File de jurnal
Roma, 6/10/2019

 

…sau, în limba română (traducere liberă) : « Mustul nu trebuie destupat ! »

Ieri, în trenul « .italo », între Napoli şi Roma, am descoperit o revistă distribuită pe gratis călătorilor acestei companii.

« Gate » este un « magazine » lunar bilingv italian/englez care prezintă subiecte legate de călătorii, nu numai în Italia, dar şi în întreaga lume.

Cum aveam o oră şi 10 minute libere, durata călătoriei mele, am răsfoit alene paginile revistei. Ajungând la pagina 12, am dat peste un text intitulat « Rimini e Riccione fra le 10 destinazioni più popolari 2019 in Italia ».

Oarecum uimit, – n-aş putea spune că aceste localităţi fac parte dintre locurile mele preferate într-o ţară ce beneficiază de un patrimoniu fără egal în lume !-, am continuat cu mult interes lectura textului.

Astfel, am descoperit clasificarea obţinută de Trip Advisor privind primele 10 destinaţii preferate din Italia, rezultatul unui algoritm care ia în consideraţie “hoteli, ristoranti ed experienze”.

Ordinea lor este următoarea: Roma, Florenţa, Veneţia, Sorrento, Rimini, Milano, Ischia, Napoli, Cervia – Milano Maritima, Riccione. 

Amuzat de această clasificare, mi-am pus întrebarea: “Ce aş alege eu, în funcţie de experienţele şi de gusturile mele, dacă ar trebui să fac o clasificare similară?”

Drept care am listat aceleaşi destinaţii alegând ordinea în care le prefer. Operaţie cu atât mai simplă cu cât cunosc toate aceste localităţi! 

Desigur că, într-unele dintre ele, precum Roma sau Veneţia, am fost de zeci de ori. In altele, ca Riccione sau Milano Maritima, n-am pus piciorul decât o data sau de două ori, ba chiar doar în trecere sau din mersul trenului. 

La Roma, merg, practic în fiecare an, începând din 1968 ! Uneori, chiar şi de două ori pe an!

Cum am descoperit că zborul între Paris şi Bucureşti, via Roma sau Atena, costă cu vreo 100Euro mai puţin decât cel direct, în ultimii ani, trec în mod regulat pe aici, chiar dacă nu mă opresc decât 2 sau 3 zile. In tot cazul, hotelul e plătit, uneori doar parţial, de diferenţa de preţ obţinută prin costul inferior al voiajului. Iar, la Roma am veşnic… ceva nou de văzut ! 

Timp de 15 ani, când lucram cu Italia, mergeam să-mi vizitez clienţii începând un an la Veneţia şi terminând la Roma, iar, în anul următor, făcând voiajul… în sens invers. 

La Napoli, am pus piciorul, pentru prima dată, în 1970.

Eram pe un vapor de croazieră, care-şi începea voiajul la Marsilia, trecând prin Genova şi Napoli, după care continua spre Istanbul. Tot cu această ocazie, am vizitat pentru prima dată, Ischia, Capri şi Coasta amalfitană (Sorrento, Amalfi, Positano…). Deci, anu’ viitor voi putea sărbători 50 ani de vizite în regiune.

Vizite care se repetă în mod periodic, chiar dacă, uneori,  separate prin 2 sau 3 ani de absenţă. 

Cu siguranţă că unele dintre alegerile mele, în termen de « preferinţă » vor uimi pe mulţi cunoscători/admiratori ai « cizmei italiene » !

Mă gândesc la Florenţa şi Milano. 

La Florenţa, am fost, pentru prima dată, în 1969. Şi, de atunci, de nenumărate ori. Am vizitat şi revizitat muzeele oraşului în repetate ocazii. Arhitectura renascentistă, picturile şi sculpturile clasicilor artei italiene etc., etc. mi se par formidabile ! Insă, mulţimea de turişti, atât de « pestriţă », îmi  apare din ce în ce mai jenantă ! 

Pe când eram elev de liceu, îmi amintesc de diriginta noastră, Dna. Bunescu, profesoara mea de latină, care ne « supraveghea » în timpul lungilor ore de « practică în producţie ». De câteva ori, ea s-a aşezat lângă mine şi pe când eu mă făceam că trag la pilă, încercând fără mult succes să execut în metal un ciocan improbabil, ea îmi compara avantajele şi inconvenientele a două destinaţii majore din Italia : Veneţia şi Florenţa. 

Concluzia ei era că Florenţa depăşeşte Veneţia, ca obiectiv turistic.

Au trecut aproape 10 ani până când mi-am făcut o părere proprie. Astăzi, regret enorm că Mme. Bunescu nu mai e printre noi ! Pentru că aş avea o satisfacţie nebună, încercând să-i demonstrez că… n-avea dreptate ! 

La Veneţia, ca şi la Roma sau la Napoli, ajunge să te plimbi, pe străzile pustii, noaptea pentru a avea sentimentul că… oraşul e al tău !

In muzeele din Florenţa e mai dificil să admiri operele de artă… la miezul nopţii ! Iar, dacă mergi acolo în « noaptea muzeelor », e chiar şi mai multă îmbulzeală.   

La Milano, oraş reputat pentru a fi « rece şi germanic », în ultima vreme, de la “Milano Expo” încoace, lucrurile au evoluat într-un mod mai mult decât pozitiv.

In plus de nenumăratele muzee, vechi şi noi, cartierele « Art Nouveau », vitrinele superb luminate, noile realizări arhitecturale… au transformat în mod radical oraşul. Şi, pe urmă, Milano este « poarta de intrare » către lacurile italiane, de care mă leagă atâtea amintiri şi pe care le revăd, veşnic, cu aceeaşi plăcere ! 

Rămân destinaţiile « balneare » : Rimini, Milano Maritima, Riccione. 

De Rimini mă leagă o amintire oribilă !

In 1982, când în Franţa socialistă fusese introdus « le contrôle des changes », nu aveam dreptul să părăsim ţara decât cu maximum 2000 FF pe an. M-am aranjat, totuşi, cu un coleg italian de la filiala din Milano, caruia i-am dat nişte bani la Paris pe care el mi i-a « eliberat » în Italia. 

Totuşi, număram sfanţ cu sfanţ, ca să nu mă « trezesc la sec », departe de casă. Am făcut atunci cunoştinţă, la Rimini, cu nişte italieni foarte simpatici, care mi-au propus să mergem împreună la faimosul bar de la « Grand Hotel Rimini » şi să bem un pahar. Când am descoperit preţul cerut acolo, deşi nu era enorm, m-am văzut deja fără banii necesari pentru întoarcerea acasă ! A trebuit să inventez ceva ca să nu consum nimic.

Rareori, în viaţa mea, m-am simţit atât de jenat şi frustrat. 

 

Desigur că, probabil ca să mă răzbun, am revenit acolo câţiva ani mai târziu, în condiţii normale. Insă, această amintire mi-a lăsat un gust amar.

Chiar dacă oraşul lui Fellini merită a fi vizitat. 

Despre plajele de la Riccione sau Milano Maritima, plate şi aglomerate de moarte în timpul verii, …n-am nicio părere ! Pur şi simplu, nu e genul meu. Insă înţeleg că cei pasionaţi de « bronzetă », -şi Dumnezeu ştie cât de mulţi sunt ei !- pot face să apară aceste localităţi în « topul » clasamentelor turistice.

Eu le-aş înlocui cu alte localităţi, tot specializate în bronzaj, cum ar fi Sestri Levante, Cinqueterre, Insulele Eoliene etc., etc. Insă, prefer să-şi păstreze un oarecare aspect de confidenţialitate ca să mai pot profita de ele, de manieră egoistă, şi în viitor ! 

In acelaşi text sunt menţionate rapid şi oraşele străine aflate în “top position” ale acestei clasificări: Londra, Paris, Roma, Creta şi Bali. 

Asta e cam neclar pentru mine.

Mai întâi, cum de apare Roma printre « oraşele străine » ? 

Mai apoi, trăind la Paris, desigur că acest oraş este primul pe lista mea.

Din care nu poate lipsi New York-ul.  De zeci de ani, afirm cu nenumărate argumente, că nu există decât 3 oraşe în lume : Paris, New York şi Roma.

Celelalte, sunt… nişte sate mai mari ! 

Aud, deja, numeroase voci sărind în aer : « Cum poţi spune asta despre Londra ? »

Am « rezolvat » această problemă acum vreo 30 ani, când aveam un coleg londonez în departamentul meu şi pe când mergeam lunar la Londra.

I-am demonstrat, cu lista teatrelor, muzeelor, cinematografelor…din Paris şi din Londra în mână, care este oraşul de cultură mai important dintre cele două mai sus menţionate.

Ceea ce nu mă împiedică să revin cu multă plăcere şi în mod regulat în capitala Marii Britanii, însă lăsând să treacă 2 sau 3 ani între două vizite ! 

Toate aceste consideraţii personale trebuie moderate însă de o afirmaţie capitală:

 « De gustibus et coloribus non est disputandum! »

Adrian Irvin ROZEI
Rome, octombrie 2019