Urmare din episodul anterior

Tot în cartierul “Parc des Princes” din Boulogne, trecătorul atent poate citi pe faţada unui imobil construit în anii ’60 următoarea inscripţie:

Aici se afla locuinţa lui Salomon Reinach 1858-1932
Membru al Academiei Franceze, conservatorul Muzeului din Saint-Germain-en-Laye
Arheolog – Filosof, Istoric de arte şi al Civilizaţiilor
Enciclopedist al erudiţiei contemporane

Placa amintind locul unde se afla casa lui Salomon Reinach instalata pe zidul unui bloc modern (foto A. I. Rozei)

Proprietatea aceasta, un model pentru un domeniu conceput, amenajat şi locuit de un spirit enciclopedic umanist, cu o cultură tot atât literară cât şi ştiinţifică, a fost achiziţionată de Salomon Reinach în 1914. El a trăit în ea până la moarte, în 1932.

În toţi aceşti ani, Salomon Reinach a dus o intensă viaţă ştiinţifică, dar şi în paralel o viaţă mondenă uimitoare. Numai în ultimele zile, bolnav şi ajuns la sfârşitul puterilor, el scria:

“Pot spune că, pentru prima dată viaţa însăşi îmi este o povară şi că aş lua mai bucuros un bilet pentru o altă sferă.»

În mod straniu, începutul vieţii lui Salomon Reinach, născut într-o familie de evrei bogaţi, intelectuali de primă calitate care s-au distins în lumea politică, jurnalistică sau ştiinţifică dintr-a doua jumătate a secolului XIX, a fost marcată de o sănătate şubredă, care ar fi trebuit să-l împiedice în realizarea unor studii normale. În ciuda acestui handicap, Salomon Reinach câştigă în trei ani 6 premii şi 10 menţiuni la Concursul General, întrecere la care participau cei mai buni elevi din liceele franceze. Şi totuşi viitorul savant avea un aer atât de bolnăvicios încât un coleg i se adresează, spunându-i:

“Mon ami, arătaţi ca şi cum aţi fi petrecut 15 zile în fundul apei.”

Mai apoi elev la Ecole Normale Supérieure, profesor la catedra de gramatică, autorul unui manual de filosofie, membru la Ecole d’Athènes la numai 21 de ani, Salomon Reinach călătoreşte şi studiază ruinele antice din Roma, Atena, Cavalla, Delos, Lemnos, Asia Mică, Anatolia, Odesa…

Salomon Reinach in anii tineretii

Reîntors în Franţa, el devine profesor de arheologie la Ecole du Louvre, director al muzeului de Antichităţi naţionale şi redactor al Revistei arheologice.

Membru al Academiei de Inscripţii şi Arte Frumoase în 1896, el a făcut parte dintr-un număr impresionant de academii şi instituţii savante din toate colţurile Europei.

Opera lui majoră “Cultes, mythes et religions” este publicată în 1905, urmată de “Orpheus” în 1909, cărţi de referinţă citate deseori de Freud în volumul “Totem şi tabu”.

În acelaşi timp, fraţii lui făceau cariere tot atât de strălucitoare în lumea ştiinţifică încât un ziar umoristic francez îi numea “les frères Je-Sais-Tout” -Joseph, Salomon, Théodore.

În ciuda acestei activităţi intense, Salomon Reinach reuşea să întreţină o activitate mondenă tot atât de susţinută în proprietatea sa din Boulogne. Iată cum descrie cadrul de viaţă al faimosului erudit, binecunoscutul Dr. Bezançon, creatorul “Muzeului anilor ‘30” din Boulogne, cu ocazia unei conferinţe prezentate în 1971:

“Era o locuinţă spaţioasă, una dintre cele mai frumoase proprietăţi din Parc des Princes, a cărei ferestre dădeau de ambele părţi înspre grădini, cu o terasă posterioară pe partea grădinii dinspre Parc.

Mobilele Louis XV şi Louis XVI formau un ansamblu magnific, peste tot tablouri de maeştri ai artei atribuite lui Rafael, Rubens, Murillo, Holbein, Zurbaran. Însă biblioteca era deasemenea “Templul Raţiunii”, bibliotecă enormă, considerabilă, cu imense cărţi legate în piele roşie … Zidurile erau tapisate cu ştiinţă până la 5 m înălţime încât Charles Picard de la Academie le numea “marea orgă a erudiţiei”. Biblioteca lui era locul unde primea şi… ştia să primească!”

Una dintre invitatele de marcă şi în acelaşi timp prietenă intimă, prinţesa Martha Bibescu, descria aceste recepţii în felul următor:

“Primăvara ferestrele erau larg deschise spre terasă şi frunzişul tânăr al cartierului din Boulogne încânta privirea în timp ce mirosul delicios al liliacului şi glicinelor pătrundea în cetatea de cărţi a “unchiului Salomon”, cum obişnuiam să-l numesc în mod familiar. Gazda avea o manieră incomparabilă de a dirija, anima conversaţia, trecând de la un grup la celălalt; el, veşnic în picioare, în redingota sa neagră, cu nu ştiu ce demnitate sacerdotală ca şi cum ar oficia, însă fără a vorbi cu emfază.”

În această bibliotecă, Salomon Reinach reunea în fiecare duminică tot ce exista ca oameni de litere, istorici, colaboratori, academicieni, ecleziaşti … de înaltă ţinută. Printre ei se numărau şi nenumărate personalităţi străine, chiar şi capete încoronate. Între aceşti vizitatori de marcă apărea uneori şi regele Ferdinand al României, prieten intim cu Salomon Reinach.

Ştim astfel că regele Ferdinand, care făcea o vizită oficială în Franţa însoţit de regina Maria în luna aprilie 1924, a poposit la Boulogne. Probabil că intermediarul acestei întâlniri între rege şi “unchiul Salomon” a fost Martha Bibescu, o obişnuită a casei.

Regele Ferdinand in vizita oficiala la Paris in 1924 (col. A. Negrescu-Sutu)

De altfel, în 1923, Martha Bibescu publicase în Franţa volumul intitulat “Isvor, le pays des saules”. Cu această ocazie Salomon Reinach a redactat şi publicat în ” Revista arheologică”, a cărui director era de facto, o cronică în care spunea:

“Titlul acestei lucrări nu-ţi permite să bănuieşti interesul ei ştiinţific. Isvor, este provincia, la ţară în România, unde autoarea petrece jumătate din an, castelană cuvioasă şi simpatică pentru cei umili. Ea a remarcat că, sub un strat subţire de cristianism, de altfel păgânizat, religia acestor bărbaţi şi femei este infinit de arhaică, întorcându-se la primele societăţi de ciobani şi de agricultori. Informată, tot atât prin mărturia propriilor ei ochi cât şi de o bătrână ţărancă la curent cu toate practicile vrăjitoriei, cu toate credinţele în vampiri, în sufletele rătăcitoare, în riturile precreştine cu care clerul local se aranja, ea prezintă tot acest folclor viu cu o graţie şi o precizie a limbii care dublează preţul învăţăturii pe care i-o datorăm. Toţi amatorii de tradiţii şi de obiceiuri populare, toţi comparatiştii, cum se spune azi, vor citi această carte fără pretenţii şi vor găsi fapte noi, atestate nu după observaţiile altora, ci de la mâna întâia. Un întreg trecut îndepărtat, supravieţuind în secolul XX, se dezvăluie în conservatorismul său încăpăţânat, cu alibiuri puţin cam misterioase, pentru că ţăranul nu explică bucuros obiceiurile lui prin credinţele sale şi se apără instinctiv contra celui ce-l chestionează. Dacă prinţesa Bibescu a reuşit să afle atâtea lucruri, e pentru că ea a ştiut să utilizeze cu inteligenţă o situaţie privilegiată ; un profesor de folclor ar fi eşuat şi s-ar fi lăsat indus în eroare. Această carte bună e şi o carte frumoasă (în franceză: “bon livre” şi “beau livre”) pentru că este bine scrisă. Câteva rânduri vor fi dovada: ”Cei care vorbesc de Orientul colorat nu ştiu ce spun. Ţările din Levant sunt pline de gălbejeală, pământul este decolorat de soare: sunt ţări spălăcite”.

* * *

O altă întâlnire a lui Salomon Reinach cu regele Ferdinand al României are loc în 1926, întrun context special.

Încă din 1924, atât arheologii, istoricii, cât şi marele public se pasionau pentru descoperirile făcute la Glozel, un sătuleţ din centrul Franţei, în apropierea oraşului balnear Vichy. Aici au fost găsite, întrun câmp, tot felul de vestigii antice, oseminte, resturi de construcţii etc. Problema capitală o reprezenta origina inscripţiilor indescifrabile de pe nişte tablete de argilă care, după unii cercetători, corespundeau unei scrieri neolitice, după alţii o scriere celtică şi pentru o a treia categorie… o simplă impostură. Bineînteles că Salomon Reinach, specialist în arheologie, ca şi în multe alte domenii conexe, nu putea să nu participe la aceste dezbateri.

Una dintre tabletele cu inscriptii gasite la Glozel

Regele Ferdinand se găsea în luna august 1926 la tratament la Vichy. Informat de Salomon Reinach asupra misterului dela Glozel, regele se duce pe 18 august să viziteze situl arheologic. Însă maşina se înfundă în noroiul care duce la sat, aşa că nu-l poate vizita.

Pe data de 19 august, regele reuşeşte să viziteze ferma din Glozel, dar nu poate coborî pe şantier.

In aceeaşi zi, el îi scrie Marthei Bibescu:

“Ieri am fost cu un doctor Morlet care face cercetări arheologice în locul despre care Salomon Reinach îmi vorbea la Paris. Trebuie să spun că ceeace s-a găsit este extrem de interesant, mai ales plăcile de teracotă cu semne alfabetiforme; s-au putut distinge până acum 90 semne. E cu adevărat un alfabet sau semne reprezentând silabe. Nimeni nu se poate încă pronunţa, dar dacă aceasta s-ar dovedi adevărat, ar fi o autentică revoluţie. Gândiţi-vă dacă s-ar găsi cheia şi noi – adică unii savanţi – am putea citi scrierea neolitică! S-a găsit deasemenea olărie şi bucăţi de silex cu desene care seamănă cu cele din epoca magdaleniană, dar care, în plus, poartă aceleaşi semne alfabetiforme gravate în piatră. Toate acestea m-au interesat enorm!”

După câteva zile, Salomon Reinach a sosit şi el la locul cercetărilor, aşa că regele Ferdinand a putut comenta cu siguranţă rezultatele preliminare ale săpăturilor. Din păcate, nici regele, decedat în anul următor, nici “unchiul Salomon”, care a plecat după câţiva ani fără bilet de întoarcere spre “altă sferă”, n-au putut afla dezlegarea enigmei.

De fapt, nici noi, aproape un secol mai târziu, nu putem avea o explicaţie clară a acestui mister, în ciuda progreselor uriaşe ale tehnologiilor puse la dispoziţia arheologilor. Nici testele cu carbon 14, nici analizele pe calculatoare n-au adus un răspuns definitiv. E poate o consolare pentru omul de rând să constate că nici cei mari ai lumii, fie ei capete încoronate sau savanţi de înalt nivel, nu le ştiu chiar pe toate!

In schimb, dacă domeniul din Boulogne al lui Salomon Reinach a dispărut sub loviturile de târnăcop ale vandalilor anilor ’60 şi biblioteca lui a fost împrăştiată în mare parte, cititorul român se poate consola cu o satisfacţie: în curtea castelului de la Saint Germain en Laye, la Muzeul de antichităţi naţionale, el poate admira o reproducere executată în galvano-plastie a celor cinci registre inferioare din Coloana lui Traian, copie realizată în secolul XIX, pe care Salomon Reinach a studiat-o, publicând chiar şi un articol în 1902.

Copia unui fragment din coloana lui Traian in curtea muzeului din St.Germain en Laye

Adrian Irvin Rozei, Boulogne, aprilie 2011