Acest text a fost publicat în revista « 3 R », editată de asociaţia « Memorie şi speranţă » din România, în no. 4-6 aprilie – iunie 2018. 

 

Bucureşti, 3/06/2018 

Cine-şi mai aminteşte de scriitorul I. Peltz, în zilele noastre ?

Nu multă lume ! Cea mai bună dovadă este că azi am achiziţionat un roman al acestui scriitor –« Calea Văcăreşti »- pentru impresionanta sumă de… 2 Lei !

Şi totuşi, I. Peltz (1899–1980) a fost un scriitor şi jurnalist prolific, care a activat în lumea literelor româneşti mai bine de 60 ani. In această lungă perioadă de timp, el a scris poeme, piese de teatru, nuvele, romane (printre care renumitele « Foc în hanul cu tei » şi «Calea Văcăreşti »), nenumărate articole de jurnal şi a făcut o mulţime de traduceri. A fost chiar distins, în 1929, cu Premiul « Societăţii scriitorilor români », iar în 1979, cu Premiul special al « Uniunii Scriitorilor din România ». 

Insă astăzi, ceeace ne interesează este un volum editat în 1964 la « Editura pentru literatură », intitulat « Cum i-am cunoscut ».

In acest volum de amintiri, I. Peltz povesteşte întâlnirile lui, de-a lungul a patru decenii, cu marile figuri ale literaturii române, cum ar fi : George Coşbuc, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, George Bacovia, Camil Petrescu, Panait Istrati, Jean Bart, George Topârceanu… precum şi mulţi, mulţi alţii.

Din păcate, nici acest volum nu face mare succes printre cititorii de azi, pentru că eu l-am putut cumpăra, la « Bookfest 2018 » cu numai… 8 Lei ! 

Când am început să-l răsfoiesc, am remarcat imediat un capitol, intitulat : « Cafeneaua Capşa ».

Mi-am spus că este imposibil ca « Moş Alecu », cum îi spuneam noi, împreună cu Costin Cazaban, să nu apară în acest capitol. De altfel, singura dată când l-am văzut pe Alexandru Cazaban, copil fiind, a fost prin fereastra de la Capşa, la începutul anilor ’60. 

Intr-adevăr ! Iată ce-şi aminteşte I. Peltz, despre Alexandru Cazaban, unul dintre scriitorii prezenţi zi-de-zi în celebra cafenea, tot atât artistică sau literară, cât şi focar al spiritului subţire şi răzvrătit, timp de aproape un secol. 

                                          *   *   * 

« Alt client statornic al Capşei era prozatorul şi vânătorul Alexandru Cazaban. Interesantă figură, decanul de azi al scriitorilor români. (La data -1 iulie 1960- la care înşirăm rândurile acestea, Cazaban împlineşte vârsta de 90 ani.) Necruţător cu fanfaronii, cu lichelele şi cu proştii, nu pierdea niciun prilej să-i biciuiască. 

Intre alţi fideli ai cafenelei era şi Alexandru Teodor Stamatiad*, poet de « foarte mare talent », cum se autocaracteriza. Era un exemplar straniu al faunei literaturii de pe vremuri : foarte egoist, foarte susceptibil, de o vanitate bolnăvicioasă.

Inalt şi chipeş, avea nişte mustăţi frumoase de care era cu drept cuvânt, mândru – ca şi de poezia sa.

Cazaban nu-l ierta şi vorbele sale de duh, săgeţile sale nimereau locul nevralgic : în vanitatea bolnăvicioasă a insului.

-Am scris ceva formidabil ! răsuna vocea lui Stamatiad în cafeneaua înţesată de scriitori.

Lumea tăcea : nu-i plăcea să-l stârnească în niciun fel.

Numai Cazaban îi dădea replica :

-Ce vorbeşti ?

-Nu mă crezi ?

-Ba te cred ! Eu te cred, pentru că nu te-am citit decât o dată, şi-mi ajunge !

-Ce vrei să zici ?

-Că eu te cred pe cuvânt. Dar cititorii n-o să te creadă !… 

Altădată Stamatiad intra furios pe uşă. Ochii îi erau sângerii şi faţa răvăşită. Auzise de o nouă glumă făcută pe seama lui de Cazaban. Se îndrepta spre masa scriitorului şi, fără bună-ziua, fără nicio introducere, striga :

-Imi stă mintea-n loc !

-De mult ! îi dă replica, foarte calm, Cazaban, stârnind hazul tuturor.

…………………………………………………………………………..

Figuri şi întâmplări… Amintiri-când vesele – când triste… Apariţii de tot felul : şterse, ridicole unele, -vii, luminoase – altele… 

           I. Peltz

  « Cum i-am cunoscut »

  Editura pentru literaturà 1964

                         

                                                                               Adrian Irvin ROZEI

                                                                               Bucuresti, iunie 2018

 

*I. Peltz a colaborat cu  Al. Teodor Stamatiad în 1918, în prima lui funcţie oficială de redactor, la revista « Literatorul », condusă de Al. Macedonski.