La Bastide Vieille, 31/05/2021

 

Alaltăieri s-au împlinit şapte luni de când n-am pus piciorul într-un restaurant !

Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat de vreo jumătate de secol.

Ultima dată când am luat masa la restaurant a fost, dacă-mi amintesc bine, pe 29/10/2020.

La Ultima curda (Ultima beţie!)

In seara acelei zile, am fost « reconfinaţi » şi, în ciuda evoluţiei pandemiei, când în sus şi când în jos, niciun restaurant n-a fost redeschis. Cel mult, puteai cumpăra preparate gătite de ei, bine ambalate, pe care le primeai la uşa restaurantului, ca să poţi pleca cu ele… în lumea mare ! Da’ nu aşezat la vreo masă de-a lor.

Desigur că, de cum am aflat « ştirea cea bună », precum că restaurantele se redeschid, n-am aşteptat decât prima ocazie ca să vizitez un astfel de stabiliment. Chiar dacă, deocamdată, nu suntem autorizaţi să mâncăm…. decât pe terasă !

Sălile restaurantelor nu servesc, pentru început, decât ca… loc de trecere spre toaletă ! Desigur, purtând mască şi cu distanţarea de rigoare.

E bine şi aşa ! Mai ales că, în regiunea noastră, clima este suficient de agreabilă ca să poţi, în acest anotimp, profita de mesele de pe terasă. Iar terasele s-au înmulţit, dintr-o dată « ca ciupercile după ploaie şi vardiştii, după bătaie » !

Nu ne-am repezit la restaurant chiar din prima zi. Ne-am închipuit aglomeraţia previzibilă !

Insă, cu prima ocazie, am rezervat o masă la un restaurant. Desigur, pe terasă şi cu « distanţarea socială » impusă de autorităţi. 

Ocazia a fost… a doua vaccinare a soţiei mele ! E şi asta o formă de sărbătorire, pe care, acum doi ani, nici n-o puteam imagina! 

Am ales un loc… exceptional!

De ce? Pentru că el se află la numai zece minute de mers pe jos de celebra sală de spectacole « Zinga Zanga », devenită de câteva luni, cel mai important « vaccinodrom » din regiune ! 

E o nouă formă de spectacol… inedit ! 

E drept că enorma sală de spectacol,  transformată în sală de supraveghere în cele 15 minute ce urmează după vaccinare, permite proiectarea unor scurt metraje turistice promoţionale pentru regiunea noastră. A fost, timp de câteva luni, singurul spectacol cu public, disponibil. Şi, în plus, gratuit ! Probabil că de aia trebuia să te baţi… ca să obţii un loc ! 

Insăşi numele sălii era predestinat unei activităţi minutate ! 

« Ne vous y trompez pas, on écrit Zinga Zanga, mais on prononce «Zingo Zango» ! Le choix de cette appellation est un clin d’œil à l’Occitanie. Cette expression évoque le tic-tac du métronome qui guide le rythme ou encore selon certains, «le bruit de la batterie dans les orchestres de jazz ou de bal, le bruit alternatif des musiques électroniques». » 

Adică:

„Nu vă înșelați, se scrie Zinga Zanga, dar se pronunță „Zingo Zango”! Alegerea acestei denumiri este un „clin d’oeuil” către tradiţiile Occitaniei. Expresia evocă tic-tacul metronomului care ghidează ritmul sau chiar după unii, „zgomotul tobelor din orchestrele de jazz sau bal, zgomotul alternativ al muzicii electronice”. 

Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea „ce semnificaţie au aceste cuvinte?”, până n-am aflat de existenţa vaccinodromului de aici! Această sală de spectacol renumită, se găseşte chiar pe malul binecunoscutului „Canal du Midi”.

De câţiva ani, traseul Canalului poate fi parcurs cu piciorul, pe bicicletă sau… cu vaporul! De la noi, din oraşul Capestang, până la Béziers, de-a lungul Canalului, sunt numai 19,89 Km. Care pot fi parcurşi pe bicicletă în doar 1h 19 min. Sau, cu un vapor electric, în 3 ore! 

De fapt, drumul pe Canal nu trece prin Béziers! El traversează nenumărate „atracţii” istorice, tehnice sau peisagistice. Printre care, cea mai surprinzătoare, este site-ul celor „9 ecluze de la Fonseranes”. 

Intr-un viitor foarte apropiat, acest loc splendid va fi legat printr-un acces direct cu Catedrala din Béziers, construcţie în curs de realizare de câteva luni.

Ei bine, restaurantul pe care l-am ales pentru această „reîntoarcere la normalitate” (chiar şi parţială!) se numeşte „Le 9”!

„Cu acoperișul său de sticlă maiestuos în formă de pupă de şalupă, “Le 9” domină pe o parte câmpia râului Orb și acropola oraşului Béziers; pe cealaltă parte, scara celor 9 ecluze de la Fonseranes.  Restaurantul oferă un meniu „bistronomic” și vinuri locale.El se compune din 54 de locuri în interior şi 130 de locuri în exterior, cu o vedere extraordinară asupra întregii regiuni „Biterrois”. Restaurantul oferă şi o importantă varietate de înghețate.” 

Cunoşteam, desigur, noul aspect al acestei zone, încă din anul 2017, când ea a fost modernizată şi amenajată în vedera unui turism de masă.Am şi scris, cu această ocazie, un text, care poate fi citit la https://adrian-rozei.net/les-9-ecluses-de-fonseranes 

Insă, în ultimii ani, de câte ori ne duceam s-o vizităm, ne ciocneam cu o mulţime de vizitatori/turişti care, de cele mai multe ori, deranjau frumuseţea locului. De această dată, totul a fost… impecabil!

Are şi COVID-ul părţile sale pozitive! După ce am terminat masa, pe când soţia mea s-a dus la vaccinare, am profitat de timpul disponibil pentru a parcurge o (foarte mică!) parte din drumul recent amenajat, care urmează traseul Canalului. 

Vremea era… ca’n plină vară, foarte puţini „plimbăreţi” (mai mult joggers!), numai câteva bărci pe Canal.

Drept care, am putut observa liniştit animalele care-şi urmau, nestingherite, activităţile lor tradiţionale. Mai întâi, o familie de raţe! „Madame” şi „Monsieur”!

E drept că, şi la Boulogne, avem aşa ceva, chiar în curtea noastră. Dar acolo… e o familie cam stranie! „Ea, el şi prietenul familiei”: clasicul triunghi burghez din piesele de bulevard!

La Fonseranes, n-am întâlnit decât „o Daisy şi un Donald”! Mai apoi, am remarcat, pe malul Canalului, un enorm… „chiţoran”! Cum zicea Victor Vlad de la Marină:

„Chiţorani, arişi şi vulturi,

D’ălea gâbe, d’ălea rele,

Feri-mă, Doamne, dă iele!”  

E drept că acest animal straniu, de vreun metru lungime, din care jum’ate era… coada, era privit cu uimire chiar şi de un câine ce locuia pe unul dintre vapoarele ancorate pe canal!

Insă miriadele de flori, platanii, vasele electrice, care nu făceau niciun zgomot,… creau o ambianţă de vis. 

Am decis că voi reveni aici, chiar dacă nu vom avea nevoie de altă vaccinare!

Cine ştie? Cu siguranţă, nici doctorii, nici… autorităţile care ne guvernează! Pe care-i vedem zilnic… vorbind, vorbind, vorbind la televizor!                                       

 *   *   *

Dacă tot am început această operaţie cu piciorul drept, nu văd de ce n-aş continua pe acelaşi drum! M-am dus în centrul oraşului Béziers.

M-am aşezat la o masă, pe terasa restaurantului nostru favorit de pe Allées Paul Riquet. Patronul restaurantului a sosit imediat, să mă salute.

Nu ne văzusem de… 7 luni! Ne-am povestit „realizările” din vremea pandemiei.

La o masă vecină, erau aşezate două fete tinere, îmbrăcate cu rochii identice, cu bascheţi identici, cu poşete identice… 

„Sunteţi surori gemene ?, le-am întrebat. Mămica voastră va îmbrăcat la fel, azi dimineaţă, ca să nu vă pierdeţi?”

„Deloc!”, mi-a răspuns una dintre ele. „Avem zece ani diferenţă: eu am 25, ea are 15!”

Am rămas… mai mult decât uimit.

„Vă rog frumos! Puteţi scoate măştile? Vrea să mă conving!” 

Surpriză! Una avea un facies european, cealaltă… nord-african!

„Arătaţi de aceeaşi vârstă!” Şi, ca una să nu se supere, iar cealaltă să fie încântată, am adăugat: „S-ar zice că aveţi… 20 ani!” 

Au surâs amândouă şi s-au pus să pianoteze pe telefon, timp de 20 minute! La plecare, le-am întrebat: „Sunteţi certate?” Au deschis ochii mari ca cepele!

„Am văzut că n-aţi schimbat un cuvânt!”

Au întors spatele, s-au urcat în maşină… şi au plecat! Patronul, care urmărise toată discuţia, mi-a spus:

„Ies în oraş, după atâta vreme, şi nu schimbă un cuvânt!

Ah, am uitat să vă spun: eu vă ofer cafeaua!” 

Eram mulţumit! Nu m-a uitat după atâta vreme!

Oare este pentru că… nu stau tot timpu’ pe telefon?                                            

*   *   * 

Terminând această cronică de „întoarcere la normalitate”, îmi dau seama că n-am trăit decât lucruri de o ENORMA banalitate! Pe care, acum doi ani, nici nu le-aş fi menţionat.

Oare asta-i „lumea nouă” care ne este promisă de un an? Quelle tristesse!                                                         

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, iunie 2021