Acum mai bine de patruzeci de ani, când am sosit în Occident și am constatat ca nu toate lucrurile merg bine după cum îmi închipuisem eu, plin de naivitate, am găsit o explicație simplă… poate chiar simplistă: toate nenorocirile lumii occidentale vin dela faptul că oamenii nu fac siesta!

E drept că în România, unde se lucra 8 ore pe zi, timp de șase zile pe săptămână, programul zilnic se termina la orele 15 sau 15h30, în funcție de anotimp. Tatăl meu se întorcea acasă, mânca de prânz și pe urmă se odihnea o oră sau o oră și jumătate. Odihna de după amiază este numită în țările mediteraneene „siestă”, o adevărată instituție, motivată acolo de căldura înăbușitoare a verii, care durează câteva luni în fiecare an.

După ce se trezea din somn, în jurul orei 18, tatăl meu, acum odihnit, începea o nouă zi, consacrată activităților culturale (lectură, cântat la vioară, aprofundarea limbilor străine…) sau sociale (întâlniri cu prietenii, plimbări prin oraș, vizite de familie…). Cum dejunul fusese luat nu demult, cina putea aștepta ora 9 sau 10 seara, din nou în funcție de anotimp.

Dar aspectul cel mai important, pentru mine, era legătura pe care o puteam crea cu el. Cum la ora 18, când tatăl meu apărea după siestă, lecțiile mele pentru ziua următoare erau deja terminate, puteam participa cu el la activitățile menționate. Mai mult, când un înțelesesem ceva din cursurile școlare sau când, la începutul fiecărui ciclu, trebuia să asimilez o nouă metodă de lucru, mă puteam adresa tatălui meu care, odihnit și disponibil după siestă, îmi explica și mă îndruma. Ba chiar adăuga la explicațiile profesorului detaliul necesar care, a doua zi la școală, făcea să obțin o notă mai bună decât cea a colegilor mei care se limitaseră la buchia cărții.

Si animalele isi creaza conditii optime pentru a face siesta...

Astfel, din aproape în aproape, se știe că succesul crează succesul și eșecul generează eșecul, treceau anii, rezultatele școlare erau excelente și atmosfera din casă, în ciuda presiunilor exterioare, liniștită și liniștitoare.

Când am ajuns în Occident, am constatat că obiceiurile de viață erau cu totul altele!

Nimeni un se culca după masă! Mai mult, student fiind în Franța, dacă uneori mă puneam în pijama ca să mă odihnesc după cursurile de dimineață urmate de dejun, și vreun coleg bătea la ușe pe la ora 15, mi se adresa uimit: „Ești bolnav? De ce ești în pijama la ora asta?”

Ba chiar dacă, zdrobit de oboseală, unul dintre colegi voia să ațipească un moment, se întindea pe pat îmbrăcat, chiar și cu ghetele în picioare! Ceea ce mie mi se părea o aberație, nu numai din punc de vedere al relaxării, ba chiar și din motive de igienă.

E drept că și în acest domeniu principiile lor erau diferite: trăind într-o țară în care febra tifoïdă era eradicată de aproape un secol, pe când în România ea făcea ravagii în fiecare vară, ei nu mai obișnuiau să se spele pe mâini de câteva ori pe zi, ca mine. A trebuit să treacă aproape jumătate de secol și să apară riscul gripei A, pentru ca însuși președintele Statelor Unite să anunțe “urbi et orbi” că trebuie să ne spălăm mai des pe mâini!

Tot atunci am înțeles că dacă prietenii mei erau speriați de viziunea unui om matur care își face siesta, era pentru că, încă din copilărie, li s-a inculcat disprețul față de acest obicei. La numai 5 sau 6 ani, în Franța, orișice copil, chiar și când doarme de-a-n picioarelea de somn, îți va striga: “Nu vreau să fac siesta! Nu sunt un bebeluș!”

...insa cea mai agreabila este cea intr-un mediu artistic!

De fapt, acest comportament este și el destul de recent.

Până la mijlocul secolului XX, ba chiar și până azi pe alocuri în provincie, activitatea economică se oprea între orele 12 și 14, permițând slujbașilor să ia dejunul în familie, ba chiar și să ațipească vreo jumătate de oră.

Însă cum mai tot omul lucrează azi la 30 minute, chiar și o oră, de casă, această “ruptură” salutară a ritmului cotidian de muncă devine imposibilă.

Drept care, părinții, întorși acasă la orele 7 sau 8 seara, morți de oboseală, nu au timp decât să prepare cina, să mănânce uitându-se la “Jurnalul televiziunii”, să moțăie privind (oare?) un film și… hai la plapumă! S-a zis cu activitatea socială sau culturală!

Cât despre copii, nesupravegheați, nestimulați de părinți, abandonați în fața televizorului, se descurcă cum pot. Rezultatele la școală se resimt, tentațiile nu mai sunt refuzate… De unde, într-un “raccourci” poate cam îndrăzneț, apare eșecul scolar, violența în casă și la școală, traficurile de tot felul, universul carceral etc., etc.
Și toate astea ar fi putut fi evitate, cum am văzut mai sus, dacă părinții… ar fi făcut siesta !

Se pare că nu sunt singurul care a remarcat acest lanț al nenorocirilor.

Într-un articol din ziarul „Le Figaro”, care mi-a căzut recent în mână, putem citi:

“Siesta, numeroși sunt cei care visează zilnic la ea printre noi, însă a dormi la birou nu e întotdeauna o practică tolerată. În Franța, siesta este încă prost văzută și deseori un “tabu”, pe când în alte locuri ea este deseori încurajată.”

In curand intreprinderile vor amenaja sali speciale "de tratament" pentru siestà!

Se pare că în Statele Unite, ziua care urmează după trecerea la orarul de vară a fost proclamată “Ziua națională a siestei la locul de muncă”, iar în Japonia unele întreprinderi au impus, în mod obligatoriu, un sfert de oră de siestă zilnic. Iar “specialiștii” (în siestă!) nu găsesc acestei activități decât merite: ameliorarea memoriei, liberarea creativității, diminuarea stressului, reechilibrarea funcționării sistemului nervos. Ba chiar unii cercetători afirmă că numai 20 minute de odihnă cresc performanțele intelectuale cu 20%!

Diferite studii arată că soluția ideală ar fi o pauză de 20 sau 30 minute, în jurul orei 14, moment în care atenția descrește și pleoapele se închid. Tot specialiștii afirmă că aceste fenomene nu sunt datorate digestiei, cum se susține de multă vreme, ci ritmului biologic. Însă durata acestei pauze nu trebuie să depășeasca jumătate de oră, pentru a nu începe un nou “ciclu al somnului” și deci a afecta repausul nocturn.

“O siestă de 10 până la 20 minute în fiecare zi permite câștigarea unui ciclu, sau chiar două, în timpul nopții, adica trei ore.”, afirmă Bruno Comby, autorul lucrării “Elogiul siestei”.

Însă majoritatea celor ce ne înconjoară afirmă că ei nu pot dormi “la comandă”. “Un campion al somnului este o persoană în formă care, cu puțin antrenament, poate să adoarmă și să se trezească oriunde, în câteva secunde”, explică Bruno Comby.

E drept că am avut un prieten care, la volanul unei mașini oprită în fața unei bariere de cale ferată, reușea să tragă un pui de somn în așteptarea trecerii trenului!

Însă ceea ce nu ne precizează specialiștii este dacă, pentru ca siesta să dea cele mai bune rezultate, trebuie să îmbrăcăm sau nu pijamaua. Dar asta depinde de autorizația șefului Dvs. de serviciu!

Adrian Irvin Rozei, Paris, noiembrie 2009