La Bastide Vieille, 22/07/2022
In aceeași seară, m-am dus în parcul Herăstrău, devenit « Regele Mihai I ».
Așteptam acest moment din luna februarie 2020 !
Atunci, au fost « reinstalați » copiile urșilor din aria de joc pentru copii, după ce sculpturile originale, cu o vechime de un secol, au fost restaurate.
Această operație, pe care am inițiat-o și la care am participat în mod activ, mi-a luat mai bine de 3 ani de eforturi, înainte de a se finaliza.
Desigur că eram nerăbdător să văd rezultatul… nu numai în pozele trimise de asociația locală cu care am colaborat.
Am fost foarte mulțumit de realizare, cu atât mai mult cu cât am constatat « de visu » că urșii nou instalați erau frecventați cu asiduitate de copiii din zonă.
Desfășurarea acestei « acțiuni » va face obiectul unui alt text.
Insă, în același timp, doream să iau masa a restaurantul « Herăstrău », alt loc preferat din București. Descris deja în textul :
Când eram copil, odată…
https://adrian-rozei.net/cand-eram-copil-odata/
Privind lacul, la apusul soarelui, m-am gândit că poate și această imagine s-ar potrivi în grădina noastră. Trecând peste amintirea dureroasă a proiectului « Casa Scânteii », azi « Casa Presei libere ». Când un edificiu a împlinit mai bine de jumătate de secol de existență, el poate fi considerat, mi se pare, un element de patrimoniu incontestabil.
* * *
In ziua următoare mă prezentam, cu proiectul meu în cap și imaginile disponibile în aparatul de fotografiat, la atelierul « Argoprint –copy shop… and more » de pe Bld. Regina Elisabeta 16, cu care colaborez de mai bine de un deceniu, în domeniile « Gravare, stampile, papetărie, plotare, stickere, postere, foto…and more » !
Aici, am fost însă foarte decepționat !
Imaginile mele nu prezentau rezoluția necesară pentru a fi mărite la dimensiunile de 1,5m X 1m, pentru posterul de care aveam eu nevoie.
Insă, responsabilul magazinului m-a liniștit : « Găsim noi pe Internet imaginea necesară, cu rezoluția necesară, liberă de drepturi, pe care o doriți ! »
Intradevăr, când am revenit, mi s-au propus câteva imagini interesante.
Am ales-o pe cea a rondului central, în axul major al grădinii, între « Colegiul Național Gheorghe Lazăr » și « Peluza plantelor perene ».
Ea prezintă avantajul de a-mi reaminti, tot atât de bine, edificiul « Arhivele Statului », unde am făcut o duzină de donații în ultimii ani, peluza unde a avut loc « incidentul » cu Michel Boulangeat mai sus pomenit, cât și orologiul tradițional, care poartă numele grădinii.
Cu mult regret, am abandonat imaginea lacului și al restaurantului « Monte Carlo », chiar dacă mi s-a propus un montaj cu diferite imagini din grădină.
« Dans la vie, on ne peut pas tout avoir ! »
Cel puțin, în același timp !
* * *
Insă misiunea mea la București, în domeniul înfrumusețării grădinii noastre, nu se limita la « posterul din Cișmigiu » !
Un alt obiectiv, tot atât de dificil de realizat, mă urmărea… de vreo 3 ani.
Am avut ocazia să descriu etapele traversate pentru a realiza grădina mea Zen în textul :
https://adrian-rozei.net/je-suis-zen-ii/
In octombrie 2018, scriam :
« Aventura “grădinii japoneze” nu s-a încheiat cu instalarea pietrișului, netezirea acestuia și trasarea valurilor.
Un studiu îndelungat al designului grădinilor japoneze m-a convins să adaug un felinar, în formă de pagodă, sculptat în lavă vulcanică, cu o înălțime de 80 cm. Și, de manieră intermitentă, un lampion decorat cu caractere japoneze, atârna deasupra grădinii.
Este în curs de studiu un proiect de instalare a unei copii în miniatură după “Podul Mikadoului” din Palatul Imperial de la Tokyo. Acesta va rămâne în spiritul podului din grădina “Albert-Kahn” din Boulogne. »
In ultimii patru ani, acest proiect a fost realizat și… extins !
Mai întâi, am găsit pe Internet un pod similar cu cel din grădina menționată, cu o dimensiune potrivită site-ului meu. L-am pictat în roșu, cu sferele de pe coloane de culoare aurie. Chiar dacă cele ale originalului sunt negre !
Mult mai dificilă a fost etapa următoare !
Visam să am, în grădina mea japoneză, un Torii.
« Torii sunt, în general, portaluri de culoare roșiatică sau portocalie, formate din doi stâlpi verticali conectați printr-o grindă orizontală, care înconjoară sanctuarele shintoiste japoneze.
Aceste porți marchează granița dintre lumea seculară și spațiul sacru al sanctuarului și au devenit simboluri deosebit de caracteristice ale religiei în Japonia. »
In teorie, Torii se găsesc la intrarea în temple sau sanctuare. Insă,
« Torii [鳥居] sunt amplasate lângă lacuri, păduri, în oraș și chiar pe malul mării, lângă cele peste 90.000 de sanctuare și temple șintoiste din Japonia. Unele sunt așezate în rânduri și chiar umplu munții, părând o poartă către o altă lume. »
Deci, alături de grădina mea Zen, un Torii n-ar fi fost nici un « anacronism », nici o eroare religioasă!
Mai complicat a fost să găsesc un Torii cu dimensiuni adecvate grădinii mele. Pentru că, Torii disponibili sunt ori de dimensiunile unui acuariu, ori de cele ale unui adevărat templu.
După nenumărat eșecuri, un meșter foarte priceput în realizarea obiectelor din lemn, mi-a făcut surpriza de a-mi oferi un Torii, copia unui model existent în Japonia.
Insă, marea « găselniță » a acestui talentat meșteșugar a fost inscripția de pe placa superioară a « porții shintoiste » : « Secante românești ».
Nu se putea alege o formulă mai reprezentativă pentru activitatea mea !
Torii roșu a fost instalat alături de grădina Zen în luna mai a acestui an.
* * *
Un alt proiect, tot legat de « spațiul Zen » a încolțit în mintea mea în 2020.
Mi-am amintit că, acum… niște ani, în agențiile Japan Airlines puteai vedea o geishe de mărime naturală, un poster de carton, care prezenta un panou cu sigla companiei.
Mi-am zis : « Un astfel de personaj s-ar potrivi foarte bine sub prunul în floare, alături de grădina mea Zen ! »
Insă, cum să dau de el ?
In plus, în plină perioadă COVID, mă găseam în Languedoc, de unde nu m-am mișcat… timp de un an. Noroc cu fiii mei, care, din aceleași motive, erau puși pe « Liber ! »
Insă, toate eforturile lor, vizite la Centrul cultural japonez, la agențiile JAL…, n-au dat niciun rezultat ! Toți agenții japonezi consultați, după bunul obicei național, când nu știu ce să răspundă se prefac… că n-au înțeles. Și răspund… în dodii !
Când am revenit la Paris, în ciuda eforturilor mele, n-am avut mai mult succes.
Atunci, mi-am zis : « Cunosc soluția problemei ! Ea se află în « Țara tuturor posibilităților » ! Ați înțeles că este vorba despre… România !
Mi-am propus, deci, să reiau tentativa făcută cu posterul din Cișmigiu.
Insă, mai întâi, am descoperit, într-o vitrină din Béziers un superb kimono.
Mai bine zis, un « yukata », însă, pe atunci, nu cunoșteam aceste subtilități nipone !
L-am achiziționat și instalat pe un manechin, în podul nostru, alături de alte costume, printre care trei din România.
* * *
Am plecat în voiajul de « regăsire » după pandemie, menționat mai sus.
La București, mă aștepta o nouă surpriză : invitatul de onoare al Târgului de carte « Bookfest 2022 » era… Japonia !
Excelentă ocazie de a verifica autenticitatea ultimelor mele realizări și de a învăța lucruri noi, legate de tradițiile țării « Soarelui răsare ».
Mai întîi, « i-am agățat » pe toți japonezii disponibili de pe stand, cu fotografia Torii-ului meu în mână, întrebându-i… ce este scris pe placă.
Mai toți au recunoscut imediat cuvântul « românești ». Insă, toți s-au poticnit la « Secante… » ! Uneori mi-au spus : « E kanji ! »
Asta, pentru mine, « c’est du chinois ! » Sau « c’est de l’hébreu ! », tot aia.
Mai apoi, după vreo 10 zile, am descoperit, la Roma, ce-i aia « kanji » :
« Kanji sunt semne derivate din caractere chinezești al căror rol este de a scrie o parte a limbii japoneze, fiecare kanji având una sau mai multe expresii fonologice posibile, numite “lecturi”.
Jōyō kanji (常用漢字?, literal “kanji de uz comun”) sunt cele 1 945 de kanji care au fost decretate ca fiind de uz comun (sau comune) de către Ministerul Educației din Japonia la 10 octombrie 1981. O reformă a kanji-urilor jōyō, publicată în 2010, a dus la adăugarea a 196 de kanji și la eliminarea a cinci, aducând numărul total de semne la 2 136. Acestea au înlocuit kanji tōyō, kanji pentru utilizare temporară, însemnând « kanji pe care toți japonezii trebuie să le cunoască până la terminarea liceului ». Primele 1.026 de kanji pe care japonezii le învață în școala primară (și care fac parte din jōyō kanji) sunt kanji kyōiku.
Lista de jōyō kanji precizează, de asemenea, pronunțarea sau, mai general, pronunțiările atașate fiecărui caracter. În cazul în care există mai multe lecturi posibile, contextul dictează ce lectură trebuie adoptată. »
Doamne, Doamne ! In ce complicații m-am băgat… de dragul artei decorative japoneze !
Totuși, vreo doi dintre « adevărații » japonezi consultați au recunoscut cuvântul « dreaptă ». Luând în considerație raritatea cuvântului « secante », chiar și pentru un european ne-familiarizat cu termenii geometriei, am considerat acest răspuns ca « foarte valabil ».
Mai apoi, am asistat în standul Japoniei de la « Bookfest », la o demonstrație legată de « ceremonia ceaiului ». Insă, acest subiect mi-e cunoscut de mai bine de 40 ani ! Pe atunci, am participat de câteva ori la astfel de ceremonii în fața « Pavilionului de ceai » din Grădina Albert Kahn alături de reședința mea din Boulogne.
Insă, momentul meu preferat în timpul prezentărilor din Pavilion a fost demonstrația de îmbrăcare a unui kimono, executată cu participarea unei adolescente din public.
Acolo, am descoperit această complicată procedură, chiar dacă ea fusese simplificată prin înlocuirea « kimonoului » cu un « yukata ».
Am descoperit chiar și eroarea pe care o făcusem « îmbăcând-o » pe geisha mea din Béziers. Am suprapus cele două laturi ale veșmântului în sens contrar celui autorizat. Gravă eroare ! Am aflat (o lună mai târziu !) că modul ales de mine corespunde… unui moment de doliu !
Câte lucruri îmi mai rămân de învățat !
Va urma…
Adrian Irvin ROZEI
La Bastide Vieille, iulie 2022