File de jurnal

Cozumel, 10/12/2015

Ideea unei escale în Mexic, fie ea chiar și de numai câteva ore, în cadrul croazierei mele, mă încânta de la bun început !

Mexicul este o țară pe care o cunosc bine. Primul meu contact cu America Latină a avut loc în Mexic, în 1973, la Acapulco și Mexico City. Am descoperit atunci o lume colorată, am trăit nenumărate aventuri în numai 15 zile, m-am impregnat de muzica și arta mexicană. Chiar și prezența nord-americană (supermarketurile Walmart sau Woolworth, produsele din rafturi Kellogg’s sau Tide…) reprezentau pentru mine o noutate.

Am fost impresionat de arta muraliștilor mexicani (Diego Ribera, Orozco, Siqueiros) despre care auzisem vorbinduse în programele radiofonice ale lui Ioan Grigorescu intitulate «Spectacolul lumii », dar pe care le vedeam pentru prima dată în realitate.

Am rămas de altfel până azi sub impresia puternică a « Pieței celor 3 culturi » (aztecă, modernă, coloniană), un gest arhitectural de avangardă, pe atunci, dar care nici astăzi nu e asimilat de foarte mulți dintre contemporanii noștri, chiar și când ei posedă o importantă cultură clasică.

Am revenit mai apoi de nenumărate ori în Mexic, timp de mai bine de 30 ani, străbătând meleagurile acestei țări, ori în vacanță, ori în interes de serviciu, de la Merida la Monterrey, de la Puerto Vallarta la Puebla, de la Guadalajara la Coyoacan, de la Isla Mujeres la Oaxaca. Ba chiar că fiul meu, Laurent, a urmat timp de o săptămână « cursurile » unei școli, mai degrabă o grădiniță de copii, la Acapulco ! Ceeace ne lăsa liberi timp de câteva ore pentru a putea vizita localitatea !

Am mai avut ocazia să amintesc faimoasele « crêpes Suzette », degustate acum 30 ani la « La Quebrada », restaurantul mitic din Acapulco, pe care săriturile în mare din înălțimea falezei, așa zis executate de Elvis Presley în filmul « Fun in Acapulco », l-au făcut celebru în toată lumea.

Mexicul este deci o îmbinare de cultură, de istorie, de folclor, de artă, de sport și de gastronomie cu o imensă varietate.

De altfel, de nenumărate ori, când diferiți prieteni mă întrebau cu ce țară trebuie să abordeze continentul latino-american, le răspundeam : « Dacă nu ai șansa de a vizita decât o dată în viaţă America Latină și poți alege, du-te în Mexic ! Acolo vei găsi toate aspectele civilizației acestui continent. »

Deci, în imaginația mea, Cozumel, faimoasa insulă-stațiune de vacanță mondial cunoscută, nu putea fi decât o imagine, chiar și parțială, a acestei lumi de o mare diversitate.

Cozumel este cea mai mare insulă mexicană din Caraibe, cu o populație de 100 000 locuitori, dintre care aproape 80% se află în capitală, la San Miguel de Cozumel, provincia Quintana Roo din Yucaatan.

Numele insulei provine din expresia maya « Ah Cuzamil Peten », adică « Insula Rândunelelor ». De altfel, pe această insulă de natură carstică, punctul cel mai ridicat se află la numai 15 metri deasupra nivelului mării, ceea ce elimină posibilitatea unor sporturi în altitudine.

In schimb, insula fiind acoperită de o pădure de mangrove, ea este cuibul a nenumărate specii de păsări, de mamifere acvatice, de crocodili, iguane, crabi sau de rozătoare de dimensiuni excepționale. Ca să nu mai vorbim despre miriadele de pești care populează apele ce înconjoară insula, un adevărat acvariu natural.

Tocmai această varietate piscicolă, ca și frumusețea fundurilor marine, a fost descoperită de comandantul Cousteau, la începutul anilor ’60, ceeace a dus la dezvoltarea activităților legate de sporturile subacvatice, încă și astăzi principala sursă de venituri în insulă.

In aceste condiții, era normal ca întreaga zonă maritimă ce înconjoară insula să fie protejată. Ceeace guvernul mexican a decretat, declarând în 1996 bariera de coral « Parc național maritim ». Insă, în 1990, un dig enorm fusese deja construit, făcând din Cozumel principalul port de acostaj din zonă, unde poți vedea în unele zile patru sau cinci vapoare de croazieră ce devarsă pe țărm zeci de mii de vizitatori care sosesc dimineața și dispar la apusul soarelui.

Când conquistadorii spanioli au ajuns la Cozumel, în 1518, trăiau în insulă aproximativ 10 000 locuitori mayași. Insă epidemia de variolă declanșată în 1520 a lăsat în viață, 50 ani mai târziu, numai 358 băștinași. Astfel, insula a rămas practic depopulată timp de aproape trei secole, când, în 1849, orașul San Miguel de Cozumel a fost recunoscut în mod oficial de guvernul mexican.

Această stare de fapt l-a determinat pe Abraham Lincoln să inițieze negocieri cu guvernul lui Benito Juarez, în 1867, în vederea achiziționării insulei, unde autoritățile americane doreau să-i instaleze pe foștii sclavi eliberați în Statele Unite !

Din păcate, cele mai importante ruine maya din insulă, care în perioada precolonială era dedicată zeiței fertilității, numită Ix Chel, au fost distruse.

Ce le mai rămâne deci de făcut miilor de turiști, mai ales nord-americani, debarcați de pe vapoarele de croazieră pentru câteva ore ? Același lucru pe care-l fac de câteva zile, pe apă și pe uscat : « shopping » !

Astfel s-au instalat de-a lungul falezei zeci, dacă nu sute, de magazine, centre comerciale, târguri de artizanat, malluri care încearcă prin toate mijloacele, începând cu publicități enorme și terminând cu vânzători care te trag de mânecă, să te facă să intri în prăvăliile lor. « Sin compromiso ! »

Mărturisesc că acest gen de activitate nu mă interesează deloc ! Și tot atât de puțin mă atrag restaurantele care se țin lanț pe faleză. Tot felul de « Senor Frog » sau KFC, cu bucătării pretinse locale, pe care le poți întâlni în toate orașele-port din Caraibe.

Atunci, ce-mi rămâne de făcut ?

Sub pretextul căutării unui Internet-café sau a unei prize « americane », să mă îndepărtez de faleza comercială și să plonjez în adevărata ambianță mexicană.

Pentru că, dacă te dirijezi la numai « cinco cuadras » (cinci blocuri) de zona turistică poți întâlni piața orașului, cu produsele ei multicolore. Aici se vând peștii pescuiți de dimineață, sunt expuse legumele și fructele cele mai variate, se debitează în fața ta porcul sau mielul tăiat ieri… Iar în prăvăliile din jurul pieții îți poți repara un ceas cu cuc sau debloca un telefon portabil, îți poți face o rochie pe măsură sau poți schimba piesele uzate ale mașinii tale… Uneori, nici nu știi care e specificul prăvăliei ! Pentru că într-o parte se vând rochii pentru mirese, iar alături ți se face manichiura sau se comercializează produse cosmetice.

In câteva magazine minuscule, de numai câțiva metri pătrați, se înghesuie până la tavan sute de produse, de la ziarele locale la guma de mestecat, de la uscătoarele de păr la CD-uri cu muzică locală copiate ilegal, de la trusa de « bricolage » la produsele pentru descrețirea părului. Iar la numai doi pași poți face cumpărături într-un « supermarket » cu nimic mai prejos decât cele din Paris sau Londra.

Foarte repede, am remarcat o specialitate locală, deseori întâlnită în țările tropicale, dar care aici ia un aspect artistic uimitor : ziduri întregi sunt acoperite de frești uriașe. Care combină aspecte publicitare cu mesaje ideologice sau religioase și simple motive geometrice cu compoziții fantastice sau psihedelice.

E probabil o moștenire a tradiției celebrilor muraliști mexicani, care prin jocul lor de culori, maschează zidul părăginit sau calcanul decrepit al unei case abandonate sau al unui hotel de doi bani.

Insă acești artiști ai străzii s-ar părea că nu se pot exprima decât în cartierele populare, unde vizitatorii de o zi nici nu pun piciorul !

Ceeace nu-i va împiedica să povestească acasă : « Am făcut Cozumel ! »

Adrian Irvin ROZEI, Cozumel, decembrie 2015