Acum cativa ani, pe unul dintre colegii mei de birou l-a apucat în mod subit o teribilă durere de măsele. După ce a suferit în tăcere câtăva vreme, a întrebat în dreapta şi în stânga pe camarazii noştri dacă nu cunosc un bun stomatolog în vecinătate. Câţiva dintre ei i-au răspuns: “Te poţi duce la Dr. X. E un excellent dentist, însă este fără milă! Când îţi lucrează în gură, te doare de-ţi sar ochii! De altfel porecla lui este “le boucher de La Défense*!”

Colegul meu, care nu avea alternativă, s-a dus la stomatologul recomandat, însă, de cum a intrat, l-a prevenit că el nu are intenţia să se lase masacrat şi că e pregătit să răspundă “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Stomatologul a surâs şi şi-a început activitatea fără să bage în seamă reacţiile pacientului. Acesta nu a reacţionat în nici un fel până când, nemai putând suporta durerea, s-a ridicat de pe scaunul dentistului şi i-a tras o pereche de palme mai-mai să-i mute fălcile. “Te-am prevenit!” i-a spus. “Acum, putem continua tratamentul!”

Stomatologul a rămas un moment descumpănit şi, mai apoi, a continuat operaţia începută. Însă, ca printr-un miracol, nu ştiu ce-a făcut, însă pacientul lui nu a mai trebuit nici odată să se plângă de brutalitatea dentistului.

Îmi amintesc cu regularitate această istorie de fiecare dată când trebuie să am de a face cu un informatician. Sau, mai rău: cu unul dintre aceşti “specialişti” ai informaticii sfertodocţi care ne înconjoară în viaţa de toate zilele. Ajunge să fi învăţat două sau trei manipulări ale computerului pentru ca să-şi aroge dreptul de a te privi de sus şi, când catadicseşte să-ţi adreseze cuvântul, îţi spun cu dispreţ: “Cum, tu n-ai “Adobe Writer” sau “Windows Vista”? Ca şi cum ai avea ciumă sau SIDA!

Nici un moment nu le trece prin minte că informatica nu a fost creată pentru a fi un joc între specialişti, ci pentru a servi omului de rând, pentru a-i uşura viaţa şi a-i facilita activitatea la birou! Nu, pentru ei scopul informaticii este de a petrece ore în şir în “chat” cu alţi “specialişti” ca şi ei , în general cu fraze care nu depăşesc mai mult de trei cuvinte (nivelul lor intelectual, dar mai ales preocupările lor cotidiene, nu permit să scrie o frază întreagă, dela început până la sfârşit!) De altfel, nici n-ar avea timp să scrie o frază, pentru că, în paralel, ei joacă pe computer cine ştie ce joc inteligent cu vreun şarpe care nu trebuie să-şi muşte coada sau cu nişte războinici japonezi care sar peste ziduri, lacuri şi munţi.

De altfel, dacă intri în birourile acestor “specialişti ai informaticii” constaţi cu uimire că ecranul în faţa căruia petrec ore în şir este plasat în aşa fel încât să nu poţi vedea ce fac. Altfel ai putea descoperi că orele petrecute în spatele ecranului au fost cheltuite în mare parte în jocuri de tipul celor mai sus mentionate! Iar când se întorc acasă, de multe ori la ore avansate, plângându-se de cât de obosiţi sunt, se aşează iar la computer, de data asta ca să se “relaxeze” şi reîncep aceleaşi activităţi intelectuale de înalt nivel! Când îi întrebi ce fac, îţi răspund cu condescendenţă: “Am un nou program englezesc pe care trebuie să-l testez!”

În fond, ceeace îi amuză este fuga înainte: mereu ceva nou, mai complicat, mai sofisticat. Puţin importă că acest program, de cele mai multe ori, nici nu e pus la punct, cade în pana una-două şi nu serveşte la nimic muritorului de rând. Tot ce contează e să-ţi poată spune: “Stii ce capacitate am (nu intelectuală, ci a computerului)? Atâtea milioane de RAM (ceeace ţie tot nu-ţi spune nimic!)

Însă, prins în capcana deschisă de constructorii de material informatic, care au decis că trebuie inventat ceva nou la fiecare câteva luni ca să poate vinde iar “ceva nou”, specialistul se complace şi juisează în fond pentru că are “ultimul model” (care va deveni foarte repede “penultimul”!) Şi în plus, se simte obligat să-l impună utilizatorului de rând, pentru care această tortură inutilă nu serveşte la nimic. Cam la fel ca stomatologul nostru căruia nu-i păsa dacă pe pacient îl doare sau nu!

Cum însă e cam dificil să le dăm o pereche de palme tuturor informaticienilor care ne înconjoară, probabil că singura soluţie pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ, în aşa fel încât să înţeleagă, în fine, că misiunea lor este de a fi în serviciul simplului utilizator, ar fi cu mult mai radicală! Propun să executăm câte un informatician pe zi, până vor înţelege care e datoria lor! Şi primul dintre cei executaţi ar fi şi cel mai vinovat dintre ei. Toată lumea a înţeles că e vorba de Bill Gates!

Adrian Irvin Rozei, Târgu Mureş, iunie 2007
La ieşirea dintr-un “Internet cafe”, după o oră de luptă cu computerul pentru a trimite un e-mail

*”măcelarul dela Défense (cartier de afaceri din Paris)”

P.S.: Fiind un adversar convins al pedepsei cu moartea, când vorbesc despre executarea lor, nu mă refer la cea fizică, ci la cea profesională. Deşi, poate că…!