Clermont-l’Hérault, 15/07/2021
Clermont-l’Hérault este un mic orăşel cu mai puţin de 10 000 locuitori, aflat în inima regiunii « Languedoc » din sudul Franţei, chiar lângă Marea Mediterană.
Cunosc şi frecventez acest oraş, în mod asiduu, încă din 1984.
Motivul este simplu : soţia mea şi-a petrecut întreaga ei copilărie în acest oraş, iar familia sa este binecunoscută aici… de secole!
Aşa se face că, venind şi revenind aici în mod regulat de aproape patru decenii, mi-am pus în mod firesc întrebarea : Oare la Clermont-l’Hérault n-au trăit evrei ?
Cunoşteam prezenţa evreilor în regiunea Languedocului, mulţumită nenumăratelor mărturii descoperite de-a lungul anilor.
Incepând cu piatra funerară, găsită lângă Narbonne, datată din secolul VII, trecând prin faimoasele mărturii ale lui Beniamin din Tudela, în jurul anului 1160, până la controversele « maimonidice» care au agitat oraşul Montpellier (« Ville du Mont », în literatura ebraică), în secolul XIII.
Toţi cei care au vizitat Languedocul cunosc, cel puţin, « Rue de la Baralerie » din Montpellier, acolo unde se află un ansamblu cultural ebraic renumit, cu celebra « mikve » din secolul XII, sau cartierul, numit greşit « ghetto », din Pézenas, atestat din secolul XIII, precum şi bine cunoscuta « Rue de la Juiverie » din Béziers, rebotezată, acum două decenii « Rue de la Petite-Jérusalem », după cuvintele cu care denumea acest oraş diaspora evreiască a Evului Mediu.
Insă, acestea sunt oraşe cu o activitate istorică importantă în Evul Mediu sau în perioada Renaşterii. Oare cazul unui oraş mult mai marginal, precum Clermont-l’Hérault este asemănător ?
Multă vreme, n-am reuşit să aflu nimic despre acest subiect. Până când, acum vreo trei decenii, o amatoare de istorie, pasionată de tradiţiile oraşului, mi-a vorbit despre « resturile unui cimitir evreiesc pe colina « La Ramasse », care se învecinează cu centrul istoric al oraşului ».
Insă, ea mi-a precizat că este vorba doar de câteva pietre cu inscripţii ebraice, năpădite de buruieni, corespunzând unei singure familii de evrei, care au locuit în acest oraş în secolul XIX.
Am tras concluzia că această familie nu mai există aici !
Am încercat totuşi să descopăr acest loc, însă, după indicaţiile primite, m-am lovit de o poartă grea de metal!
Poarta cimitirului Crémieux
Şi cum, în orice caz, n-aş fi fost capabil să descifrez inscripţiile… am renunţat !
Mult mai târziu, mi s-a precizat că numele familiei care şi-a găsit locul de veci pe colina de la Ramasse era « Crémieux » !
Mărturisesc că, din acel moment, am fost cu mult mai interesat de acest subiect !
De ce ? Simplu ! Cei care cunosc istoria renumitului om politic, din secolul XIX, Alphonse Crémieux, îşi amintesc de legăturile sale cu « Spaţiul mioritic » !
Am descoperit eu însumi aceste legături acum un deceniu şi jumătate, când pregăteam un text publicat sub titlul « De la Daheş la Argeș… », care poate fi citit la adresa :
https://adrian-rozei.net/de-la-daheş-la-arges-ii/
In acest text scriam :
« Adolphe Isaac Crémieux (1796 – 1880) a fost un om politic marcant al celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX. Fost ministru al Justiţiei în 1848, din nou ministru în cabinetul de tranziţie din 1870, după căderea lui Napoleon III, el a lăsat o amintire de neuitat datorită luptei duse la nivel european pentru emanciparea evreilor, coreligionarii săi. El a fost autorul decretului datat din 1870, care acorda drepturi civice evreilor din Algeria, şi preşedintele „Alianţei Israelite Internaţionale”, care a jucat un rol juridic şi cultural capital în Balcani, până la al II-lea Război Mondial. Una dintre activităţile sale majore, legată de procesul de emancipare al evreilor din România, s-a desfăşurat în culisele Congresului de la Berlin, care a dus în 1878 la recunoaşterea independenţei Principatelor Dunărene.
Însă Crémieux şi-a început activitatea în favoarea evreilor din România cu mai bine de 15 ani înainte. Prima lui vizită în Principatele Unite a avut loc în 1863, pe drumul de întoarcere de la Constantinopol, unde s-a dus pentru „o importantă afacere judiciară”. Cu ocazia unei vizite la Bucureşti, Adolphe Crémieux a ţinut o cuvântare în faţa unui grup de 50 parlamentari români, cărora le-a spus:
„Ascultaţi, Domnilor, în Franţa, scumpa noastră patrie, marea noastră Revoluţie de la 1848 a proclamat egalitatea între albi şi negri, i-a declarat fraţi, şi negrii din toate posesiunile franceze au trecut de la sclavie la libertate. Vreţi un cuvânt care să vă atingă sufletele? Un evreu francez a emancipat pe negri; acest evreu, membru al Guvernului Provizoriu, cel care vă vorbeşte, vă cere cu o rugăciune pentru evreii din România ceea ce a făcut cu atâta bucurie pentru negrii din coloniile noastre…
Viaţa mea e împlinită, Domnilor, şi în ziua când Dumnezeu mă va chema, sunt pregătit. Dar dacă vrea să-mi dea cu prisos, să vă inspire gândul generos al emancipării complete a evreilor, să aflu, sosind în patria mea iubită, că a fost votată Constituţia şi ultimul meu cuvânt va fi: „Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Din păcate, în ciuda primirii călduroase a parlamentarilor români, diferite forţe reacţionare au împiedicat timp de mulţi ani, prin tergiversări şi manevre dilatorii, emanciparea evreilor din România. Numai după Primul Război Mondial, problema naturalizării evreilor şi obţinerea drepturilor civice, pe care acest act le-o conferă, a fost rezolvată pentru marea masă a evreilor români, chiar şi aceasta de manieră provizorie, urmată fiind de introducerea legilor rasiste înaintea celui de-al II-lea Război Mondial.
Însă Adolphe Crémieux a continuat, până la sfârşitul vieţii, să se lupte pentru emanciparea populaţiei evreieşti din România, atât prin intervenţiile sale pe lângă personalităţi europene, cât şi printr-o susţinută corespondenţă purtată cu autorităţile politice şi religioase din România, punând în cumpănă prestigiul lui internaţional în favoarea acestei populaţii defavorizate. »
Intradevăr, după cum precizează Wikipedia :
“Adolphe Crémieux (născut Isaac-Jacob Cremieux, 30 aprilie 1796 la Nîmes – decedat 10 februarie 1880 la Paris) a fost un avocat, politician evreu francez, preşedintele Consistoriului evreiesc central şi al Alianţei Israelite Universale, de două ori ministru de justiţie în guvernul francez.”
Insă, aici nu se menţionează că el a avut chiar şi legături de familie cu România !
Portretul lui Adolphe Crémieux pictat de Jean Lecomte du Nouÿ.
În ciuda acestei drame familiale, legătura între bătrânul politician şi tânărul pictor continuă, după cum atestă cel mai cunoscut portret al lui Adolphe Crémieux, realizat de Jean Lecomte du Nouÿ, în 1878. Această operă, care aparţine Muzeului Orsay din Paris, dar este expusă în permanenţă într-o sală a Muzeului de Artă şi Istorie a Iudaismului, este o interesantă mărturie a vederilor înaintate ce caracterizau pe artistul clasicist.
In textul percitat, indicam :
« Adolphe Crémieux a avut o viaţă de familie extrem de fericită, chiar dacă, la bătrâneţe, a suferit pierderea mai multor descendenţi. Fiica lui, Mathilde, a avut două fete: Henriette şi Valentine.
Valentine Peigné urma să se căsătorească în 1876, la 21 ani, cu Jean Lecomte du Nouÿ. Din nefericire, la numai două luni după nuntă, Valentine decedează, în urma unei febre pernicioase.. »
Ei bine, Jean Lecomte du Nouÿ a fost fratele arhitectului care a realizat, la cererea regelui Carol I, restaurarea complexului monahal « Curtea de Argeş », transformându-l în Panteonul regilor României !
Familia Crémieux s-a instalat la Clermont-l’Hérault la începutul secolului XIX. După cum precizează Michaël Iancu, într-un remarcabil text publicat în revista « JUIFS D’OCCITANIE –Une histoire méconnue » :
« Ei (evreii) revin la Clermont-l’Hérault (pe la 1820), în special prin familia Crémieux, originară din Nîmes şi Carpentras, care practicau negoţul şi industria textilă. Mica vie pe care au achiziţionat-o pe panta colinei de la Ramasse, care domină oraşul Clermont, devine atunci locul mormintelor de familie. »
* * *
Insă, prezenţa evreilor în oraşul Clermont este cu mult mai veche !
După cum afirma abatele Auguste Durand, primul istoric al oraşului, într-un studiu datat 1837, intitulat « L’histoire de la ville de Clermont-l’Hérault et de ses environs », vorbind despre existenţa unui eventual cartier evreiesc :
« Credem că locuiau la noi în cartierul Rougas, şi că aveau o sinagogă în casa ce poate fi remarcată şi azi prin faţada sa în « pierre de taille », străpunsă de mari porţi de formă ogivală. »
Multă vreme, această afirmaţie corespundea numai unei tradiţii orale.
Vedere de azi la ”Porte Rougas”.
Insă, ea a fost confirmată de Pierre-Joan Bernard, un arhivist din Montpellier, care a publicat în 2019, un text în « Bulletin du Groupe de Recherches et d’Etudes du Clermontais », citând un pasaj corespunzător activităţii episcopului din Lodève, Bernard Gui (1324 – 1331), care afirmă:
« Evreii din Clermont trebuie să plătească de Crăciun în fiecare an, pentru sinagoga lor, ca pensie sau drept de folosinţă, o livră de piper, înmânată în Palatul episcopal din Lodève. »
Gravurà din secolul XIX în care poate fi recunoscutà “Porte Rougas” (colectie A.I.R.)
Să reamintim că oraşul Clermont-l’Hérault era cunoscut, până la 1790, sub numele Clermont de Lodève sau Clermont-Lodève, după denumirea localităţii vecine de care depindea, din punct de vedere religios.
Indicaţiile istorice disponibile nu permit să afirmăm cu certitudine importanţa comunităţii evreieşti din Clermont în acea perioadă. Totuşi, utilizând diferite elemente comune cu istoria altor comunităţi din Languedoc, istoricii afirmă că această populaţie, care se ocupa mai ales cu împrumuturile de bani cu camătă, se compunea din cca. 40 persoane.
Ea a dispărut la sfârşitul secolului XIV, ca urmare a expulzării definitive a evreilor din regiune, în 1394.
Insă edificiul sinagogii, menţionat mai sus, poate fi identificat chiar şi astăzi.
Faţada sinagogii din Clermont, astàzi.
Reîntoarcerea evreiilor la Clermont-l’Hérault nu a avut loc decât după Revoluţia franceză, după cum am văzut în paragraful consacrat familiei Crémieux.
Adrian Irvin ROZEI
Clermont-l’Hérault, iulie 2021