Good old days are back again !

Textul alăturat este al 551-lea publicat pe site-ul meu (358 în română, 175 în franceză și 18 în italiană sau engleză). Aceste articole au totalizat cca. 24.000 de „vizitatori unici” pe an și între 160.000 și 200.000 de „vizite” în fiecare an, începând cu 2020. Aș vrea să mulțumesc tuturor cititorilor care urmăresc, săptămână de săptămână, toate aceste subiecte care mă fascinează. Din păcate, eu nu cunosc decât o mică parte dintre ei! Profit de această ocazie pentru a le manifesta recunoștința pentru loialitatea lor, în ciuda deciziei mele de a nu folosi niciun mijloc de promovare în masă (rețele de socializare, anunțuri, reclame pentru site etc.). Promit că voi continua, în același mod, cât mai mult timp și atâta vreme cât ei vor continua să-mi citească scrierile.
Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 55, datat iulie-decembrie 2022, editată de asociația « Memorie și speranță » din București (România).

Intr-un text intitulat « Cu Brâncuși la capătul pământului », redactat în 2010, scriam :

Cu Brâncuși la capătul pământului

Falmouth este, cu celălalt punct de apărare al estuarului Fal River, castelul Pendennis, nu numai un obiectiv turistic major din Cornwall, dar şi un port activ pe malul Canalului Mânecii. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, întreaga regiune a concentrat eforturile armatelor americane şi engleze în vederea debarcării în Normandia, pe 6 iunie 1944.

Alegerea acestui loc, al treilea port în apă profundă din lume, nu era întâmplătoare. De altfel, astăzi Falmouth găzduieşte un renumit muzeu maritim. Însă străzile din centrul oraşului păstrează aceeaşi atmosferă victoriană, cu galerii în stil 1900, cu statui ale unor orgolioşi militari din trecut, cu faţade purtând inscripţii din secolul XIX şi cu puburi tradiţionale ce amintesc, prin decoraţiile lor, epoca de aur a marinei cu pânze, pe când „Perfidul Albion” domina mările şi oceanele globului. Rule Britania!

Pe strada principală, care urmăreşte traseul falezei lungă de mai bine de un km, între vitrinele tip „Bow Windows” ale unor prăvălii care expun steguleţe şi obiecte de marină, poate fi văzută o impresionantă emblemă nobiliară cu lei auriţi şi înarmaţi, cu un vultur ţinând două spade în ghiare. Într-o ţară în care emblemele regalităţii sau ale nobilimii sunt expuse peste tot, acest blazon nu pare deloc „ne la locul lui”. Mai uimitoare este, dacă ai curiozitatea să o descifrezi, inscripţia în litere de aur sculptată pe panglica de sub blazon!

„Framers and Gilders to H.S. Highness the late Princess Bibesco”

Această inscripţie neaşteptată, ca şi prezența numelui familiei Bibescu într-un port din Cornwall, la câteva mii de kilometri de cuibul ei, merită o cercetatre mai amănunţită.

* * *

Când părăsise Mogoşoaia, în 1945, Martha Bibescu lăsase palatul în grija fiicei sale Valentina Bibescu-Ghika. Bineînţeles că aceasta, ca şi întreaga ei familie, n-a scăpat de urgiile regimului communist, instalat de baionetele sovietice.

Domiciliu forţat, anchete, tracaserii judiciare, condiţii de viaţă precare, lipsa de venituri generând probleme de sănătate, au fost soarta zilnică a familiei Bibescu-Ghika timp de şapte ani, în România comunistă.

Până când, în 1956, un prieten al Marthei Bibescu, vicemareşalul englez Donald Stevenson, obţine dela Bulganin, preşedintele Uniunii Sovietice, acordul pentru ieşirea lor din ţară şi prinţesa îi primeşte la aeroportul din Londra. Primele cuvinte ale Valentinei, adresate mamei sale la sosire, au fost: „Mulţumesc că ne-aţi scos din acest infern!”

Iată cum descrie Ghislain de Diesbach în biografia Marthei Bibescu, intitulată „Ultima orhidee”, ceea ce a urmat:

„În acelaşi an Martha Bibescu şi familia Ghika achiziţionau în Cornwall, lângă Perran-ar-Worthal, o frumoasă casă în stil georgian, Tullimaar House, unde generalul Eisenhower locuise înainte de debarcarea din iunie 1944. Clima îi convenea perfect Valentinei, care era prost restabilită după o intervenţie chirurgicală practicată în România şi care nu fusese făcută corect. Să o audă mergând, zdrobea inima Marthei şi o făcea să măsoare suferinţele îndurate de fiica ei în perioada în care fusese internată:

„Zgomotul prin casă al cârjelor Valentinei face să rimeze înăbuşit în urechile mele de bolnavă ultrasensibilă numele ei iubit cu numele celui care a lăsat-o infirmă pentru restul vieţii sale. Cele două cârje ale Valentinei răspund: Stalin-Stalin-Stalin…”

Însă între timp, Martha Bibescu se ocupa de amenajarea noii ei reşedinţe, Tullimaar House, care, decorată cu obiecte aduse în mare parte din ţară, devenise o copie asemănătoare cu castelul dela Malmaison, palat napoleonian din apropierea Parisului.

Toate aceste cheltuieli de înfrumuseţare şi reamenajare cer însă sume imense, de care Martha Bibescu, privată de veniturile proprietăţilor din România, nu mai dispunea. Şi eforturile ei disperate, instalarea serelor pentru cultivarea florilor, conferinţele, vânzarea drepturilor de autor pentru cărţi scrise sau în curs de redactare, sunt departe de a produce veniturile necesare unui astfel de ritm de cheltuieli.

Câteodată, situaţia ei financiară este atât de critică încât ea generează conflicte locale, cum a fost revolta personalului de serviciu, care nu-şi primise salariile luni de zile.

În 1968, conflictul cu oamenii de serviciu portughezi ia o formă atât de virulentă, încât Martha Bibescu este obligată să facă apel la ajutorul serviciului „Immigration Office”, care se termină printr-o expulzare, bine înţeles după ce salariile restante au fost plătite, cu eforturi financiare considerabile.

Stema familiei Bibescu, pe strada centrala a orasului Falmouth

Stema familiei Bibescu, pe strada centrala a orasului Falmouth

În ciuda tuturor sacrificiilor financiare şi sentimentale consimţite (vânzarea bijuteriilor de familie, a cadourilor primite dela diferite personalităţi europene, a tablourilor care o reprezentau de-a lungul carierei de „muză a Europei”…) Martha Bibescu va fi obligată să abandoneze Tullimaar House şi îşi va sfârşi viaţa în apartamentul din Paris, în insula St. Louis.

Ea va fi înmormântată la Menars, în castelul soacrei sale, Valentine de Caraman-Chimay, care însă îşi doarme somnul de veci în grădina palatului dela Mogoşoaia.

Însă amintirea Martei Bibescu este perpetuată în Cornwall de către blazonul instalat de „framers and gilders”, cei care au executat rame şi le-au poleit cu aur la Falmouth.

Dar care au pierdut, la rândul lor, strălucirea trecutului, pentru că o inscripţie atârnată sub blazonul prinţesei ne informează că „acum prăvălia se află în spatele clădirii, cu intrarea prin parking”!  

Grandeur et décadence! 

Adrian Irvin ROZEI

Cornwall, august 2010

 

 *   *   * 

Intr-un ziar bucureștean recent, se putea citi : 

PROTOCOL.

În Marea Britanie, în fruntea regimentelor Diviziei Regale de Gardă (Household Division) se află generalul-maior Cristopher Ghica, Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE).

L-am văzut în această ipostază în timpul ceremoniei « Trooping the Colour », care a primit în acest an o atenție deosebită în contextul Jubileului de Platină al domniei Reginei Elisabeta a II-a.

Acum este responsabil de organizarea din punct de vedere ceremonial a funerariilor Majestății Sale Defuncte.

Prezent în studioul BBC, a declarat, despre evenimentul pe care îl urmărește o lume întreagă :

« Este ultima mea misiune pentru Regină, dar prima misiune pentru Rege ».

Cristopher Ghica este fiul lui John Ghica (1928 – 2003).

Prin bunica sa paternă, Valentina Ghica-Comănești (născută Bibescu), este strănepotul Marthei Bibescu. 

Blazonul familiei Bibescu

La grandeur est de retour !

 

Adrian Irvin ROZEI

Paris, septembrie 2022

1 thought on “Good old days are back again !

  1. M. B-Ghika de Genève écrit:
    Bonjour Adrian,

    Bien, bien sur la Bibescu. Par contre, Christopher Ghika a une bonne lignée de Ghika dans ses ancêtres et notamment un croisement avec la mienne au niveau d’Alexandru dit l’Exaporite décapité par les Turcs en 1747 -accusé d’avoir fait preuve de favoritisme anti-ottoman dans un traité suite à une guerre russo-turque. La femme de celui-ci était Elena Evproghiati, également mon ancêtre.

Leave a Reply