Paris, 4/03/2023

Pe Jean-Marc îl cunosc de mai bine de patru decenii !

Pe atunci, am lucrat împreună în cel mai important grup petrochimic francez « Elf Aquitaine ». Eu mă ocupam de exportul unor produse chimice, iar Jean-Marc dirija dezvoltarea tehnică a uneia dintre aceste « specialități », în plină creștere. Astfel, am avut ocazia de a voiaja împreună în scopul cuceririi unor noi piețe de desfacere ale produsului nostru comun. In afară de diferite saloane, la care am participat împreună, probabil că voiajul cel mai impactant a fost cel efectuat, timp de o săptămână, în Israel. Cu aceste ocazii, am avut tot timpul necesar pentru a discuta cu Jean-Marc… și nu numai despre « business » ! 

Astfel, am aflat că bunicii lui erau originari dintr-un mic sat din regiunea italiană « Piemonte », pe care-l părăsiseră înainte de război, în căutarea unei vieți mai bune. Drept care, s-au instalat în regiunea Parisului, ca atâția alți italieni, de-a lungul ultimului secol.

Mai apoi, am făcut cunoștință cu părinții lui Jean-Marc, o familie de oameni foarte muncitori care-și dădeau silința de a insufla fiului lor principiile tradiționale ale regiunii lor din Italia. De altfel, ei păstraseră contactul, zi cu zi, cu satul lor natal și cu familia rămasă acolo. Și Jean-Marc îmi povestea, în mod regulat, vizitele sau vacanțele petrecute în Piemont.

La sfârșitul lunii februarie, primeam un mesaj de la amicul meu Jean-Marc, care spunea :

« Am fost la familia mea occitană. Aș putea spune ca și Brassaï că nu sunt nici francez, nici italian, ci occitan !

Iată câteva fotografii și filme de pe 16 februarie cu festivalul de la Baio (din 5 în 5 ani pentru a sărbători că am respins sarazinii în urmă cu 500 de ani.) Fetivalul există acolo de 500 de ani. O poți vedea pe Irmi cu micii mei nepoți și tatăl lor, vărul meu, deghizat în turc negru…. O jumătate de duzină dintre verii mei au fost actori ai acestui eveniment. De această dată, noi suntem cei care vă aducem ceva nou ! Amitiés ! »

Imaginile primite mi s-au părut atât de pasionante, prin coloritul lor, prin varietatea costumeor și a personajelor întruchipate, prin autenticitatea manifestației, prin entuziasmul participanților… că am « sărit » imediat pe Net, ca să pot afla mai mult despre « Baio de Sampeyre » !

Astfel, am descoperit că:

« Acest festival are loc la fiecare cinci ani în Sampeyre, în inima Văilor Occitane ale Italiei. Sărbătoarea de carnaval se desfășoară la fiecare cinci ani în Val Varaita, în provincia Cuneo, în inima regiunii Valadas Occitanas din Italia, dar cel mai faimos este cel de la Sampeyre.

Denumirea sărbătorii Baio ar proveni din cuvântul occitan „abadiá” și s-ar referi la tradițiile „tinerilor stareți”, acești tineri care aveau în mod tradițional misiunea de a organiza festivaluri comunitare. Ansamblu de ritualuri se desfășoară pe parcursul a trei zile în februarie: cele două duminici dinaintea Carnavalului și Joia grasă.

Baioul este un mare alai de bărbați costumați, unii în „mauri”, alții deghizat în femei, alții purtând mitre spectaculoase. Personajele istorice care alcătuiesc procesiunea sunt următoarele: Abà, il Tesoriere, Cavalìe (cavalieri), Tambourn majour, Arlequin, Sarazines, Segnourine (signorine), Tambourin (tamburini), Sapeur, Grecul (greci), Escarlinìe, Espous (sposi), Segnouri (signori), Sounadour (suonatori), Uzuart, Granatìe, Morou (i neri) și turcul, Viéi și Viéio ( il vecchio e la vecchia), și Cantinìe (cantiniere).

„Sonarii” sunt elementul central al petrecerii, dansând toată ziua și toată noaptea după ce săpătorii taie o barieră simbolică de lemn cu topoare. Zilele încep cu chemarea „Tamburinelor” și continuă cu parade în diferitele cantoane.
Baio este deosebit de spectaculoasă pentru calitatea și diversitatea costumelor, care sunt moștenite din diferite perioade din istoria văii. Recunoaștem în special paznicul înarmat în ipostaza „Ussari”, în costumul de husari din epoca napoleonică.

Ca orice carnaval din Occitania, procesul reprezintă punctul culminant al Joii Grase.

Aici, lovitura de teatru a sărbătorilor de la Baio este fuga invariabilă a vistiernicului cu cutia plină de bani. Publicul este martor la capturarea lui, la procesul său, condamnarea lui la moarte și în cele din urmă grațierea sa.

Acest carnaval permite tuturor locuitorilor văii să fie actori ai festivalului. Într-adevăr, deși alaiul este rezervat bărbaților care sunt singurii care se pot deghiza sub forma unor personaje legate de tradiția istorică locală, întreaga populație participă la organizarea și pregătire, în special a costumelor.

Acest carnaval comemorează victoria locuitorilor văilor împotriva invaziilor sarazine din Provence și Alpi la sfârșitul secolului al X-lea, în jurul anilor 975-980. Totuși, această afirmație este uneori pusă la îndoială.

In ceremonie, au fost încorporate elemente din diferitele epoci semnificative din istoria văii, precum husarii epocii napoleoniene.

Această tradiție, care se repetă doar o dată la cinci ani, nu este supusă unei protecții speciale din punct de vedere al patrimoniului. Ritualurile sale sunt însă foarte codificate și lasă foarte puțin loc improvizației atât din punct de vedere al costumelor, cât și din punct de vedere al rolurilor personajelor sau al desfășurării petrecerii.

Totuși, acest carnaval este pus în valoare de regiunea Piemont. Toți locuitorii acestei văi sunt actori la „Baio de Sampeyre.”

Ar fi încă atâtea lucruri de povestit, despre orașul Sampeyre (Sfântul Petru, în dialectul local), despre geografia și arhitectura locului, despre natura generoasă și viața de zi cu zi a locuitorilor…

Iar, în ceea ce mă privește, despre limba occitană, practicată la Sampeyre… de secole! O limbă care face parte din zona Oc, cea care dă numele „lingua d’Oc”, vorbită cândva de la Bordeaux la Cuneo!

Astfel, am descoperit că, încă o dată, suntem „cugini” cu Jean-Marc, pentru că eu locuiesc, de mai bine de două decenii, la Béziers, în inima regiunii „Occitanie”!

Ah! Era să uit un „detaliu”, pe care mi l-a indicat Jean-Marc:

Se pare că

„În mod surprinzător, vedeta acestui sejur a fost o româncă destul de tânără și drăguță, care a fost „răpită” din Cuneo tocmai acolo unde încerca să-și câștige existența, de unul dintre îndepărtații mei prieteni francezi din copilărie de origine locală. Locuiesc foarte bine acolo și românca este un fermier și cultivator excelent ; ea lucreaza și la casa de bătrâni din localitate cu una dintre verișoarele mele. »

La boucle est bouclée !

Adrian Irvin ROZEI
Paris, martie 2023