La Bastide Vieille, iulie 2024

 

Timp de 14 ani, între 1994 și 2007, am vizitat aproape an de an, micul oraș Sequals din nordul Italiei. Sequals este o comună în provincia Pordenone din regiunea Friuli-Venezia Giulia din Italia, cu mai puțin de 2500 locuitori.

Mulți vor fi cei care, citind aceste rânduri, se vor întreba ce-l poate determina pe cineva să vină și să revină de atâtea ori într-un oraș atât de mic despre care puțin numeroși sunt cei ce au auzit vorbindu-se.

Deși, cum se va vedea în continuare, din acest loc a plecat, acum mai bine de un secol și jumătate o « specialitate » pe care enorm de mulți locuitori ai planetei Terra o pot întâlni, fără să-i dea mare atenție, de la Paris la New York, de la Copenhaga la București, ba chiar și de la Londra la Alger. Ca să nu mai vorbim despre Italia… de la Veneția până în Sicilia !

Insă, eu mă duceam la Sequals din cu totul alt motiv !

In toată perioada menționată, am dirijat exportul unui produs utilizat în industria explozivilor civili în jumătate din țările lumii, printre care și Italia.  La Sequals se afla una dintre cele mai importante societăți italiene producătoare de explozivi civili, utilizați în mine, lucrări publice, construcții locative etc.

Italia, o țară fără o industrie minieră importantă, nu era o piață majoră în domeniul meu. Insă, chiar dacă n-ar fi fost decât încă o ocazie de a reveni la Veneția, Roma, Napoli, Milano etc. și tot aș fi consacrat cel puțin o săptămână, în fiecare an, vizitării clienților efectivi sau potențiali din această țară !

Societatea cu care lucram la Sequals, se numea « Pravisani esplosivi ».

« Pravisani S.p.A. este o companie italiană specializată în producția de explozivi. Fondată în 1967, ea își are sediul lângă Udine. Compania este cunoscută pentru fiabilitatea sa în producția de uzine chimice pentru sinteze periculoase, operate cu o forță de muncă minimă pentru a asigura consistența producției în timp. »

Astfel este ea prezentată pe Net ! In practică, societatea precitată era opera unui genial antrepenor și inginer : Dr. Mariano Pravisani.

Pregătind acest text, am aflat din numărul datat 27/08/2019 al cotidianului « Il Messagero Veneto », că :

« Lumea industriei friulane își pierde unul dintre caii pursânge, moștenitorul unei dinastii care a reprezentat un punct de referință în fabricarea și ambalarea explozivilor încă din secolul al XIX-lea. Mariano Pravisani a murit ieri dimineață la vârsta de 86 de ani: numele său este indisolubil legat de fabrica de dinamită Sequals și de fabrica Colloredo di Prato, care îi poartă numele, specializată în producția de mașini pentru industria chimică. ».

Nu l-am întâlnit pe Mariano Pravisani decât o singură dată, în trecere prin întreprinderea care-i aparținea.

Insă, informația privind decesul său m-a afectat cu atât mai mult cu cât, într-un articol din același jurnal, datat 11/04/2017, am descoperit că :

« Jumătate din personalul de la Pravisani explosibili din Sequals, companie istorică fondată în 1968 de Mariano Pravisani din Udine și achiziționată în urmă cu opt ani de multinaționala spaniolă Maxam, un grup lider în explozivi și sisteme de declanșare pentru mine, cariere și lucrări publice, riscă să fie concediat. »

Pentru memorie, uzina din Mazingarbe ( Pas de Calais, în regiunea Hauts de France), de unde livram nitratul de amoniu pentru Pravisani, a fost și ea vândută aceleiași multinaționale, câțiva ani după ieșirea mea la pensie și astăzi… nu mai funcționează.

Sic transit gloria mundi !

 *   *  *

Cu ocazia uneia dintre vizitele mele la Sequals, în luna mai 2001, am avut ocazia de a lua masa într-un restaurant aflat pe « via Odorico ». Acolo, ospătărița, Veronica, era româncă și i-am  luat un « interviu », publicat mai apoi în revista « Dorul » din Danemarca.

In 2003, am luat masa la Spilimbergo, un oraș care se găsește la numai câțiva km de « Zona Industriale Pravisani Explosivi », pe « Via Sequals », unde aveam programată întâlnirea de după amiază.

Cum dispuneam de vreo oră până la reuniunea prevăzută, am făcut, însoțit de agenul meu italian, un tur prin oraș. Am fost impresionat de fațadele acoperite cu desene « a fresco » din centrul istoric.

« La Casa Dipinta, casa pictată adiacentă la Torre Orientale (1304), care făcea parte din prima incintă, a fost pictată „a fresco” în secolul al XVI-lea, cu scene din viața lui Hercule. »

Din întâmplare, am luat un prospect care se afla în restaurant, și care se intitula : « Spilimbergo – Ville de la Mosaïque ».

Au trecut 20 ani până când am decoperit semnificația acestui titlu !

Era la Amiens, când am vizitat edificiile decorate cu mozaicuri, realizate de întreprinderea famliei Odorico.

Insă, istoria mozaicului modern este cu mult mai lungă ! Ea a început la Sequals în 1826 !

« Giandomenico Facchina născut în 1826 la Sequals (în actuala provincie Pordenone din regiunea Friuli-Venezia Giulia, apoi în Regatul Lombardo-Venețian) și decedat în 1903 la Paris este un mozaicar italian, activ în Franța.

Originar din Friuli, Giandomenico Facchina și-a făcut pregătirea la Trieste și Veneția. El a lucrat mai întâi la restaurarea mozaicurilor antice, în special la Bazilica San Marco din Veneția.

În anii 1850, a plecat în Franța, mai întâi la Montpellier, unde a fost chemat să lucreze la restaurarea solurilor antice. A depus un brevet pentru o metodă de extragere a podelelor de mozaic antic la Institutul Național de Proprietate Industrială în 1858, refolosind o tehnică deja practicată de mozaiștii venețieni. El folosește și un derivat al acestei tehnici, instalarea indirectă, care permite prefabricarea mozaicurilor în atelier și care facilitează munca mozaiștilor.

 În această tehnică de inversare, plăcile de mozaic sunt pre-asamblate și lipite invers pe un carton flexibil; peretele destinat găzduirii mozaicului este apoi acoperit cu mortar proaspăt și mozaicul așezat dintr-o singură mișcare, ceea ce reduce timpul de lucru pe șantier și permite o reducere considerabilă a costurilor de producție. Această tehnică a cunoscut un mare succes în timpul Expoziției Universale din 1855 și s-a răspândit rapid. Drept care, i-a permis lui Facchina să obțină numeroase comenzi.

Așa se face că la Paris a decorat, printre altele, noua operă construită de Charles Garnier. Franța i-a decernat titlul de cavaler al Legiunii de Onoare. »

Chiar dacă tehnica mozaicului exista de mai bine de 2000 ani, fără invențiile lui Facchina ele nu s-ar fi putut răspândi… în lumea mare !

Realizările lui Giandomenico sunt atât de numeroase încât este imposibil să descriu… nici măcar a zecea parte ! La fel, si numele nenumăraților lui elevi sau a celor ce practică tehnicile pe care el le-a inventat și brevetat… până în zilele noastre !

Printre orașele unde Facchina și-a practicat arta, menționez doar : Agde, Alger, Albert (Somme), Limoges, Lourdes…

Și, bine-înțeles, Parisul, cu 15 localizări principale, printre care edificii prestigioase precum : Printemps Haussmann, Comptoir national d’escompte de Paris, Petit Palais, galerie Vivienne, Le Bon Marché, musée Carnavalet, musée Galliera, musée Grévin, théâtre national de l’Opéra-Comique, théâtre Antoine…

Insă, mai presus de toate, edificiul Operei Garnier, unde apare chiar și statuia unui « înger mozaist », realizare pentru care Facchina a primit, în 1886, Crucea Legiunii de Onoare și diploma „honoris causa” de la Societatea Centrală a Arhitecților Francezi.

 

Va urma…

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, iulie 2024