Floricica zilei… (I)

La Bastide Vieille, mai 2021

….sau « Fals jurnal de primăvară ».

Luni, 26/04/2021

Azi, am primit, de la o prietenă din Madrid, mesajul următor:

ADOR FLORILE SI EU NU AM NICI MACAR UN BALCON. TRIMETE-MI FLORILE CARE SE NASC.

TE SARUT

MICKY”

Drept care, am decis să-i trimit… o floare pe zi! 

Astfel s-a născut rubrica “Floricica zilei”. Urmată de comentarii sosite din diferite colţuri ale lumii, de la corespondenţi interesaţi de acest subiect. 

Marţi, 27/04/2021

Floricica 1

Sin comentarios!

 

Miercuri, 28/04/2021

Floricica 2

Clematită… fără comentariu!

RNS din Boulogne : 

Vezi că ti-au păpat omizile flocirica într-o parte ! 

C.P. din Bucuresti :

La noi, în cartierul Aviației (care este, încă, ceva mai “aerisit”

– nu știm pentru cât timp dat fiind că amplasarea “Manhattanui” bucureștean  în zona noastră a impulsionat exponențial ritmul construcțiilor)  glicina este, ca și pomii fructferi, mult întârziată… Chiar și așa, totuși, primi ciorchini au început să deschidă câteva flori la bază… Parme, desigur – eu nu cunusc glicina albă decât “din cărți”, recunosc că nici nu am văzut-o vreodată “pe viu” în versiune albă. 

Radu și-a dorit mult glicină, i-am luat una care, ani de zile, a refuzat să înflorească, drept care a fost “repudiată” și înlocuită cu alte două sau chiar trei…

Care… s-au “răzbunat” pentru sacrificarea suratei lor sterile, crescând invaziv până la acoperiș (înălțimea a P+2 generoase…), strecurându-se sub streșini, burlane și chiar țigle …

A trebuit tunsă cu … alpiniști industriali, ca să o disciplinăm cât de cât…

În anii trecuți, când noi eram plecați în străinătate, a înflorit feeric, cu ciorchini care construiau o perdea de flori până mai jos de clanța ușii de la intrare – sunt curioasă dacă va catadicsi să ne ofere și nouă, acum că suntem acasă, o asemenea revărsare de flori… Nu-mi fac prea multe iluzii, cunoscând-o mai îndeaproape am ajuns să consider : 1) că planta din povestea lui “Jack și bobul de fasole” era de fapt o glicină și,

2) că nu întâmplător poartă numele de Wisteria,  atât de (neîntâmplător) apropiat de “histeria”… 

Am spus eu că primăvara asta a fost primăvara … violetelor (sau …violetului!)

 

Joi, 29/04/2021

Floricica 3

Rosae rosae rosa
Rosae rosae rosas
Rosarum rosis rosis

« C’est le plus vieux tango du monde
Celui que les têtes blondes
Ânonnent comme une ronde
En apprenant leur latin… »

CP din Bucuresti :

Jacques Brel, dragul de el !

 

Vineri, 30/04/2021

Floricica 4

Când, acum vreo 25 ani, am afirmat, în plină reuniune a Departamentului în care lucram, că “La nature est vicieuse!”, patroana mea, Sophie M., pentru care am chiar şi azi un mare respect, m-a întrebat :

« Adrian, êtes-vous sûr que ce n’est pas vous qui êtes vicieux ? »

De atunci, tot adun dovezi care arată că « natura e vicioasă » !

Iată un exemplu excellent. Desi dispun de 2800m2 de grădină, agavele mele se simt obligate să … se înţepe între ele ! Ba chiar, sadice !, să înţepe  propriile lor frunze !

La ce ne mai putem aştepta de la oameni, care sunt « animale denaturate », cum afirma Vercors !

 

Sâmbătă, 1/05/2021

Floricica 5

Stanca sta’n castan, ca Stan!

In mod normal, pe 1 Mai ar fi trebuit să-ţi trimit lăcrămioare!

Insă, aşa ceva nu există la noi. Nu te uita că, în toată Franţa, se vând, chiar şi în colţul străzii, lăcrămioare, pe 1 Mai !

Potrivit legendei, totul a început în Renaștere când în 1560, Carol al IX-lea a primit o crenguță de lăcrămioare în timpul unei călătorii în  Drôme. Sedus, regele decide apoi să-l ofere în fiecare an primăvara fiecărei doamne de la curte. La 1 mai 1895, cântărețul Félix Mayol a purtat această plantă în butonieră în timpul primei sale reprezentații pe scena concertului parizian. Confruntat cu succesul, el l-a făcut emblema sa, care va apărea și din 1921 în insigna clubului de rugby Toulon în omagiu pentru această figură a orașului. O altă întâlnire: în 1900, în timpul “Belle Epoque”, marii couturieri francezi au oferit un fir de lăcrămioară micilor croitorese din ateliere și clienților.

Probabil că această tradiţie ar fi fost uitată, dacă legea n-ar spune că, pe data de 1 Mai, poţi vinde lăcrămioare pe stradă fără să plăteşti vreo taxă sau impozit. De unde, o luptă acerbă între “floriştii oficiali” şi cei “improvizaţi”!

Numai că, legea zice că ai acest drept doar dacă vinzi florile din grădina ta. “Mentiritas, mentiritas! (Minciunele, minciunele!)

Toţi acesti “grădinari de o zi” cumpără florile… la piaţă! “Stăpânirea” închide ochii!

Mai ales că, timp de câteva decenii, era un mod de finanţare al unor partide ce se auto-proclamau “ale muncitorilor”!

Eu am ales, pentru 1 Mai, tot o floare albă: cea din castanul nostru!

Une fleur blanche, peut cacher une autre!

Vechiul nostru castan… ne-a băgat în inimă o frică de moarte! Acum câţiva ani, a început să piardă frunzele, încă din iulie, şi-l vedeam deja… pe ultimul drum!

Atunci, am aflat că, în toată zona, castanii erau atacaţi de o boală nemiloasă fără leac. O boală necunoscută chiar şi de cei mai mari “doctori ai ştiinţei”! Insă, numai castanii albi! Cei roşii, erau… bine merci!

Din fericire, boala a dispărut în doar doi ani. Cum, necum… nimeni nu ştie!

Natura-i mai tare decât “savanţii”! Ce noroc avem!

APC din Stockholm :

Mulțumesc pentru floare! E frumoasă chiar dacă nu e lăcrămioară!  La noi apar mult mai târziu. Și nici vorbă de castani înfloriți!

Așa că, mii de mulțumiri! 

Cu drag, Anca

AVE din Israel :

Fac castane comestibile sau din alea pe care le adunam cînd eram pionieri şi le duceam la şcoală?

AIR de la Bastide :

In franceză, există « marrons » şi « châtaines ». 

Le marron qui se mange est une version modifiée de la châtaigne sauvage. Le “marron” comestible est issu d’une variété de châtaignier greffé pour la culture. Ses bogues ne contiennent qu’un seul fruit, alors que la châtaigne a une bogue qui renferme généralement plusieurs fruits cloisonnés.

Al nostru e “châtaigner sauvage”, ca cei pe care-i aveam la şcoală.

Şi totuşi i se spune “marronier”. Misterele limbii franceze!

AVE din Israel :

Merci pt. lamurire. Acum mi-am reamintit de diferenta.

Lipsa de exercitiu…

CP din Bucuresti :

Îți mulțumesc frumos, Adrian, pentru splendida floare de castan. Mă bucur teribil să aflu că boala i-a trecut de la sine: am trăit în anii când am lucrat la Londra “panica” legată de această boală care atacase castanii din întregi parcuri și domenii de pe lângă castele, ba chiar și pe cei de la Grădina Botanică din Kew…

Eu am o mare afecțiune pentru acest copac, căci am crescut pe o stradă cu castani (bucățica de Bd. Miciurin dintre Mărăști și Arcul de Triumf – azi Mareșal Averescu, doar că eu stăteam pe Intrarea Miciurin căreia, în 1990, au uitat să-i schimbe numele deodată cu al bulevardului și a rămas cu numele acestui harnic “grădinar“ sovietic, căci “botanist” profesorul nostru de biologie nu ne-ar fi dat în veci voie să pretindem că era, chit că așa scria în manual…).

N-am apucat să-i văd atinși de misterioasa boală recentă (sau or fi făcut-o cât am fost eu plecată în străinătate), în schimb i-am văzut îmbătrânind, într-un mod ciudat pentru copaci, căci în loc să crească mai mari, parcă slăbeau și se împuținau, iar frunzele le rugineau tot mai devreme, chiar din vară, în timp ce a doua înflorire – pe vremea copilăriei mele eveniment rarisim și prevestiror de toamnă lungă – a devenit aproape o regulă, tot mai extinsă și mai timpurie, însoțită adesea și de o timidă desfășurare de frunze noi de un verde foarte “crud”…

 

Duminică, 2/05/2021

Floricica 6

« Vezi că ti-au păpat omizile flocirica într-o parte ! »

Am vorbit cu clematita mea “Lilacina Floribunda”. I-am menţionat comentariul primit. A devenit… vânătă!

“In loc să aprecieze că am înflorit după mai puţin de o lună de la plantare, îmi caută nod în papură? Voi arăta eu ce ştiu să fac!”

Şi, în numai 4 zile, a scos o nouă floare şi câţiva boboci noi.

După care, a afirmat:

“…la vostra invidia è la mia forza!

N-am nimic de adăugat!  

 

Luni, 3/05/2021

Floricica 7

Asta nu-i chiar o « floricică »! E, mai degrabă, un fel de “Sparanghel monstruos » tip Cernobâl.

E lângă noi, alături de viile care tocmai scot frunzuliţe verzi.

Ea… mă cam pune pe gânduri. Pentru că îmi aminteşte aventura mea cu « Cernobâl ».

In aprilie 1986, când a avut loc explozia în centrala atomică ucrainiană, eram în voiaj. După ce am sosit la Paris, am auzit afirmaţiile autorităţilor, precum că “norul radioactiv, care a traversat toată Europa, s-a oprit la hotarele Franţei”! Cu atât mai bine! N-aveam de ce să-mi fie frică.

După câteva luni, aveam de livrat o comandă de vreo 2000 T de materii plastice în Egipt. Când vaporul, pe care era îmbarcată comanda mea, a sosit în portul Alexandria, autorităţile egiptene au refuzat să-i autorizeze acostarea !

Agentul meu egiptean s-a pus în mişcare şi astfel am aflat motivul acestei interdicţii. Pe vaporul plecat din Marsilia, se găsea şi o cantitate de câteva tone de… “Herbes de Provence », destinate unei societăţi egiptene, care fabrica produse cosmetice. După un test rapid, vameşii egipteni au constatat că acest produs este… radioactiv ! De unde, decizia de a nu lăsa vaporul să acosteze.

A început o cursă internaţională : cine e responsabil, ce facem cu vaporul, ce descărcăm şi unde (ierburile blestemate sau restul încărcăturii !), care sunt riscurile de contaminare a întregului vapor etc., etc. Timpul trecea şi sutele de mii de USD de penalitate se acumulau !

A trebuit să iau contactul cu societatea de asigurări, cu clienţii mei, care erau în ruptură de stock… un circ întreg, pe două continente. In aşteptarea deciziilor tehnice ale vameşilor egipteni.

Nu-mi mai amintesc exact, după 35 ani, cum s-a terminat toată povestea. Insă, am înţeles nu numai că autorităţile franceze ne « vânduseră gogoşi”, dar şi că agricultorii, care ştiau perfect ce îmbarcaseră, erau fericiţi să poată arunca “găina moartă în curtea vecinului”!

Acum, mă întreb: oare “sparanghelul monstrous” de lângă noi, n-ar putea fi un “descendent” al ierburilor blestemate din 1986?

Am decis, deci, să nu mă apropiu prea mult de această « floricică »!

Insă, …o trimit în ataş. 

« Vous n’avez rien à craindre y a plus de retombées… ! », cum cânta Serge Reggiani, în « L’homme fossile”.

 

Va urma…

 

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, mai 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *