Dumnezeu ştie că niciodată nu mi-a plăcut să-mi dau cu părerea despre problemele pe care nu le-am studiat îndelung şi în care nu mi-am format o idee globală comparând diferite puncte de vedere. De aceea poate credeam că trebuie să avem încredere în avizul specialiştilor, oameni cu studii sănătoase, confirmate de diplome şi poziţii sociale. Totuşi, din când în când, mi se părea cam straniu să descopăr puncte de vedere avansate de specialişti care par atât de năstruşnice încât te poţi întreba dacă mai au vreun raport cu lumea reală. Şi, în acest caz, mă apucă un chef nebun să-mi dau cu părerea! Părerea unui “ţăran de la Dunăre” care încearcă să vadă lucrurile numai prin prisma “bunului simţ” şi nu a influenţei cutărui sau cutărui interes partizan.

x   x   x

Sunt deja câteva luni bune de când toţi marii specialişti ai lumii ne avertizează că ne găsim în faţa celei mai mari crize din istoria ultimului secol.

Acum numai patru luni, când barilul de petrol ajunsese pe piaţa internaţională la 150 USD, mi s-a explicat în mod ştiinţific că trebuie să ne pregătim pentru o lungă perioadă cu energia scumpă şi că probabil preţul lui va ajunge la 200 USD înainte de sfârşitul anului. Şi asta pentru că resursele se rarefiază, că adevărata valoare e cea de azi, nu cea de ieri etc. Au trecut numai câteva luni şi iată că barilul a ajuns la numai 50 USD! N-am văzut niciun “specialist” să spună că s-a înşelat în previziunile lui sau cel puţin să se scuze de o manieră sau alta.

Mai mult, acum au îndrăzneala să afirme că scăderea preţului energiei, care va duce automat la scăderea preţurilor şi la o mai mare competitivitate a lumii occidentale, nu ar avea numai efecte pozitive pentru societatea noastră. Departe de ei gândul că prin preţurile absurde pe care le-am plătit pentru petrol întreţineam nişte satrapi locali care deseori, fără cea mai mică grijă pentru popoarele lor, se joacă pe piaţa financiară internaţională cu milioane şi miliarde. Ei nu văd decât că, după cum ar afirma Agenţia Internaţională pentru Energie (A.I.E.) “când cererea va redemara, oferta ar putea fi insuficientă, ceea ce ar duce iar la o explozie a preţurilor” (conform Le Monde, 22 nov. ’08, « Pourquoi la baisse du petrole n’est pas qu’une bonne nouvelle »).

Nimeni nu ştie când va redemara cererea, nimeni în afară de companiile petroliere naţionale ale ţărilor producătoare nu ştie după ce criterii şi ce sume decid ei să investească în cercetarea petrolieră şi care este importanţa tezaurului pe care l-au acumulat. Tot ce ne spun “specialiştii” este că pentru a face rentabilă exploatarea petrolului în ape foarte adânci, preţul pieţii trebuie să fie de 60 până la 90 USD/baril. Şi atunci de ce ne vorbeau de 150 sau 200 acum numai patru luni?

Mai mult, Dl. Fatim Birol, chef economist la A.I.E., nu exclude posibilitatea ca “cererea să rămână stabilă până în 2030″. Să ne amintim că, acum câteva luni, ni se explica în mod ştiinţific că numai consumul de petrol al Chinei va depăşi în câţiva zeci de ani consumul mondial de azi!

Alt fenomen uimitor, tot legat de criza internaţională, este căderea vertiginoasă a cursului burselor mondiale.

Să luăm un exemplu concret: acţiunile Grupului TOTAL au scăzut în mai puţin de un an cu aproape 35%. În acelaşi timp beneficiile grupului au atins un nivel record de 11 miliarde de euro în 9 luni. Precedentul istoric, anul 2006, înregistrase un beneficiu anual de 12 miliarde de euro. Este clar deci că rezultatul anului 2008 va fi superior celui realizat în 2006. Atunci cum se explică cele 35% de cădere ale acţiunii? Tot specialiştii îţi vor explica în mod ştiinţific că acţiunea anticipează căderea cursului barilului înregistrată în ultimele luni. Numai că, dacă ai curiozitatea de a cerceta cursul barilului în 2006, constaţi că media este de 66 USD/baril, considerat la vremea lui ca un record istoric. Şi care a dus la un beneficiu anual fără egal, în volum, în istoria industrială a Franţei. Mai mult, nu numai că Grupul a distribuit în noiembrie 2008 un divident substanţial, fără a se teme de a ipoteca potenţialul de autofinanţare, dar preşedintele a anunţat pentru anul 2009 o remunerare a acţiunii de acelaşi ordin de mărime. Nu am văzut încă niciun comentariu al specialiştilor la acest anunţ.

Totuşi, uneori, de sub condeiul unor analişti politici şi nu financiari răzbat unele comentarii care par cu picioarele pe pământ. În ziarul “Le Figaro” datat 22 noiembrie, binecunoscutul cronicar Alexandre Adler strecoară o frază care spune, apropo de legea americană Sarbanes – Oxley privind evaluarea activului unei societăţi: “Ar fi important de a o anula pur şi simplu pentru a evita să facă să apară spre 2009 pierderi pur contabile ale întreprinderilor, care nu au nici o realitate economică, dar care pot, cu ajutorul panicii, să relanseze criza”.

Iată deci că un simplu joc contabil, întreţinând o panică artificial creată, poate relansa şi, de ce nu, crea o criză mondială. Ajunge să ne rememorăm etapele celei pe care o trăim azi şi pe care probabil că, datorită efectului de “boule de neige”, o vom suporta încă o bună bucată de vreme, pentru a regăsi similitudinea cu scenariul sugerat de cronicarul francez.

În aceste condiţii ne putem întreba, în mod simplist, cine are interes în crearea acestei panici şi cum se face că “specialiştii” le cântă în strună.

Departe de mine ideea unui complot mondial manipulat de o mână machiavelică atotputernică!

Îmi amintesc însă o anecdotă care povestea păţania unui crescător de gâşte din Franţa de altădată care, disperat văzând că-i tot mor păsările, a venit să ceară sfatul preotului din localitate. După câteva minute de gândire, acesta i-a recomandat să aprindă trei lumânări la biserică. Zis şi făcut! După vreo săptămână, săteanul a revenit, anunţând că au mai murit vreo zece gâşte. Preotul a reflectat şi l-a sfătuit să spună de trei ori “Ave Maria” şi de două ori “Pater noster”. Şi tot aşa s-au repetat lucrurile timp de vreo 3 sau 4 săptămâni, până când enoriaşul nostru nu a mai apărut. Curios, preotul s-a dus să vadă de ce nu mai vine.

“Au murit toate gâştele, Sfinţia ta!” i-a răspuns săteanul.

“Mare păcat!” a spus preotul. “Eu mai aveam sfaturi să-ţi dau!”

Aşa şi cu “specialiştii” noştri!

Numai că noi suntem pe cale să rămânem fără gâşte!

Paris, noiembrie 2008

P.S. Grigore Alexandrescu, acum un secol şi jumătate, ne vorbea deja despre maimuţa care, precum aceşti specialişti – profeţi,  “proorocea, întâmplările toate, după ce se trecea!”

Iată că, în fine, un cronicar numit François d’Arcival ne atrage atenţia, într-un articol intitulat “Malheur aux prophètes”*, asupra adevăratului pericol al proorocirilor economice: aşa-numitul “self – fullfiling prophecy” – prezicerea care se autohrăneşte. Un exemplu concret este cazul savantului victimă a unui atac cerebral, dar căruia îi supravieţuieşte. A doua zi, citindu-şi anunţul necrologic în ziar, savantul este lovit de un nou atac şi de această dată moare.

“Nu trebuie ca profeţii nenorocirilor noastre să incite întreprinderile să blocheze tot, angajarea salariaţilor şi investiţiile, pentru că atunci catastrofa ne va lovi cu adevărat.”

—–

Nota :

*) Malheur aux prophètes : nenorocire profeţilor

Prophètes de malheur : profeţii nenorocirilor