, atunci da o fug la Obor i ai sa vezi ce vreau sa spun. Am fost si la Obor (o piatzà de peshte impresionantà!) si la Dristor, si la Matache (vechi!) însà… numai “video”! Cum nu gàtesc…nu cumpàr…nimic! De ce sà-mi bat capu’! La “Capitol”, bufetul la prânz costà…21Lei! E mai scump…paharul de vin!
Eu, când sunt la Bucuresti, fac piata în fiecare zi la Gemeni (inclusiv Mega Image, care are croissanti acceptabili si proaspeti), fiindca nu fac economie la bani si fiindca îmi imaginez ca economisesc timpul. La Mega Image, au fost extrem de amabili cu mine! In prima zi, când nu shtiam cum se reîncarcà telefonul, un tânàr de la casà a venit cu mine la Bancomat, mi-a explicat, m-a ajutat… fàrà nicio compensatzie!
În plus gasesc la Mega Image foarte multe mâncaruri reci si calde preparate si un serviciu care m-a satisfacut întotdeauna). În piata cumpar telemea veche de oaie, zarzavaturi. Îti recomand lânga “Georgiana”, pe culoarul care duce spre piata, prin fata chioscului cu ziare, chioscul care vinde mâncare gata facuta si mai ales niste mici deosebiti de buni. Chiar Iuliana a apreciat salata de vinete, micii si fasolea batuta pe care a cumparat-o de acolo. În schimb Mama, dupa ce a gustat, mi-a spus ca bunicul meu (tatal dânsei) m-ar fi luat la goana daca îi aduceam o astfel de mâncare. Ce vrei, gusturile fostilor boieri români s-au dus pe apa sâmbetei, chiar daca niste epigoni (vezi Dinescu) Hi! Hi! “Lacrimi si sfintzi” N-am mâncat acolo, pentru cà am gàsit locul foarte impersonal, ca un restaurant american. Ba chiar, la 22h30, m-au dat afarà…ca sà-si facà…cassa!
încearca sa-i maimutareasca… De aceea cred ca Inti are dreptate: România este (înca) tara nostalgiei (cu conditia sa ai bani destui în buzunar)…
Micky de Madrid scrie :
Foarte bun articol, m a interesat si mi dores sa cunosc si eu Piata Gemeni sI placintele.dupa amintiri din Romania nu seamna cu altele din lume asa placinte de visine MI SE FACE GURA APA).Unde este piata Gemeni ? Neaparat trebuie sa o cunosc.
IN MADRID E FOARTE CALD, A VENIT DEODATA SI INCA NU NE PUTEM OBISNUI
TE SARUT
Vlad din Sidney scrie :
Ei, si eu care tocmai apucat de nostalgie ascultam “Uita nostalgia” Corinei Chiriac!Desi cintecul ei care-mi place cel mai mult e “Opriti timpul” (noi il cunosteam in varianta “Opriti dricul/Mortul vrea sa bea un Cico/Un Cico daca va bea/El pe loc va invia”.
Nu stiu daca anul asta imi voi satisface nostalgiile europene.
Milena&Vlad
Ruxandra din Bucuresti scrie :
Bravo! Mai asteptam altele.
Radu din Gordes scrie :
Salut Adrian,
Multumesc pentru aceste rânduri!
Nostalgie, nostalgie.
A un de ces jours à Gordes ou à Bucarest
Dan din Germania scrie:
Pentru mine Piata Gemeni a avut alta semnificatie.
Bunica-mea se ducea mai degraba din strada Constantin Nacu ( linga ministerul de exterene de atunci ) pina la Unirii, cu tramvaiul.
Era convinsa ca acolo sint brinzoaicele mai proaspete, si, si mai important, gasea castraveti murati “din Radauti” care erau intr-adevar mai buni decit altii. Citeodata, ma induram sa merg cu ea, in loc sa joc tarile cu briceagul aruncat in pamint la radacina dudului unde e acum gradina de restaurant.
Si cumparam dela Unirii porumb, pepene verde, ciresi, ceapa verde si usturoi verde ( unde mai gasesti acum usturoi verde ?), mere ionatane, si… cite si mai cite.
Daca n-aveam chef ea se ducea singura saraca si venea incarcata cu toate, cu tramvaiul.
Citeodata cumpara si o gaina vie, care, tinuta cu capul in jos, nu zicea nici pis, pina acasa, unde, la etajul cinci, o tineam pe balcon cu boabe de porumb, pina venea portarul sus si ii taia gitul.
Dar sa revin la piata Gemeni : pe acolo treceam numai in drum spre o fata care locuia mai departe de Gemeni, si careia ii faceam eu curte ani de zile.
Merdenele facea unu’ Teichmann, cu o placintarie nu departe de scoala, in statia tramvaiului care mergea spre Mosilor. Pe Teichmann l-am cunoscut, dar mult mai bine-mi amintesc de Folas, un evreu grec care avea plàcintàrie pe C. A. Rossetti, lângà “Vasile Conta”. Când n-aveam bani de cumpàrat plàcinte, mà opream sà-l admir cum tàia cu spatula de metal felii din plàcintele cu brânzà rotunde, cu un diametru de vreo 1 m.A fost unul din ultimii artizani cu pràvàlie particularà. A plecat în Israel, cam prin 1960.
Pa, Dan