File de jurnal
Cartagena, 17/04/2016
« Frio frio como el agua del rio,
o caliente como agua de la fuente»
Juan Luis Guerra
Acum vreo treizeci de ani, mă aflam într-o zi de decembrie la Buenos Aires. Vara « bonaerense » este ceva insuportabil ! Nu atât din cauza temperaturii, care depășește rareori 35°C, cât a umidității, care poate ajunge la 80% și a absenței celui mai redus suflu de vânt. Atunci ai sentimentul dezagreabil că înoți în propria ta transpirație.
Intr-o astfel de zi de vară, după ce întâlnisem câțiva clienți, agentul meu argentinian mi-a propus să luăm împreună masa de prânz. I-am sugerat să mergem pe « Costanera », zona ce se află de-a lungul faimosului Rio de la Plata, unde poți găsi câteva restaurante cu vederea spre fluviu. Speram că acolo, mulțumită curentului, vom simți vreo ușoară mișcare a aerului.
Desigur că am fi putut mânca într-un local cu aer condiționat, într-o sală obscură, cu lumina aprinsă, cum poți întâlni peste tot în lume, de la Marsilia la San Francisco și de la Rio la Mamaia. Insă eu preferam să mănânc pe terasă, cu vederea spre fluviu, chiar dacă el are o culoare cafenie, din cauza aluviunilor pe care le transportă.
Am comandat, ca de obicei, « la parillada completa », felul de mâncare tradițional argentinian, prezentat pe un gril cu cărbuni instalat pe masă, altă sursă de căldură, pe care defilează cele mai variate soiuri de carne, de la sângerei (morcilla), momițe (chinchulines), cârnați-spirală (chorizo), uger (teta), mușchi (bife de lomo), burtă (tripa gorda), fudulii (criadilla), rinichi (riñones) și atâtea altele, al căror nume nici nu-l știu în românește. Desigur că am adăugat faimosul « asado de tira », o manieră de a decupa coastele animalului care nu putea fi întâlnită pe atunci decât în Argentina. Și care, acolo, dădea o carne cu un gust divin, fără egal în lume !
Asado de tira și parilla într-un restaurant argentinian din Madrid
Ca s-o însoțească, am cerut vinul tipic argentinian « Malbec, bodega Sta. Rosa », care se potrivește foarte bine cu această carne. Insă, într-un moment de luciditate, l-am rugat pe chelner să ne aducă o frapieră cu gheață ! Agentul meu s-a uitat lung la mine : « Vinul roșu trebuie băut la temperatura camerei ! » a declarat el cu o voce tranșantă. « Adică la 30°C la umbră ? » am răspuns eu.
Am simțit în tăcerea care a urmat o undă de dispreț la adresa celui care, circumstanță agravantă, locuiește în Franța !
Fapt cert este că, după câteva minute, au apărut pe toate mesele de pe terasa restaurantului… frapiere cu gheață !
* * *
Sunt acum la Cartagena, în Columbia pe malul mării Caraibelor. Este cald, chiar foarte cald, însă fără umiditatea excesivă de la Buenos Aires.
După o jumătate de zi de alergătură prin orașul colonial, am ales pentru masa de prânz un restaurant argentinian. De ce ? Poate că din cauza tăbliței afișate în stradă, care anunță : « No tenemos Wi-Fi. Hablen entre ustedes. »**
Umor argentinian “informal”
In interior, pe toți pereții, atârnă cele mai tipice simboluri ale subconștientului argentinian : fotografii de la « Caminito », maiouri ale echipei naționale de fotbal, capsule ale berii locale, câte un bandoneon sau « una vitrola », imagini cu Martin Fierro, eroul național gaucho… Pe ici, pe colo, ecrane de TV enorme transmit în buclă fazele reprezentative al nu știu cărui match derby din campionatul de fotbal argentinian, sub lumina chioară a unui felinar de mahala. Desigur că nu lipsesc nici afișele cu « Papa Francesco », uneori alături de inscripții pline de umor, de genul : « Habemus papa…frito o al vapor ».*** Un umor « informal », tipic argentinian !
Am ales o masă alături de o caricatură ce-l reprezintă pe Carlos Gardel, « papa » tangoului argentinian. De fapt, masa este o mașină de cusut din anii ’30 și mă voi putea amuza, în timpul dejunului, făcând să funcționeze pedala de fontă dantelată.
Am comandat « medio bife de chorizo ». Sunt incapabil să mănânc un steack întreg, ca argentinienii, nici nu vreau să las jumătate din carne, cum fac ei ! Și urăsc sistemul americanilor, care pleacă din restaurant cu un, așa zis, « doggy bag », plin cu o mâncare uscată, pe care probabil că și-o vor reîncălzi… pentru micul dejun ! Vinul ales este iar « Shiraz Malbec », ca altă dată, la Buenos Aires.
Numai că acum n-am avut nevoie să cer frapiera cu gheață : sticla de vin a sosit direct rece de la frigider !
Oare în ultimii ani a intervenit o modificare a constituției argentiniene care autorizează acest delict? Sau « terorismul intelectual » a început să dea înapoi ?
* * *
Cât de mult aș dori ca acest « terorism intelectual » să se manifesteze mai puțin și în « moda » europeană !
Un exemplu ? E foarte la modă să mănânci pe mese fără față de masă !
Dacă e vorba de un Mac Donald sau de cantina unei întreprinderi, mai înțeleg. Insă când vorbim de celebrul restaurant de la hotelul Plaza Athénée, pe Avenue Montaigne din Paris, unul din farurile eleganței mondiale… chiar că mă lasă perplex !
Când în decembrie 2014 am vizitat, mulțumită « Asociației foștilor Elevi de la Școala de Mine », hotelul Plaza Athénée, recent renovat, ni s-a explicat că « le maître de maison », faimosul bucătar Alain Ducasse, a decis că nu se vor mai pune fețe de masă în restaurantul său. Asta, pentru că lemnul meselor e atât de frumos încât « e păcat să nu fie pus în valoare ». Făcând comentariul că și parchetul restaurantului e atât de superb încât ar trebui să mâncăm… în patru labe, am fost privit cu aceeași condescendență ca la Buenos Aires, acum treizeci de ani.
Restaurantul de la Plaza, înainte si dupà ultimile schimbàri de decor
Numai că, ascultând în continuare explicațiile ghidului nostru, am aflat că sistemul « fără față de masă » funcționează numai la prânz și seara! Serviciul micului dejun nefiind încredințat lui Alain Ducasse, aceleași mese sunt acoperite atunci cu superbe fețe de masă din cel mai fin material, cum se cuvine într-un restaurant cu prestigiul internațional al celui de la Plaza Athénée. Unde probabil că direcția hotelului n-ar fi trebuit să cedeze în fața « terorismului intelectual » al unui bucătar « à la mode ».
Exact după cum mi s-a spus, în mod confidențial, că direcția celebrului « Hôtel des Beaux-Arts » din Paris, acolo unde a locuit faimosul scriitor argentinian Jorge-Luis Borges și unde Oscar Wilde a trecut într-o lume mai dreaptă, a refuzat parte din elucubrațiile marelui decorator « à la mode », Jacques Garcia, cu ocazia renovărilor de acum câțiva ani. Ceeace n-au îndrăznit să refuze proprietarii hotelului « Faena » din Buenos Aires, e drept, cu un trecut mai puțin prestigios decât cel din Paris.
Atunci, ce ne rămâne de făcut?
Să așteptăm trecerea modelor ridicole, care sunt atât de efemere ? Să le privim cu ironie ? Ceeace fac, de exemplu, când văd câte o tânără cu pantaloni găuriți și ferfenițați, pe care o întreb, cu un aer preocupat, dacă i-a recuperat într-o ladă de gunoi ?
La Bogota, un tag atrage atenția trecàtorilor asupra “terorismului grafic”!
In tot cazul, cred că trebuie să ne afirmăm cu tărie convingerile în cazul « terorismului intelectual ». Și nu numai în ceeace privește temperatura ideală la care trebuie să fie servit vinul roșu !
Adrian Irvin ROZEI
Cartagena, aprilie 2016
* « E cald, e rece ! » în « papamiento », creola spaniolă din insula Aruba
** « N-avem Wi-Fi. Vorbiți între voi »
*** « Avem cartofi…prăjiți sau fierți » (papa=cartofi, în spaniolă)